Isarescu: reluarea creditarii!

Isarescu: reluarea creditarii!

0 83

Guvernatorul BNR, Mugur Isarescu, a declarat ca bancile au intrat intr-o perioada de reasezare, iar creditarea va fi reluata, insa conditiile vor fi diferite de cele existente inainte de declansarea crizei financiare, transmite NewsIn. Isarescu a spus ca, tinand cont de fundamentele economice actuale, dobanzile nu pot sa mearga decat „in jos”.
„Este o perioada de reasezare, creditarea se va relua, ca au bani si vor avea bani, dar nu va fi ca inainte. (Bancherii, n.r.) o sa constate ca la dobanzile pe care cred dansii ca ar putea sa ia creditarea datorita dobanzilor de pasiv, chiar nu poti sa creditezi. Nu este usor insa acum sa coboare dobanzile de pasiv fara sa-si piarda clientii pentru care s-au batut, sunt si dansii intr-o cursa”, a declarat Isarescu, aflat in vizita la Iasi.
„Trebuie sa facem calculele necesare ca aceste eliberari de sume sa fie in conformitate cu acordul cu FMI, cu cel cu Uniunea Europeana si cu cel de la Viena, cu bancile. Cu alte cuvinte, eliberam resurse care sunt ale lor, dar sunt platite, acum le dam chiar dobanzi frumoase. Noi suntem generosi, le dam 3% la valuta, de asta s-au si razgandit unii bancheri sa mai ceara reducerea rezervei minime in valuta”, a spus guvernatorul BNR.
Referitor la dobanzi, Isarescu a afirmat ca ele nu pot sa mearga decat „in jos”, deoarece actualele fundamente economice merg in directia buna.
„Mesajul meu pentru bancheri si pentru oamenii de afaceri este ca avand un acord cu institutiile financiare internationale si cu Uniunea Europeana care ne asigura credibilitate, finantare dar si masurile adecvate, dobanzile nu pot sa mearga decat in jos”, a spus guvernatorul BNR.

COMENTARII

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.