Iohannis vrea sa-l impuna pe Mihai-Răzvan Ungureanu ca director al SIE

Iohannis vrea sa-l impuna pe Mihai-Răzvan Ungureanu ca director al SIE

0 495

Președintele Klaus Iohannis l-a nominalizat în funcția de director al SIE pe Mihai-Răzvan Ungureanu, informează Administrația Prezidențiala. Administrația Prezidențială precizează că, potrivit prevederilor constituționale, șeful statului i-a înștiințat pe președinții celor două Camere ale Parlamentului de această nominalizare, urmând ca legislativul să adopte o hotărâre în acest sens.

Scurta fisa biografica
Mihai-Răzvan Ungureanu s-a născut la 22 septembrie 1968 la Iași. Este absolvent al Facultății de Istorie-Filosofie din cadrul Universității ‘Al.I. Cuza’ din Iași. A urmat studii postuniversitare la Centre for Jewish and Hebrew Studies, St. Cross College, University of Oxford, Marea Britanie (1992-1993). LA 27 martie 2004 obține titlul de doctor în istorie modernă, cu teza ‘Convertire și integrare în societatea românească la începutul epocii moderne’.
La 6 iulie 2012 a inițiat ONG-ul Inițiativa Civică de Centru Dreapta. La 7 septembrie 2012 a fost ales în cadrul Convenției Naționale extraordinare a Partidului Forța Civică (PFC) președinte al formațiunii politice.
Ungureanu a deținut mai multe funcții de-a lungul carierei. A fost secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe (1998-2001); director general — Emisar special al Pactului de Stabilitate pentru Europa de Sud-Est (2001-2003); coordonator adjunct Inițiativa de Cooperare pentru Europa de Sud-Est (Viena, 2003-2004); reprezentant special al României la Inițiativa de Cooperare în Sud-Estul Europei (Viena, 2007).
Ungureanu a fost ministru al Afacerilor Externe în perioada 29 decembrie 2004 — 22 martie 2007.
El a mai deținut funcția de director al Serviciului de Informații Externe în perioada 2007-2012, în timpul mandatului fostului președinte Traian Băsescu. A demisionat din funcție la 8 februarie 2012.
Ungureanu a fost premier în perioada februarie — mai 2012, iar în luna aprilie a aceluiași an a deținut pentru scurt timp funcția de ministru interimar al Mediului și Pădurilor.
În alegerile parlamentare din 9 decembrie 2012 a devenit senator din partea ARD, în Colegiul 1 din municipiul Arad.
După alegerea președintelui Klaus Iohannis, Ungureanu a devenit consilier personal al acestuia. În PNL, el deține funcția de prim-vicepreședinte.

Reactii la o nominalizare surprinzatoare
Premierul Victor Ponta a declarat, miercuri seară, că nu a fost consultat cu privire la nominalizarea lui Mihai Răzvan Ungureanu la conducerea Serviciului de Informații Externe și că, în calitate de deputat, ar vota contra acestei propuneri.
„Nu m-a consultat nimeni cu privire la nominalizarea lui Mihai Răzvan Ungureanu. (…) În PSD nu e nimeni ca să voteze pentru. (…) Luni, colegii din PSD vor avea Birou Permanent Național și vor avea o decizie oficială. Ținând cont de modul necinstit în care s-a făcut această propunere, (…) eu, personal, ca deputat, aș vota contra. (…) Iohannis ne-a păcălit. Nu ne-a consultat”, a afirmat Ponta la România TV. (continuă)
Liderul senatorilor PSD, Ilie Sârbu, susține că nominalizarea lui Mihai-Răzvan Ungureanu la șefia SIE a fost făcută ‘ilegal’ de către președintele Klaus Iohannis, întrucât nu a fost înaintată și CSAT, astfel că parlamentarii social-democrați nu vor vota propunerea.

Potrivit acestuia, premierul Victor Ponta nu a fost consultat cu privire la această nominalizare.
„E ilegală pentru că în Legea de funcționare a SIE, dacă vă uitați la art. 6, alin. 1 spune că președintele face o propunere CSAT și după aceea vine la Senat (Parlament — n.r.). Eu nu am auzit să fi fost vreo ședință a CSAT nici ieri, nici azi-noapte, nici spre dimineață. Dacă s-a discutat, atunci e alt aspect. Eu am vorbit cu premierul Ponta, care nu știa nimic. Acum câteva minute am vorbit și nu a fost consultat. Ca atare, noi nu o să votăm. (În ultima ședință a CSAT — n.r.) nu s-a discutat nimic, că am fi știut. (…) PSD nu va vota în mod sigur propunerea, dacă ceilalți votează, e treaba lor”, a declarat Sârbu, miercuri, la Senat.
Acesta a explicat că interimatul SIE a fost asigurat de un „un om de meserie” care se bucură inclusiv de aprecierea partenerilor externi ai României.
„Această propunere se va respinge pentru că nu este legală. Noi, în mod normal, dacă este convocat Biroul permanent, nu e domnul Tăriceanu aici, dar probabil mâine… Noi ce o să spunem? Trebuie totuși și juriștii să se pronunțe. Dincolo de asta, se obișnuia ca un om să fie de la Putere și unul de la Opoziție (la conducerea SIE și SRI — n.r.). (…) Ați văzut că noi nu ne-am grăbit să cerem (postul de director SIE — n.r.) pentru că cel care asigură interimatul este un om de meserie, foarte bun, toată lumea e mulțumită și e apreciat de toată lumea. Îl cunosc foarte bine partenerii noștri străini și am zis că nu e cazul acum să mai găsim un motiv de scandal, că vrem noi pe cineva și că îl lăsăm pe el (pe Silviu Predoiu — n.r.) să își facă treaba în continuare„, a mai spus Sârbu.

Președintele UNPR, premierul interimar Gabriel Oprea, a declarat miercuri seară că susține propunerea președintelui Klaus Iohannis cu privire la numirea lui Mihai Răzvan Ungureanu în funcția de șef al Serviciului de Informații Externe (SIE).
Totodată, Oprea a afirmat că îl susține pe șeful statului în chestiunile care privesc securitatea națională a României.
„Îl cunosc pe domnul Ungureanu, am lucrat cu dumnealui. (…) Strategic, în desemnarea șefului SIE îl susțin pe șeful statului cu privire la numirea lui Mihai Răzvan Ungureanu”, a precizat Gabriel Oprea, la Antena 3.

Copreședintele PNL Vasile Blaga consideră că este foarte bună nominalizarea lui Mihai-Răzvan Ungureanu ca director al Serviciului de Informații Externe având în vedere experiența lui în domeniu.
„Este o nominalizare foarte, foarte bună. Este un om care are multă experiență în zona respectivă, a mai condus Serviciul de Informații Externe, și cred că nu numai grupul nostru al parlamentarilor PNL îl va vota. Cred că va trece de Parlament”, a afirmat Blaga, miercuri, la Senat.
El a menționat că „este dreptul personal al președintelui să facă o astfel de propunere”.
Întrebat ce crede despre faptul că reprezentanții PSD îl consideră pe Ungureanu „un personaj toxic”, Blaga a spus: „Este poziția PSD pe care nu vreau să o comentez, dar să nu uite că întotdeauna, apropo de întrebare, șefii serviciilor vin din Opoziție”.
„Eu sunt convins că vor fi voturi și din partea PSD. Sunt oameni lucizi acolo. Ați văzut și ieri la Strategia de Apărare Națională”, a adăugat Blaga.
Copreședintele PNL a precizat că va discuta despre susținerea propunerii cu liderul UNPR, premierul interimar Gabriel Oprea.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.