Ion Antonescu, 70 de ani de la execuție – Mareșalul a murit...

Ion Antonescu, 70 de ani de la execuție – Mareșalul a murit cu tricolorul la piept și a strigat: Domnilor, nu m-ați omorât!

0 663

La inceputul acestei luni in anul 1946, Mareșalul Ion Antonescu, cel mai mare conducător al statului român din Sec. XX, a fost executat prin împușcare, în curtea închisorii Jilava.
Fost conducător al statului român, titulatură ce avea avea echivalent cu rangul de prim-ministru, Ion Antonescu a fost condamnat la moarte de către un Tribunal al Poporului, imputându-i-se că „a savarsit cea mai mare crimă petrecută în istoria poporului român, alăturându-se Germaniei hitleriste la agresiunea contra popoarelor din Rusia Sovietică, care doreau o colaborare pașnică cu poporul român”, dar și crime de război împotriva populației evreiești.

justitia care a distrus ELITA ROMANEASCA
Trebuie menționat incă de la inceput ca „dreptatea” se facea in Tribunalele Poporului ce fuseseră instituite prin lege (Legea nr. 312/1945) de către Guvernul Petru Groza.
In justitia sprijinita de tancurile sovietice locul procurorului era luat de „acuzatorii publici”, numiți direct de Ministrul justiției.
Judecătorii Tribunalului erau numiți pe criterii politice câte cinci din partea fiecărei formațiuni reprezentate în „guvernul de largă concentrare democratică”.  antonescu spre locul executiei
Astfel, în completele de judecată au apărut oameni care n-aveau nicio legătură cu magistratura: Vasile Niță muncitor, reprezentant al PCR, Ion Păuna – muncitor, reprezentant al PSD, Jovita Dumbravă – plugar, membru al Frontului Plugarilor, Constantin Tiulescu – muncitor din partea Confederației Generale a Muncii. În mai 1946, profesorul Constantin Lăpușneanu, din partea PNȚ, a fost înlocuit cu Teodora Iorgulescu, de profesie casnică.
Un alt acuzator șef, Dumitru Săracu, era de meserie chelner…

1 iunie 1946 – Execuția lui Ion Antonescu
La orele 18.00, dupa ce comandantul grupei de executie a dat raportul procurorului Alfred V. Petrescu, acesta a cerut grefierului Gheorghe Colac sa citeasca continutul Hotararii nr. 17/1946 a Tribunalului Poporului si sa prezinte o scurta expunere a faptelor savarsite de condamnati.In momentul in care s-a incercat sa se procedeze la aplicarea art. 18 din Regulamentul nr. 12/1942 si sa se lege condamnatii la ochi si de stalpul de executie, toti au declarat ca „vor sa stea cu fata catre grupa de executie si nelegati, cu exceptia condamnatului Constantin Z. Vasiliu, care a cerut sa fie legat la ochi, cu propriul sau fular”.
„Dupa indeplinirea tuturor formalitatilor de mai sus – raporta ceva mai tarziu procurorul Petrescu la orele 18.03, am ordonat comandantului grupei de executie executarea. Conformandu-se dispozitiunilor art. 19 din Regulamentul nr. 12/1942, comandantul grupei a comandat pregatirea armelor, ochirea si focul , care s-a executat cu arme de tip militar”.
„In urma salvei – avea sa raporteze si inspectorul de politie Mihail Gavrilovici – au cazut toti la pamant. in clipa urmatoare, Ion Antonescu s-a ridicat, sprijinindu-se pe o mana si a strigat: „Domnule, nu m-ati omorat”, dupa care efort a cazut jos. Alexianu si Mihai Antonescu au ramas nemiscati, iar Constantin Vasiliu se zbatea gemand”.
Dupa incetarea focului, continua procurorul Petrescu, medicul legist, Alexandru Gr. Ionescu, a constatat ca „cei executati dadeau inca semne de viata”. In acest context, comandantul grupei de executie „a executat loviturile de gratie, tragand cu revolverul in capul fiecarui condamnat”.
Din raportul lui Mihail Gavrilovici mai rezulta ca „in Constantin Vasiliu s-a tras si cu arma fiindca tot se mai zbatea”.
La ora 18.15, medicul legist a constatat moartea tuturor celor ce fusesera impuscati, cadavrele ramanand pe loc, sub paza unei garzi formate din gardieni publici.

