Ionut Dumitru, presedinte al Consiliului Fiscal

Ionut Dumitru, presedinte al Consiliului Fiscal

0 206

Economistul sef al Raiffeisen Bank, Ionut Dumitru, a fost ales presedinte al Consiliului Fiscal, autoritate independenta cu rol consultativ in politicile fiscal-bugetare, care colaboreaza cu autoritatile. Vicepresedinte al Consiliului a fost ales Razvan Stanca.
Consiliul fiscal este o autoritate independenta, compusa din cinci membri cu experienta in domeniul politicilor macroeconomice si bugetare, care va sprijini activitatea Guvernului si a Parlamentului in cadrul procesului de elaborare si derulare a politicilor fiscal-bugetare, pentru a asigura calitatea prognozelor macroeconomice care stau la baza proiectiilor bugetare si a politicilor fiscal-bugetare pe termen mediu si lung.
Membrii Consiliului fiscal isi exercita mandatul potrivit Legii 69/2010 si conform acesteia nu vor solicita sau primi instructiuni de la autoritatile publice ori de la orice alta institutie sau autoritate.
Atributiile principale ale Consiliului Fiscal sunt prevazute in legea 69/2010 si se refera la analiza si elaborarea de opinii si recomandari asupra prognozelor macroeconomice si bugetare oficiale, analiza si elaborarea de opinii si recomandari asupra strategiei fiscal-bugetare, precum si evaluarea conformitatii acesteia cu principiile si regulile fiscale prevazute de lege, evaluarea performantelor fiscal-bugetare ale Guvernului in raport cu obiectivele fiscale si prioritatile strategice specificate in strategia fiscal-bugetara, precum si cu principiile si regulile fiscale prevazute de lege, prin analiza si elaborarea de opinii si recomandari cu privire la evaluarea trimestriala elaborata de Guvern cu privire la executia bugetara.
Consiliul poate face recomandari si in ce priveste evolutia graduului de indeplinire a tintelor trimestriale, precum si asupra masurilor avute in vedere de Guvern pentru corectarea eventualelor abateri, poate analiza si elabora opinii si recomandari cu privire la raportul semestrial privind situatia economica si bugetara, poate face analize si poate elabora opinii si recomandari, atat inainte de aprobarea de catre Guvern, cat si inainte de transmiterea catre Parlament, asupra legilor bugetare anuale, a rectificarilor bugetare, cat si asupra altor initiative legislative care pot avea un impact asupra volumului cheltuielilor bugetare, precum si evaluarea conformitatii acestora cu principiile si regulile fiscale prevazute de lege.
Potrivit legii, opiniile si recomandarile Consiliului Fiscal vor fi avute in vedere de Guvern si Parlament la elaborarea strategiei fiscal-bugetare si a legilor bugetare anuale.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.