Ipocrizia legii Vexler: simboluri rupte, libertăți amputate…
Rupi poze cu Eminescu în Parlament și apoi ne explici, cu aer grav, că societatea are nevoie de „respect” impus prin lege penală.
Un gest mic, dar revelator.
Nu pentru ce distruge, ci pentru cine își permite să distrugă.
„Legea Vexler” a trecut în forma ei dură, vagă și elastică.
O lege care nu pedepsește faptele clare, ci intențiile interpretate, nu violența, ci „contextul”, nu extremismul real, ci atașamentul greșit față de simboluri greșite.
Cetățenii sunt avertizați: vorbiți atent, gândiți cu grijă, interpretați cu frică.
În același timp, autorul legii își permite să trateze simbolurile culturale românești ca pe material didactic de rupt în plen, sub privirile calme ale colegilor.
Fără sancțiune.
Fără delimitare.
Fără vreo urmă de rușine instituțională.
Aici nu mai e vorba de Eminescu.
E vorba de dublul standard oficializat.
Respectul devine obligatoriu doar pentru cei fără imunitate.
Disprețul devine virtute când vine din direcția corectă ideologic.
Ni se spune că legea apără memoria, dar memoria e respectată doar dacă e tăcută.
Ni se spune că legea apără demnitatea, dar demnitatea e negociabilă mai ales când aparține „majorității greșite”.
Ironia e completă: într-o țară care pretinde că luptă cu radicalismul, gesturile radicale sunt tolerate atâta timp cât sunt făcute de cine trebuie.
Nu e combatere a extremismului.
E educație civică cu foarfeca, aplicată selectiv.
Când o lege despre „respect” e promovată prin gesturi de dispreț, problema nu mai e cine greșește istoric.
Problema e cine decide ce ai voie să respecți.
Și cine îți explică, cu un zâmbet superior, că e pentru binele tău.
Când o lege despre „demnitate” e promovată prin gesturi de dispreț, problema nu e extremismul.
Problema e ipocrizia ridicată la rang de politică publică.
Autor: Șirin Valentina Șirin
Sursa: facebook.com
