Învierea Domnului și Creștinii

Învierea Domnului și Creștinii

0 68

Noi, creștinii, sărbătorim Invierea Domnului.
Paștele este de fapt o sărbătoare a israeliților si crudă de altfel căci reamintește nu atît plecarea (eliberarea) lor din Egipt cît ceea ce a determinat-o, în speță, ultima urgie aruncată asupra țării : de către un Dumnezeu: omorîrea întii-născuților egipteni de sex masculin.
Isus a fost trădat, chinuit, batjocorit și ucis tocmai de Paști și chiar dacă interpretăm în mod simbolic sacrificiul Lui („Agnus Dei”), ramîne tot o pomenire tristă.
Trecînd dincolo de aspectul vacanțier și și cel culinar al sărbătorii (precum aceasta este percepută predominant astăzi), ramîn de luat in consideratie: oul ca simbol al originii și al renașterii, al dezghiocării universului și iepurele ca simbol al fertilității precum apare ilustrat și în seria lui Fibonacci.
Pasca și cozonacul nu pot spune ce origine sau simbol îmi pot evoca, cu exceptia Colombei italiene, care recheamă imaginea Duhului Sfint.
Un cadou este întotdeauna binevenit dar nu există un cadou tipic acestei sărbători.
Și atunci, mi-am imaginat astfel, aceasta sărbătoare:
Scoși din Mizraim,
Pesah cu azimi.
Miei la stîlp de casa.
Marea Inviere:
Viața, din durere.
Cozonaci și pască;
Ouă, iepurași,
Și-un cadou de Paști.
(Dar, să-i las pe cei mai inziliți decît mine, să judece).

Autor: Dr. Horia Mureșian, Doctor în Medicină
Sursa: art-emis.ro

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.