Antonescu a murit împărtășit,Maresalul-Ion-Antonescu-in-fata-plutonului-de-executie-1-iunie-1946
Legat de execuția în sine a Mareșalului, fiul preotului închisorii a mărturisit că Ion Antonescu a murit împărtășit, cel care a refuzat fiind Mihai Antonescu, colaboratorul al maresalului si ministrul de externe.
„In afara de aceasta inadvertenta legata de numele sau, o alta informatie eronata, inclusiv in filmul lui Nicolaescu, este aceea ca Maresalul Antonescu a respins impartasania. Da, este adevarat ca unul dintre Antonesti a facut acest lucru, dar nu Ion, ci Mihai, condamnat si el alaturi de Maresal. Mihai Antonescu, fiind cel mai tanar, nu a putut accepta ceea ce avea sa i se intample si poate de aceea a recurs la acel gest de fronda fata de reprezentantul bisericii. Asta e ce mi-a zis taica-meu”, spunea Mihail Totolici, fiul preotului Teodor Totolici.
Un detaliu interesant este acela că Mareșalul Antonescu a luat o panglică tricoloră dintr-o carte religioasă pe care o citea și a decupat mici benzi tricolore la pieptul fiecărui condamnat.
” Antonescu i-a spus: parinte pot sa iau o panglica de la carte, taica-meu avea panglici tricolore la toate cartile. Sa tai si sa pun in piept la toti. Da, domnule Maresal, i-a zis tatal meu. Atunci a trimis un soldat si a adus foarfeca si ace de gamalie si Maresalul a taiat din panglica si a pus si lui si la ceilalti trei care erau cu el. Sunt lucruri care nu se stiu”, povesteste Mihail Totolici.
Trupurile neînsuflețite au fost incinerate.

Ultimele insemnari ale maresalului Ion Antonescu
Pentru cei care nu au vazut/citit, in cele ce urmeaza ultimele insemnari semnate  de mareşalul Ion Antonescu în seara de 23 august 1944, la câteva ore după lovitura de stat de la Palatul Regal din Bucureşti; documentul face parte din volumul „Însemnări din celulă”.

