Ion Rațiu la Geneva în 1984: “Decalogul Românului”

Ion Rațiu la Geneva în 1984: “Decalogul Românului”

0 1100

Cele zece porunci ale românului, înfăţişate de Ion Raţiu la primul Congres al Uniunii Mondiale a Românilor Liberi, desfăşurat la Geneva în anul 1984:

1. Fii mândru că eşti român. Afirmă-te întotdeauna ca atare. Suntem un popor nobil şi vechi. Civilizaţia are rădăcini adânci în pământul ţării noastre.

2. Afirmă-ţi dragostea pentru Patrie ori de câte ori ai ocazia. Nu faci asta pentru că eşti şovin ci pentru că doreşti să îi serveşti pe cei rămaşi acasă.

3. Apără drepturile poporului român, în totalitatea sa. Nu regăţeni, nu transilvăneni, nu basarabeni, nu timoceni, aromâni sau megleniţi. Toţi suntem români.

4. Ajută-ţi compatrioţii din mult-puţinul ce îl ai. Dă-ţi tainul, nu îl precupeţi.

5. Susţine instituţiile româneşti din diaspora, oricât de modeste sau de imperfecte ar fi acestea.

6. Nu critica niciodată, nici măcar prieteneşte, pe românul care se străduieşte să apere sau să promoveze cauza naţională. Fă tu mai bine decât el.

7. Nu aduce nicio critică, nici măcar “constructivă”, semenului tău care luptă. Critica ta să se afirme prin faptă: fă mai mult şi mai bine decât face el.

8. Fii întotdeauna conştient că gelozia, invidia şi calomnia constituie ultimul refugiu al omului frustrat şi slab, care nu mai are nici ţară, nici poziţie în societate. Nu te lăsa pradă acestor sentimente inferioare.

9. Opune-te numai celor care siluiesc voinţa poporului român. Opoziţia faţă de eforturile altor patrioţi români este o irosire de energie.

10. Fă ceva pozitiv pentru ţara ta şi pentru compatrioţii tăi. Oricât de modest sau neînsemnat este ceea ce faci, fă-o în fiecare zi.

Autor: Ion Rațiu

N.R:
Asa arata afișul pentru alegerile din Dumonica Orbului. Din pacate mulți români nu au reuși să întelegă ce vrea acest Mare Om. Pentru că vedem prin ce trecem astazi multora ne este totmai clar – a fost momentul care nu trebuia să fie ratat

 

 

 

 

 

 

 

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.