ISTORIA DATEI PASCALE
PASTILE EVREIESC
Termenul ebraic de Pasti (Pesah) a trecut in vocabularul crestin pentru ca patimile, moartea si Invierea Domnului au coincis cu Pastile evreilor din anul 33; obiectul sau motivul Pastilor crestine este insa cu totul altul decat al Pastilor evreilor, intre vechea sarbatoare iudaica si cea crestina nefiind alta legatura decat una de nume si de coincidenta cronologica. Cuvantul Pesah (= trecere) este mostenit de evrei de la egipteni, dar provine in limba romana din forma bizantino-latina Paschae. Evreii numeau Pasti (Pascha) sau sarbatoarea azimilor sarbatoarea lor anuala in amintirea trecerii prin Marea Rosie si a eliberarii lor din robia Egiptului, care se praznuia la 14 Nisan (aprilie) si coincidea cu prima luna plina de dupa echinoctiul de primavara.
PASTILE CRUCII, PASTILE INVIERII
Dupa cum noteaza Pr. Prof. Dr. Ene Braniste in “Liturgica generalaâ€, numirea de Pasti a fost aplicata de primii crestini comemorarii anuale a Cinei celei de taina, care avea loc in seara zilei de 13 Nisan sau in Joia dinaintea Duminicii Invierii. Ea consta dintr-o masa rituala, care imita Cina la care au participat apostolii si Hristos, si era insotita de serviciul Sfintei Impartasanii. La primii crestini, recrutati dintre evrei, aceasta celebrare a Cinei se substituia vechii mese pascale evreiesti din seara zilei de 14 Nisan, masa care, la inceput, purta, doar ea, denumirea de Pasti in sensul propriu al cuvantului. Si precum la evrei aceasta numire s-a aplicat mai tarziu la intreaga sarbatoare a azimilor, care tinea sapte zile (14 Nisan seara – 21 Nisan seara), tot asa si la crestini ea a trecut de la comemorarea Sfintei Cine la aceea a mortii si a Invierii Domnului. Mai tarziu, in primele trei-patru veacuri se vor praznui Pastile Crucii, (comemorarea Patimilor lui Hristos) si Pastile Invierii (sarbatorirea Invierii Domnului). Pentru ca agapele crestine intrerupeau postul ce se tinea inainte de sarbatorirea Invierii (astazi Postul Mare) comemorarea Cinei de taina prin mesele rituale din seara zilei de 13 Nisan a fost treptat-treptat inlaturata. Cina domneasca se praznuieste astazi in Joia Mare din Saptamana Patimilor, dar diferit de modul in care o serbau primii crestini.
PRIMELE CONTROVERSE
Daca Pastile a fost praznuit inca de la inceput in toata lumea crestina, au existat in Biserica veche mari diferente regionale in ceea ce priveste data sarbatoririi. Astfel, crestinii din partile Siriei si ale Asiei Mici, urmand o traditie mostenita – considerau ei – de la Sfintii Apostoli Ioan si Filip, aveau in vedere ziua anuala sau lunara si serbau intai moartea Domnului (Pastile Crucii) la 14 Nisan, apoi Invierea (Pastile Invierii) la 16 Nisan, indiferent de ziua saptamanala in care ar fi cazut aceste date. Partizanii acestei practici iudaizante se numeau Quartodecimani (de la quartodecima = a paisprezecea zi), fiindca serbau Pastile la 14 Nisan (aprilie), adica odata cu evreii.
Dar cei mai multi crestini, si anume cei din partile Apusului, din Egipt, din Grecia și din Palestina, aveau ca reper ziua saptamanala, sarbatorind Pastile in aceeasi zi din saptamana in care a murit si a inviat Domnul. Ei sarbatoreau, urmand o traditie lasata de Sfintii Apostoli Petru si Pavel, moartea Domnului totdeauna in Vinerea cea mai apropiata de 14 Nisan, numind-o Pastile Crucii, iar Invierea in Duminica urmatoare, care cadea dupa 14 Nisan sau dupa prima luna plina care urma echinoctiului de primavara, duminica pe care o numeau Pastile Invierii. Erau si crestini (prin Galia) care serbau Pastile la data fixa: la 25 martie sau chiar la 27 martie.
O SOLUTIE BAZATA PE CALCULUL ASTRONOMICA
Aceste diferente cu privire la data serbarii Pastilor au dat nastere la serioase discutii si controverse intre partizanii diferitelor practici, discutii care erau sa mearga uneori pana la adevarate schisme sau rupturi intre unele Biserici, mai ales in cursul secolului II.