Astăzi, 23 august 1944, am venit în audienţă la Rege la ora 15,30 pentru a-I face o expunere asupra situaţiei frontului şi a acţiunii întreprinsă pentru a scoate Ţara din greul impas în care se găseşte.
Timp de aproape 2 ceasuri Regele a ascultat expunerea, păstrând ca de obicei o atitudine foarte rezervată, aproape indiferentă.
La expunerea mea a asistat la audienţă Dl Mihai Antonescu.
I-am arătat Regelui că de aproape 2 ani Dl Mihai Antonescu a căutat să obţină de la Anglo-Americani asigurări pentru viitorul Ţării şi i-am afirmat cu această ocazie că, dacă aş fi găsit înţelegere, şi aş fi putut găsi înţelegere pentru asigurarea vieţii, libertăţilor şi continuităţii istorice a acestui nenorocit popor, nu aş fi ezitat să ies din război, nu acum, ci chiar de la începutul conflictului mondial, când Germania era tare.
În continuare, i-am arătat conversaţia avută, imediat la întoarcerea mea de pe front, în noaptea de 22/23 [august 1944], cu Dnii Clodius şi Mihalache şi în dimineaţa zilei [de 23 august 1944] cu Dl G. Brătianu.
D-lui Clodius i-am vorbit în faţa D-lui M. Ant[onescu] pe un ton răspicat şi i-am amintit că atât prin Dl M. Ant[onescu] de acum câteva luni, cât şi în februarie, la ultima întrevedere, am arătat Germaniei ca, dacă frontul nu se va menţine pe linia Tg. Neamţ-Nord Iaşi-Nord Chişinău-Nistru, România va căuta soluţia politică pentru terminarea războiului.
I-am arătat D-lui Clodius că nici o ţară, şi nici chiar Germania, nu ar putea continua războiul în caz când jumătate din teritoriul ei ar fi ocupat şi ţara total la discreţia Ruşilor.
I-am cerut ca şi Dl M. Ant[onescu] să arate acest lucru la Berlin, să roage să înţeleagă poziţia Ţării noastre ion-antonescu-în faţa cataclismului ce o ameninţă şi a mea în faţa Istoriei şi a Ţării şi să-mi dea dezlegarea a trata un armistiţiu, dorind să ieşim din această situaţie ca oameni de onoare şi nu prin acte care ar dezonora pentru vecie Ţara şi pe conducătorii ei.
Dl Clodius a promis că va arăta exact dorinţa noastră; i-am arătat că noi trebuie să ne luăm libertatea de a ne apăra viaţa viitoare a neamului.
Relativ la conversaţia cu Dl Mihalache, deşi ea a durat câteva ceasuri, totuşi i-ai arătat numai esenţialul.
Dl Mihalache mi-a cerut să mă sacrific şi să fac eu pacea, oricât de grele ar fi condiţiile puse.
I-am arătat că eu, fiind exponentul unei revoluţii care m-a adus, fără a [o] fi pus eu la cale sau să fi avut vreo legătură cu ea, la conducerea Statului, dându-mi mandatul să reconstituiesc graniţele Ţării, să restabilesc ordinea morală şi să pedepsesc aducându-i în faţa tribunalului poporului pe acei care …[7] catastrofa graniţelor şi prăbuşirea Dinastiei. Cum Ţara îmi impusese şi pe legionari şi mai târziu şi războiul, pentru a legifera actele mele, am cerut aprobarea Ţării pentru faptul că schimbasem din luptă regimul legionar pentru trădările sale şi pentru că intrasem în război în aclamaţiile şi, cu asentimentul întregii naţiuni, trecusem, forţat de operaţiuni, şi Nistrul.
Ţara, prin câte 3 milioane de voturi, mi-a dat dezlegare şi a aprobat tot ce eu făcusem.
În consecinţă, a accepta astăzi propunerile Molotov însemnează:

  1. – a face un act politic de renunţare şi pierdere a Basarabiei şi Bucovinei, act pe care România nu l-a făcut până acum niciodată de la 1812 şi până la ultimatumul Molotov.

I-am adăugat că după părerea mea, făcând acest act, putem pierde beneficiul Chartei Atlanticului, în care Roosevelt şi Churchill s-au angajat printre altele “să nu recunoască nici o modificare de frontieră, care nu a fost liber consimţită”.

  1. – să bag Ţara pentru vecie în robie, fiindcă propunerile de armistiţiu conţin şi clauza despăgubirilor de război neprecizate, care, bineînţeles, constituie marele pericol, fiindcă, drept gaj al plăţii lor, Ruşii vor ţine Ţara ocupată nedefinit. Cine, am spus Dlui Mihalache, îşi poate lua răspunderea acceptării acestei porţi deschise, care poate duce la robia neamului?
  2. – a treia clauză, şi cea mai gravă, e aceea de a întoarce armele în contra Germaniei.

Cine, am arătat Dlui Mihalache …[8], poate să-şi ia răspunderea consecinţelor viitoare asupra neamului ale unui asemenea gest odios, când putem să ieşim din război oricând dorim.

