Istoria lacrimilor basesciene
Se stie ce emotionabil este sufletul basescului Traian. Daca tizul sau din antichitate ar fi fost la fel, imperiul dac nu ar fi fost niciodata romanizat. Dar unii dintre urmasii daco-romanilor se pare ca devin tot mai mult lacrimosi basescieni, plangand la mormant strain si la comanda, ca sa le fie lor bine.
Se intelege ca Traian Basescu este maestrul sef al acesui ordin. El poate da lectii de actorie, sector tragedii, dupa ce nu va mai fi presedinte. Si iata de ce.
Se stie ca presedintele Traian Basescu a ajuns, ieri, la baza militara de la Tallil, pentru a participa la ceremonia oficiala de incheiere a misiunii romanesti din Irak, inceputa in urma cu sase ani si care se va finaliza pe 31 iulie. Si odata ajuns in Irak, pe Traian Basescu l-a coplesit emotia. Unii jurnalisti prezenti la Tallil spun ca au vazut lacrimi in ochii lui Traian Basescu. Daca mint ei, mint si eu. Dar in alte dati am avut ocazia sa-l vad pe Basescu lacrimand la momentul potrivit al piesei pe care o juca.
Nu este prima data cand presedintele varsa lacrimi in public. Momentul din 2004, de la anuntul retragerii lui Theodor Stolojan din cursa prezidentiala este deja antologic. A fost primul moment in care presedintele a dat frau liber lacrimilor, in pulbic.
La scurt timp de la preluarea mandatului de sef al statului, in martie 2005, Basescu a izbucnit in lacrimi la Muzeul Holocaustului din Washington.
Iunie 2006, Aeroportul „Mihai Kogalniceanu” din Constanta. Presedintele si-a stapanit cu greu emotiile si lacrimile langa trupul neinsufletit al unui roman cazut la datorie in Afganistan.
Bruxelles, sfârsitul anului 2006. Un nou moment emotionant cand se ureaza Romaniei si Bulgariei bun venit in Uniunea Europeana. Presedintelui i-au dat lacrimile in timp ce vorbea de generatia tanara.
La fel s-a intamplat si la o deschidere a anului universitar de la Academia Navala „Mircea cel Batran” din Constanta.
August 2008, Olimpiada de la Beijing. Traian Basescu isi arata vizibil emotia, de data aceasta langa sportivii romani.
Februarie 2009, Budapesta. Invitat sa depuna o coroana de flori la mormantul eroilor romani care au pierit in timpul luptelor pentru eliberarea Budapestei, Traian Basescu, vizibil emoþionat, varsa cateva lacrimi.
Se cunosc destui oameni emotionabili, de altfel luptatori in viata. Ar fi, ca ultim exemplu, Mircea Lucescu, auzind Imnul Romaniei. Dar acestia lupta pozitiv. Cate actiuni pozitive ati vazut la Traian Basescu, ca sa aiba dreptul la aceste lacrimi? Sau sa-i fie credibila emotia?
Pe de alta parte se stie ca toti betivii plang, la un anumit moment al starii, cu lacrimi grele. Am patit-o si eu cand m-am holbat prea adanc la butoi si am inceput sa prind muste inexistente si sa plang cand omoram vreuna.
Se pare ca acestea sunt si lacrimile basesciene.
In contrast, la implinirea unei anumite varste si la melodiile interpretate de Alexandru Arsinel, mai multi ochi frumosi prin limpezimea lor au plans. Eu afirm ca acestea sunt lacrimile dulci ale adevarului.
Dan Bota
