Inteligenta si maladiile cardiace

Inteligenta si maladiile cardiace

0 122

Coeficientul de inteligenta este, ca importanta, al doilea factor de risc de maladii cardiace, dupa fumat, spun cercetatorii, care sugereaza ca viitoarele campanii pentru sanatatea populatiei sa fie create pentru persoane cu un nivel scazut al inteligentei pentru a fi eficiente.
Studiul a fost efectuat de cercetatorii de la Medical Research Council (MRC) din Marea Britanie.
Maladiile cardiace reprezinta principalul factor de deces, atat pentru barbati, cat si pentru femei, in Europa, Statele Unite ale Americii si in principalele tari industrializate.
Potrivit datelor Organizatiei Mondiale a Sanatatii, bolile cardiovasculare si diabetul au provocat 32% din totalul deceselor inregistrate pe plan mondial in 2005.
Persoanele cu un nivel educational scazut si cu venituri mici prezinta cele mai mari riscuri de imbolnavire. Studiile anterioare au aratat mai multe cauze pentru a explica acest fenomen, inclusiv accesul limitat la serviciile medicale, conditiile mizere de trai, stresul cronic si o mai mare incidenta a factorilor de risc ce tin de stilul de viata, precum fumatul.
Studiul realizat de MRC a fost efectuat pe un esantion de 1.145 de barbati si femei, a caror varsta medie a fost de 55 de ani, acesti pacienti fiind monitorizati timp de 20 de ani. Expertii britanici au alcatuit astfel topul 5 al factorilor de risc pentru maladiile cardiace: fumatul, coeficientul de inteligenta, veniturile mici, hipertensiunea arteriala si un nivel scazut de atractivitate fizica.
Persoanele care au ignorat sau nu au reusit sa inteleaga avertismentele referitoare la riscurile cauzate de fumat si beneficiile oferite de o dieta sanatoasa si practicarea regulata a exercitiilor fizice sunt expuse celor mai mari probabilitati de a suferi de pe urma bolilor cardiace, se arata in acest studiu, publicat in European Journal of Cardiovascular Prevention

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.