Am avea bazele viitoarei politici a Statului asigurate şi i-am afirmat că dacă …[9] de Dl Maniu, pe care l-am lăsat şi i-am înlesnit tratativele direct cu Anglo-Americanii sau de Dl Mihai Antonescu, care a tratat cu ştiinţa mea, eu nu m-aş da la o parte şi aş da, dacă mi s-ar cere concurs, pentru a scoate România din război, luându-mi curajul şi răspunderea să spun Führerului în faţă că România se retrage din război.

  1. – a patra condiţie cerută de Molotov şi de Anglo-Americani este să dau ordin soldaţilor să se predea Ruşilor şi să depună armele, care ne vor fi puse la dispoziţie pentru ca, împreună cu Ruşii, să alungăm pe Nemţi din Ţară.

Care om cu judecata întreagă şi cu simţul răspunderii ar putea să dea soldaţilor Ţării un astfel de ordin care, odată enunţat, ar produce cel mai mare haos şi ar lăsa Ţara la discreţia totală a Ruşilor şi Germanilor?
Numai un nebun ar putea accepta o astfel de condiţie şi ar fi pus-o în practică.
Vecinătatea Rusiei, reaua ei credinţă faţă de Finlanda, Ţările Baltice şi Polonia, experienţa tragică făcută de alţii, care au căzut sub jugul Rusiei, crezându-i pe cuvânt, mă dispensează să mai insist.
Notez că, atunci [când] ni s-au propus acestea, situaţia militară a Germaniei, deşi slăbită, era totuşi încă tare.

  1. – În sfârşit, propunerile Molotov mai conţineau şi clauza care ne impunea să lăsăm Rusiei dreptul de a pătrunde pe teritoriul României oriunde va fi necesar, pentru a izgoni pe Nemţi din Ţară. Adică, sub altă formă, prezenta ocupaţiunea Rusească cu toate consecinţele ei.Maresalul Ion-Antonescusi Regele Mihai la Chisinau

