Intoarcerea la simplitate

Intoarcerea la simplitate

0 267


Sarbatorile religioase nu sunt doar un prilej de reculegere spirituala, de impacare cu noi insine si cu Dumnezeu ci si un prilej de regasire, de intoarcere la origini si la simplitate.


Locul unde petrecem sarbatorile, obiceiurile culinare, compania celor dragi, sunt indicii ca oriunde ne-am afla pe scara sociala, oricat am castiga si oricat de moderni am fi, pana la urma tot “acasa” tragem, acasa in sensul cel mai larg al cuvantului.


Oricat ne-am sclifosi cu mancaruri din bucataria internationala, cu feluri si ingrediente cu nume ce pana nu demult ne erau straine sau pe care nu ne-am fi gandit sa le includem in meniul nostru precum prosciuto, broccoli, capere, muguri de bambus, sparanghel, ridichi caramelizate, trufe, melci, caracatita, etc. de sarbatori revenim la traditie: miel, oua incondeiate, coznac si vin. De fapt, trend setteri de renume prezic un mare viitor simplitatii, sustinand ca felurile de mancare cele mai “cool” vor fi, in curand, painea si vinul. Nu-i contrazicem!


Si caselor impozante, decorate ca din reviste, uneori atat de impersonale incat dau senzatia de nelocuire si lenjeriilor fine de matase, le sunt preferate pensiunile rurale, mai ales acele case vechi autentice, micute si primitoare. Camerele varuite in alb, mobilate dupa obiceiul locului, decoratiunile traditionale, paturile cu lenjerii albe, din bumbac, apretate, cu parfum de levantica, ce amintesc de casa bunicilor, sunt preferatele noastre.


O cunostinta ce tocmai isi infiinteaza o pensiune intr-o zona deosebit de frumoasa din judetul Brasov, Vama Buzaului, (i-am si spus ca e suficient sa vezi peisajul si iti este destul pentru o vacanta) mi-a povestit cum, de Craciun, familii foarte instarite din capitala au stat in localitate in case modeste, unde au petrecut impreuna cu familii de oameni simpli si au luat masa impreuna si cum toate acestea le-au facut o placere deosebita.


Este clar ca nu fitzele, cluburile, muzica urland si felurile de mancare ale caror nume de-abia le pronunta unii dintre consumatori ne reprezinta: ne reprezinta traditia, ne reprezinta frumusetea acestor locuri, ne reprezinta omenia si simplitatea. Si chiar daca obligatiile sociale, profesionale, concurenta, nevoia de progres ne imping departe de origini, intoarcerea, din cand in cand, la acestea ne da forta sa mergem mai departe.

Bianca Sorescu

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.