O prima uniformizare a datei serbarii Pastilor a incercat sa introduca in toata lumea crestina Sinodul I ecumenic (desfasurat la Niceea, in 325, din initiativa imparatului Constantin cel Mare). Parintii acestui sinod au adoptat pentru aceasta practica cea mai generala, bazata pe calculul datei Pastilor la Alexandria, care se reducea la urmatoarele norme:
1. Pastile se va serba totdeauna duminica;
2. aceasta duminica va fi cea imediat urmatoare lunii pline de dupa echinoctiul de primavara (pentru ca asa calculau și iudeii data Pastelui lor, de care era legata data Pastilor crestine);
3. cand 14 Nisan (sau prima luna plina de dupa echinoctiul de primavara) cade duminica, Pastile va fi serbat in duminica urmatoare, pentru a nu se serba odata cu Pastile iudeilor, dar nici inaintea acestuia.
Sinodul de la Niceea a mai stabilit ca data Pastilor din fiecare an va fi calculata din vreme de catre Patriarhia din Alexandria (unde stiinta astronomiei era in floare), iar aceasta o va comunica, la timp, si celorlalte Biserici crestine.
DE CE VARIAZA ANUAL DATA PASTILOR
Data Pastilor crestine depinde deci de doua fenomene naturale (astronomice), dintre care unul cu data fixa, legat de miscarea aparenta a soarelui pe bolta cereasca (echinoctiul de primavara, care cade totdeauna la 21 martie), iar altul cu data schimbatoare, legat de miscarea de rotatie a lunii in jurul pamantului (luna plina de dupa echinoctiul de primavara, numita si luna plina pascala). Aceasta din urma face ca data Pastilor sa varieze in fiecare an, caci luna plina pascala apare pe cer in unii ani mai aproape de echinoctiu, in altii mai departe de el. Data Pastilor poate varia intr-un interval de 35 de zile, intre 22 martie si 25 aprilie. Din pricina echinoctiului de primavara, care nu era fixat pretutindeni la aceeasi data, si din pricina imperfectiunilor fatale legate de calculul astronomic al vechiului calendar iulian, nici dupa Sinodul din Niceea n-au incetat deosebirile intre diferitele regiuni ale lumii crestine, in ceea ce priveste data serbarii Pastilor.
EFECTELE INDREPTARII CALENDARULUI
Calendarul iulian adoptat de romani facea ca intre anul calendaristic si cel astronomic sa existe o diferenta (ce se cumula de la an la an) de 11 minute si 14 secunde. Papa Grigorie al XIII-lea, la sugestia unor astronomi ai vremii, a indreptat pe 24 februarie 1582 calendarul, suprimand cele 10 zile cu care ramasese in urma anul calendaristic (5-14 octombrie) și restabilind echinoctiul de primavara la 21 martie. Calendarul gregorian a fost acceptat apoi, treptat, de toate tarile occidentale, Biserica Ortodoxa Romana adoptandu-l in 1924 (statul roman il adoptase din 1919).
Crestinatatea ortodoxa s-a impartit, incepand cu anul 1924, in doua, in ceea ce priveste data sarbatoririi Pastilor: Bisericile ramase la calendarul neindreptat (numite si stiliste sau de stil vechi) au continuat sa serbeze Pastile dupa Pascalia veche, a calendarului iulian, pe cand Bisericile care au adoptat calendarul indreptat au sarbatorit cativa ani (intre 1924-1927) Pastile pe stilul nou (in general la aceleasi date cu apusenii). Ca sa se inlature insa dezacordul acesta suparator dintre diferitele Biserici Ortodoxe si pentru a se stabili unanimitatea in toata Ortodoxia – cel putin in ceea ce priveste data celei mai mari sarbatori crestine – Bisericile care au adoptat calendarul indreptat au stabilit (incepand cu anul 1927), prin consens general, ca Pastile sa fi e praznuit in toata crestinatatea ortodoxa dupa Pascalia stilului vechi, adica odata cu Bisericile ramase la calendarul neindreptat. Aceasta hotarare a fost intarita si de Consfatuirea interortodoxa de la Moscova din iulie 1948.
Dar, desi toti credinciosii ortodocsi sarbatoresc Invierea in aceeasi duminica, ea e marcata diferit in cele doua calendare intrebuintate azi in crestinatatea ortodoxa, din pricina celor 13 zile cu care calendarul neindreptat a ramas in urma fata de cel indreptat. Daca, de exemplu, Pastile cade la 22 martie pe stil vechi, acea zi corespunde in calendarul indreptat cu 4 aprilie (22 martie +13 zile).
De aceea, in actuala situatie, Bisericile ortodoxe care au adoptat reforma calendaristica din 1924 serbeaza de fapt Pastile intre 4 aprilie (data cea mai timpurie) si 8 mai (data cea mai tarzie a Pastilor).