Reamintind toate acestea Dlui Mihalache, D[umnealui] mi-a spus, ceea ce a constituit o surpriză pentru mine, că trebuie să mărturisească că D[umnea]lor, adică naţional-ţărăniştii, s-au înşelat; au crezut în sprijinul Anglo-Americanilor, însă şi-au făcut convingerea definitivă că aceştia sunt total nepregătiţi pentru a indispune pe Ruşi şi că suntem lăsaţi la totala lor discreţie, ca şi Polonia şi, poate, alte ţări. În consecinţă, trebuie să ne considerăm o generaţie sacrificată, să ne resemnăm şi să aşteptăm.
I-am răspuns Dlui Mihalache că, într-o astfel de situaţie, este de preferat ca un popor pe care-l aşteaptă, dacă are siguranţa că îl aşteaptă o asemenea soartă, să moară eroic, decât să-şi semneze singur sentinţa de moarte.
Dl Mihalache a insistat încă o dată să fac eu armistiţiul şi să semnez pacea, fiindcă condiţiile puse sunt condiţii de pace, nu de armistiţiu (este sublinierea D-sale). Bineînţeles, am declinat (refuzat) aceasta.
În dimineaţa zilei de astăzi, pe când eram în Consiliul de Miniştri, a cerut să mă vadă Dl. Brătianu, care, spre deosebire de Dl Mihalache, mi-a declarat că vine de la o întrevedere dintre Dnii Maniu şi Dinu Brătianu şi că vine cu mandatul formal de la ambii că sunt de acord şi că îşi iau alături răspunderea, dacă accept, să fac eu tratative de pace.
I-am răspuns că accept cu condiţia să mi se dea în scris acest angajament, să accepte ca el să fie publicat, pentru ca poporul să vadă că s-a înfăptuit unirea internă şi pentru ca străinătatea, aliaţii şi inamicii, să nu mai poată …[10], prin dezbinarea noastră.
Dl Brătianu urma să-mi aducă adeziunea scrisă înainte de audienţa mea la Rege, fiindcă voiam să merg la această audienţă cu hotărârea luată, adică să-I pot afirma că, dat fiind faptul că s-a realizat unirea politică internă, îmi pot lua angajamentul să încep tratativele de pace. Generalul Sănătescu a intervenit în discuţii de două ori şi şi-a luat angajamentul, fără să i-l fi cerut, că-mi va aduce dânsul acest angajament, pentru care i-am mulţumit.
Cum Regele spunea ca aceste tratative să înceapă imediat, Dl Mihai Antonescu i-a spus că aşteaptă răspunsul de la Ankara şi Berna pentru a obţine consimţământul Angliei şi Americii de a trata cu Ruşii. Aceasta, fiindcă Churchill, în ultimul său discurs, a spus, vorbind despre România, că “această Ţară va fi curând la discreţia totală a Rusiei”, ceea ce era un avertisment că vom fi atacaţi în forţă şi că vom fi total la discreţia lor şi că va trebui să tratăm mai întâi cu Ruşii.
Acest “mai întâi”, legat şi de alte indicaţii pe care le-am avut pe căi serioase, a determinat pe Dl M. Antonescu să arate Regelui că este o necesitate să mai aştepte 24 de ore, să primească răspunsurile pe care le aşteaptă şi după aceea să continue cu tratativele.
Eu am confirmat că sunt de acord cu aceste condiţii, chiar cu plecarea Dlui M. Antonescu la Ankara şi Cairo pentru a duce tratative directe.
În acest moment, Regele a ieşit din cameră, scuzându-se faţă de mine, şi discuţia a continuat câtva timp cu generalul Sănătescu, revenind cu afirmaţia că va aduce el adeziunea scrisă a Dlor Maniu, Brătianu şi Titel Petrescu.
Când eram în curs de discuţiuni şi mă plictiseam aşteptând revenirea Regelui pentru a pleca, Regele intră în cameră şi în spatele lui apare un maior din garda Palatului cu 6-7 soldaţi cu pistoale în mână.
Regele a trecut în spatele meu, urmat de soldaţi, unul din soldaţi m-a prins de braţe pe la spate şi generalul Sănătescu mi-a spus: “D-le Mareşal, sunteţi arestat pentru că nu aţi vrut să faceţi imediat armistiţiu”.
M-am uitat la soldatul care mă ţinea de braţe şi I-am spus ca să ia mâna de pe mine şi, adresându-mă generalului Sănătescu, în obrazul Regelui, care trecea în altă cameră cu mâinile la spate: “Să-ţi fie ruşine; acestea sunt acte care dezonorează un General”. M-am uitat fix în ochii lui şi I-am repetat de mai multe ori apostrofa.
După aceea, bruscat, am fost scos din cameră pe culoar unde o bestie de subofiţer mi-a spus să scot mâna din buzunar, ceea ce am refuzat. După aceea, împreună cu Dl Mihai Antonescu, am fost băgat la ora 17 într-o cameră “Safe” Fichet şi încuiaţi cu cheile.
Camera nu are decât 3 m pe 2, este fără fereastră şi fără ventilaţie.
După 2 ore s-a deschis uşa şi ni s-au oferit scaune aduse din afară.
Nu s-a avut nici o dorinţă de a se da acestei camere-celulă cel puţin aspectul curat. Este plină de praf şi într-o dezordine organizată.
Iată cum a ajuns un om care a muncit 40 de ani ca un martir pentru Ţara lui, care a salvat-o de 2-3 ori de la prăpastie, care a scăpat de la o teribilă răzbunare pe membrii Dinastiei, care a luat jurământul tânărului Rege în strigătele mulţimii, care îmi cerea să dau pe toţi afara din Palat pentru a fi linşaţi şi care a servit timp de 4 ani, cu un devotament şi cu o muncă de mucenic, Armata înfrântă, Ţara şi pe Regele ei.
Istoria să judece.Antonescu_and_hitler
Mă rog lui Dumnezeu să ferească Ţara de consecinţele unui act cu atât mai necugetat cu cât niciodată eu nu m-am cramponat de putere. De mai multe ori am spus Regelui în[tre] patru ochi şi în prezenţa Dlui M. Antonescu că, dacă crede că este un alt om în Ţară capabil să o servească mai bine ca mine, eu îi cedez locul cu o singură condiţie: să prezinte garanţii şi să nu fie un ambiţios sau un aventurier.
M[areşa]l Antonescu 23.VIII.1944

