Iohannis, un nou mesaj – textul a fost citit după promter!

Iohannis, un nou mesaj – textul a fost citit după promter!

0 140
Într-o a treia intervenție, după seria de mitinguri din Piata Victoriei începute vineri, Președintele Klaus Iohannis a trecut de la lectura dupa obișnuitele hârtii de la pupitru, la „interpretare” textului după un monitor (promter) utilizat de crainicii tv.

„Violența și reprimarea brutală a manifestanților nu sunt acceptabile sub nicio formă. Atacarea oamenilor nevinovați, atacarea jurnaliștilor, atacarea femeilor și copiilor este de neconceput pentru un stat european. Iar cei vinovați trebuie identificați rapid și pedepsiți. Indiferent cine sunt și de unde sunt. Fie că vorbim de huligani sau de cei care nu au știut sau nu au vrut să îi izoleze pentru a permite deturnarea protestelor pașnice. Soluția aleasă, aceea de a dispersa în totalitate manifestația, în loc de neutralizarea huliganilor violenți, este condamnabilă și nu poate fi justificată”, a spus Iohannis.
„Condamn la fel de ferm acțiunile celor care au atacat jandarmii”, a adăugat el, subliniind că după trei zile nu există niciun responsabil și nicio demisie, iar explicațiile ministrului de Interne și Jandarmeriei sunt „subțiri”.
„Explicațiile publice, extrem de subțiri și de slab probate, ale Ministrului de Interne nu au convins, cum nu au convins nici explicațiile Jandarmeriei. Au trecut deja trei zile și nu există niciun responsabil pentru ce s-a întâmplat vineri în Piața Victoriei. Aici există două planuri. Planul judiciar și am cerut deja Procurorului General anchetarea faptelor antisociale produse în piață, iar ancheta trebuie dusă urgent până la capăt, aflat adevărul și responsabilii trași la răspundere. Violența împotriva cetățenilor care se opun guvernului prin proteste pașnice este caracteristică regimurilor autoritare, nu României europene de astăzi. Există, totodată, și un plan politic. În orice țară cu oameni responsabili aflați la conducere, până la această oră am fi avut cel puțin o demisie. Suntem, pentru a câta oară, martorii unui Guvern care se preface că nu aude și nu vede revolta oamenilor. Nimeni nu și-a asumat responsabilitatea politică pentru ce s-a întâmplat.”, a declarat Klaus Iohannis.

Apel la membrii PSD
Șeful statului a susținut că actuala conducere a PSD abuzează de faptul că a câștigat alegerile „pentru a ataca populația, pentru a ataca justiția, pentru a scoate România de pe drumul său european și euro-atlantic”
„Majoritatea românilor nu este de acord cu direcția în care PSD duce România. Sunt însă de acord membrii PSD cu aceasta direcție? Riscă ei să arunce România în haos doar pentru a ține în brațe această grupare care a confiscat partidul? Sau își asumă responsabilitatea înainte de a fi prea târziu? Nu avem nevoie de instabilitate și de o criză socială prelungită. Oamenii se vor revolta și în continuare dacă sunt ignorați. PSD trebuie să înțeleagă că actuala conducere a partidului și a Guvernului este profund nocivă, cu efecte nebănuite pe termen lung. Fac pe această cale un apel la membrii PSD să ia foarte în serios protestele din aceste zile și să înțeleagă că trebuie să guverneze pentru oameni și nu împotriva lor”, a spus președintele.

Apel la societatea civilă și la opoziție
De asemenea, președintele a făcut apel la societatea civilă să nu se demobilizeze.
„Este foarte important ca societatea civilă să fie vie și vigilentă, să se implice cu toată forța în viața socială și politică întrucât contribuțiile ei din ultimele decenii sunt incomensurabile pentru evoluția democrației românești. Acest apel nu este un apel la revoltă, ci la responsabilitate și la implicare. Doar împreună putem să schimbăm această stare de lucruri”, a spus șeful statului.
Pe lista președintelui a fost și opoziția, Klaus Iohannis făcând apel la formațiunile de opoziție să ajungă la o înțelegere pentru a oferi o alternativă la PSD.
„Alternativa nu vine de la sine. Doar lucrând cu determinare și înțelepciune, se poate ajunge în situația de a obține încrederea oamenilor. Stă și în mâinile opoziției responsabilitatea de a asigura stabilitatea ţării şi menținerea României pe drumul normalității. Este nevoie, fără îndoială, de un dialog susținut între toate forțele de opoziție. Oamenii politici responsabili știu să lase deoparte interesele mărunte și orgoliile și să pună mai presus interesul țării. Iar interesul românilor este de a opri abuzurile actualei majorități. Cu înțelegere între partidele de opoziție se obține ceea ce spuneam mai devreme: alternativa așteptată de români”, a declarat Iohannis.

COMENTARII

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.