Intoarcerea acasa
Nu este vorba de piesa de teatru a lui Harold Pinter – piesa de succes, de altfel – ci de (re)aparitia unei mumii nefolositoare tarii – aceasta afirmatie este valabila mai ales pentru vremurile cand il mai tineau balamalele – si cu pretentii la retrocedari de bunuri de care s-a lepadat in doua randuri.
Prima data a facut-o in 1947, 30 decembrie, cand a semnat abdicarea.
Contemporanii momentului, istoria actual interpretata si un pumn de oameni agatati de o idee depasita, anacronica, doar ca sa se dea ei mai rotunzi, acuza acea data ca fiind fortata de mana comunistilor. Bun.
Dar asa a vrut vremea respectiva. Sa insir cate capete domnitoare au cazut, la propriu si la figurat, pe taram romanesc, fara a exista inca aplicarea detestabila a utopiei “comunism”? Ca sa nu mai zic pe plan mondial si prin toate cotloanele planetei?
A doua oara a facut-o postrevolutionar, cand s-a aratat prima data pe Otopeni si nu I s-a permis intrarea in tara. Atuncea a clamat, cu lacrimi mincinoase de crocodil, ca nu vrea nimic, nu are pretentii la nimic, ci vrea doar sa-si vada “tarisoara”. Oare nu mai exista inregistrari ale acelor momente vesel de triste?
Dupa care i s-a permis totusi sa-si vada “boborul”.
Apoi un lobby fantastic si interesat material l-a facut sa se intinda ca raia in pretentii de retrocedari, supralicitand mai aprig ca la cazinourile de pe Coasta de Azur sau din Las Vegas.
De, pe petalele Margaretei picase o Duda. Iar in camera din dos mai pandesc inca patru manzisoare momentul sa iasa in lume, tarand cu o mana vreo alta poama padureata cu izul dorului de parvenitism la brau, iar cu cealalta mana tarand lada de zestre cat mai plina.
Si astfel bunuri intretinute 50 de ani prin munca romanilor, dar fiind accesibile lor spre vizitare (in mare parte) ii pica acuma in brate ex-regelui Mihai de Hohenzollern, rand pe rand, ca o para malaiata, la potrivire cu vorba sa natafleata..
Dar ce ma intriga cel mai mult este seninatatea cu care minte ca ar fi plecat sarac lipit in bejenie in ianuarie 1948, cu toate ca se stie cata avere a carat cu el oficial, cu trenul. Plus banii din bancile elvetiene si, mai ales, furtul comis in octombrie 1947, cand a scos din tara, cu ocazia nuntii Elisabetei a II-a a Angliei si pentru a i le face chipurile cadou, o seama de tablouri din patrimoniul national, tablouri care nu au mai ajuns printre cadouri, ci I-au permis o avere colosala.
Pai daca tu vrei palate si paduri si pamanturi inapoi – nu discut acuma cum au fost si acelea dobandite – atunci reda-mi si tu, mie, poporului sau natiunii, tablourile furate.Dar de unde sa le dea, ca le-a praduit de mult.
In context doresc sa mai amintesc ca ex-regelui Constantin al Greciei I s-a interzis, de ani buni, sa mai calce prin acea tara care nu a fost niciodata comunista sau sub influenta sovietelor. Acolo da, exemplu de demnitate si mandrie nationala vizavi de maselele stricate ale istoriei.
Acuma condamnati-ma, cei care iubiti fosilele istoriei !
Dan Bota