ISTORIA a vrut ca aceste ultime insemnari sa ajunga la posteritate
Detaliile legate de salvarea acestor insemnari nu sunt lipsite absolut deloc de interes, creatorul sau hazardul a vrut ca ele sa ajunga la generatiile de un neam cu maresalul Ion Antonescu, la oamenii care locuiesc acest teritoriu dupa clipele teribile ale acelor zile.

ARHIVA

Comitetului Politic Executiv

al C.C. al P.C.R.

Nr. 3 697/31.XII/1980

MULT STIMATE TOVARĂŞE NICOLAE CEAUŞESCU,

Secretar General al Partidului Comunist Român,

Preşedinte al Republicii Socialiste România,

Comandant Suprem al Forţelor Armate,

Vă prezint alăturat, în copie, însemnările făcute de mareşalul Ion Antonescu, la 3 ore după ce a fost arestat la Palatul Regal, în după-amiaza zilei de 23 august 1944. Ion Antonescu, presupunând că va fi omorât chiar în acea noapte, a scris aceste însemnări, ca ultimele lui gânduri, considerând că ele vor fi găsite şi cunoscute cândva. Subsemnatul, sunt in prezent general maior în rezervă, Teodorescu Gheorghe, care am servit în forţele armate timp de aproape 45 de ani, până în ianuarie 1976.
La 23 august 1944 aveam gradul de căpitan şi comandam subunitatea de gardă a Palatului Regal, participând direct, împreună cu unii din subalternii mei la arestarea lui Ion şi Mihai Antonescu şi a principalilor lor colaboratori.
Unul din militarii care făcea paza lui Ion Antonescu la etajul Casei Regelui unde era închis, mi-a raportat a doua zi că în seara de 23 august în jurul orei 21,00 I. An­tonescu i-a cerut la un moment dat un creion şi că pe când se credea neobservat a luat la întâmplare un caiet cu coperte vişinii de pe un raft din camera în care se afla închis şi că a scris foarte mult în acel caiet, după care l-a pus la loc.
În ziua de 24 august 1944, casa regelui unde fusese reţinut Antonescu a fost lovită cumplit de câteva bombe în timpul raidurilor aviaţiei hitleriste şi transformată în ruine. Între două bombardamente, împreună cu militarul care-l văzuse pe Antonescu scriind, am găsit printre dărâmături o agendă pe anul 1930 a fostului rege Carol al II-lea, în care I. Antonescu făcuse aceste însemnări, de fapt testamentul său politic.
Asupra valorii politice şi istorice a acestor însemnări las la latitudinea factorului de decizie să hotărască.
Prezentându-vă Dumneavoastră acest document, vreau să subliniez încă o dată ataşamentul meu faţă de Patrie, Partid şi faţă de Dumneavoastră, tovarăşe Comandant Suprem.
Caietul original cu însemnările mareşalului Ion Antonescu se găseşte la mine, urmând ca asupra destinaţiei sale să îndeplinesc ordinul Dumneavoastră.

General-maior (r) Gh. Teodorescu 20.V.1980

2 ex. IR/FV I.R.N. VIII/134/1. VII

Sursa: Gh. Buzatu, Mircea Chiriţoiu, eds., Agresiunea comunismului în România, vol. II, Documente din arhivele secrete: 1944-1989, Bucureşti, Editura Paideia, 1998, p. 150 – si Gheorghe Buzatu : Nicolae Ceausescu – Biografii Paralele. Stenograme si Cuvantari Secrete. Dosare Inedite. Procesul si Executia. Editura TipoMoldova, Iasi, 2011 via Ziaristi Online

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.