Iohannis & Refernedum! În sfârșit au fost anunțate cele două întrebări

Iohannis & Refernedum! În sfârșit au fost anunțate cele două întrebări

0 103

Joi au fost puse la dispoziția presei, de către Cotroceni, cele două întrebări pentru referendumul pe justiție din 26 mai.
Anunțul nu a fost transmis de Mădălina Dobrovolschi, ​purtătorul de cuvânt al preşedintelui României.

Cele două întrebări, la care românii pot răspunde cu „Da” sau „Nu”:

  1. Sunteți de acord cu interzicerea amnistiei și grațierii pentru fapte de corupție?
  2. Sunteți de acord cu interzicerea ordonanțelor de urgență ale Guvernului în domeniul infracțiunilor, corelat cu extinderea dreptului de a ataca Ordonanțele de Urgență direct la Curtea Constituțională?

Joi seara, dupa cateva ore de la anunț, pentru a da o anumită greutate spuselor sale, dar și pentru preluarea discursului intr-un moment de maximă audiență preș. Klaus Iohannis a susținut o declarație de presă cu privire la referendumul convocat pe 26 mai.

Klaus Iohannis

Declarația integrală a prurtătorului de cuvânt al președintelui:
„Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a semnat astăzi decretul pentru organizarea unui referendum național.
«Luând act de preocuparea intensă și constantă a societății românești față de necesitatea combaterii fenomenului corupției, a asigurării integrității în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, precum și de nevoia unui cadru legislativ coerent și stabil,
Având în vedere Hotărârea Parlamentului României nr. 8/2019 privind solicitarea Președintelui României referitoare la organizarea unui referendum național consultativ cu privire la probleme de interes național,
În temeiul prevederilor art. 2, art. 90 și art. 100 alin. (1) din Constituție, precum și ale art. 2 alin. (1) lit. c), art. 11, art. 12 alin. (2) și art. 15 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 3/2000 privind organizarea și desfășurarea referendumului, cu modificările și completările ulterioare,
Președintele României decretează:
Art. 1. – Poporul român este chemat să își exprime voința cu privire la următoarele probleme de interes național:
1. interzicerea amnistiei și grațierii pentru infracțiuni de corupție;
2. interzicerea adoptării de către Guvern a ordonanțelor de urgență în domeniul infracțiunilor, pedepselor și al organizării judiciare corelată cu dreptul altor autorități constituționale de a sesiza direct Curtea Constituțională cu privire la ordonanțe.
Art. 2. – Pentru realizarea celor prevăzute la art. 1, cetățenii sunt chemați să se pronunțe prin DA sau NU cu privire la următoarele întrebări:
1. Sunteți de acord cu interzicerea amnistiei și grațierii pentru infracțiuni de corupție?
2. Sunteți de acord cu interzicerea adoptării de către Guvern a ordonanțelor de urgență în domeniul infracțiunilor, pedepselor și al organizării judiciare și cu extinderea dreptului de a ataca ordonanțele direct la Curtea Constituțională?
Art. 3. – Data referendumului este 26 mai 2019, în ziua desfășurării alegerilor pentru Parlamentul European.»”.

Forma întrebărilor nu a fost cunoscută până joi. Preşedintele Klaus Iohannis a transmis pe 4 aprilie preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Călin Popescu-Tăriceanu şi Liviu Dragnea, scrisoarea cu privire la temele referendumului naţional care va fi organizat pe 26 mai. Tot atunci, Iohannis a anunțat temele pentru referendum, după care a avut consultări pe această temă cu partidele parlamentare.

Reamintim că pentru validarea referendumului este nevoie de prezența a 30% dintre alegătorii înscriși în Registrul electoral, mai exact de 5, 6 milioane de cetățeni. Dintre aceștia jumătate plus unu trebuie să răspundă cu da la ambele întrebări pentru succesul demersului inițiat de președintele României.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.