Într-o țară nebună, anticipatele ar putea fi declanșate chiar azi. E România suficient de nebună?
În România, alegerile anticipate sunt, practic, imposibil de declanșat, indiferent de perioadă, iar în cea actuală, cu atît mai mult. Pentru că în acest moment, așa cum arătam recent, nici măcar nu există legislația necesară organizării lor. Din acest punct de vedere, zbaterile PSD sunt cvasi-inutile. Acestea ar fi reguli valabile într-o țară normală. Cu toate acestea, dacă plecăm de la premisa că România nu e chiar o țară normală, cu precădere din vina politicienilor, alegerile anticipate ar putea fi declanșate, teoretic și practic, chiar azi. Numai să vrea Iohannis.
Să o luăm metodic.
Constituția spune că alegerile anticipate se declanșează dacă președintele dizolvă parlamentul după respingerea a cel puțin două guverne în interval de 60 de zile. Asta, doar dacă vrea, Constituția neinstituind obligativitate.
De aici considerentele privind imposibilitatea declanșării anticipatelor, pe motiv că parlamentarii nu ar vota în favoarea unui demers care i-ar putea scoate din legislativ.
Problema ar putea fi alta, însă.
Ce s-ar întîmpla dacă președintele României, în mod abuziv și încălcînd Constituția, eventual invocînd situația de criză și interesul național, ar semna azi decretul de dizolvare a Parlamentului și acesta ar apărea în Monitorul Oficial, care nu are puterea de a cenzura actele președintelui, evident?
Situația ar deveni explozivă.
Decretul în cauză nu ar putea fi atacat în contencios administrativ, la fel ca în alte situații, pentru că legea 544/2004 stipulează la art. 5:
(1) Nu pot fi atacate în contenciosul administrativ:
a) actele administrative ale autorităților publice care privesc raporturile acestora cu Parlamentul;
În consecință, decretul de dizolvare a Parlamentului are natură juridică de act administrativ exceptat de la posibilitatea de a fi atacat în contencios administrativ.
Cealaltă cale teoretică ar fi Curtea Constituțională, doar că ea nu are atribuții de supraveghere a controlului constituțional asupra dizolvării Parlamentului.
Nici chiar invocarea unui conflict juridic între puteri ale statului nu ar prea funcționa, pentru că CCR definește în Decizia 53/2005 conflictul juridic de natură constituțională ca semnificînd „acte sau acțiuni concrete prin care o autoritate ori mai multe își arogă puteri, atribuții sau competente care, potrivit Constituției, aparțin altor autorități publice ori omisiunea unor autorități publice, constând în declinarea competenței ori în refuzul de a îndeplini anumite acte care intră în obligațiile lor”.
Ori, semnînd decretul respectiv, președintele nu și-ar aroga atribuții ale altor autorități și nici nu s-ar încadra la refuz de îndeplinire a unor obligații.
În concluzie, pînă cînd legea de funcționare a CCR nu va fi modificată prin introducerea dreptului de a superviza dizolvarea parlamentului prin decret prezidențial, anticipatele ar merge bine mersi înainte în baza unui decret abuziv, dar imposibil de contracarat, cel puțin nu prin soluții democrate.
Iar un parlament dizolvat, fie și abuziv, nu ar mai putea suspenda președintele, logic.
Desigur, scenariul de mai sus e pur teoretic, pentru că e greu de imaginat o situație în care președintele să se comporte atît de aberant.
Dar, ar spune unii, nu ne-am ciocnit deja cu asemenea situații?
Ne amintim că în 1999, președintele României a semnat un decret neconstituțional de revocare a prim-ministrului Radu Vasile, vorbind despre o stare excepțională în care executivul nu mai putea funcționa. Ulterior, Emil Constantinescu a admis că decizia încălcase Constituția, dar a invocat o stare de criză majoră care trebuia rezolvată.
Ne mai amintim că pentru a preveni repetarea situației, noua Constituție a inclus explicit interdicția președintelui de a revoca premierul, deși prevederile și în cea veche și în cea nouă erau suficient de clare în acest sens.
Un caz încă mai halucinant a apărut 10 ani mai tîrziu cînd, în octombrie 2009, Traian Basescu a susținut la Radio România că, dacă Parlamentul nu va valida, pînă la prezidențiale, două propuneri de guvern, Constituția îi permite să dizolve Legislativul, începînd cu 7 decembrie: „Acest risc există, dar eu sper să nu se producă”.
Unde era bomba?
Constituția spune că parlamentul nu poate fi dizolvat în ultimele șase luni ale mandatului președintelui, dar interpretarea lui Băsescu și a specialiștilor lui era stupefiantă.
Mai exact, mandatul președintelui urma, în versiunea lui, să se încheie în seara celui de al doilea tur al alegerilor prezidențiale, dar el putea dizolva, totuși, parlamentul în baza faptului că rămînea președinte pînă depunea jurămîntul următorul președinte.
Constituția era de altă părere, stipulînd, la art.83, că ”mandatul Preşedintelui României este de 5 ani şi se exercită de la data depunerii jurământului” și că ”Preşedintele României îşi exercită mandatul până la depunerea jurământului de Preşedintele nou ales”. Nimic despre turul doi al alegerilor.
Ceea ce, am constatat, nu l-a împiedicat pe Băsescu să formuleze amenințarea cu o procedură de care, în final, nu a mai fost nevoie, din fericire pentru democrație.
Una peste alta, scenariul zugrăvit mai sus de noi, deși cît se poate de improbabil, este, totuși realizabil, dacă febra instalată în mințile de la vîrful statului nu dă semne de ameliorare în perioada care urmează.
Bogdan Tiberiu Iacob
Sursa: inpolitics.ro
