Întâlnirea Putin-Trump din Alaska este o întâinire a disperării și speranței(1)

Spiritele mărunte grevate de incultura emergentă a liderilor politici ai acestor ani își închipuie că întâlnirea bilaterală dintre Donald Trump și Vladimir Putin, întâlnire propusă de președintele american prin emisarul său special la Kremlin, este despre și în jurul Ucrainei.
După cum și Zelensky își închipuie că toată lumea gravitează în jurul său, iar el trebuie să stea la masa decidenților marilor puteri, pentru că, își închipuie dictatorul de la Kiev, acest loc i se cuvine prin sacrificiul inutil și cumplit a peste un million de ucraineni în acest moment.
Când, de fapt, intrevederea din nordul cel mai îndepărtat al Americii are legătură cu un aspect mult mai grav al politicii internaționale, starea de alertă militară nucleară crescută în urma unei hazardate escaladări din partea liderului de la Casa Albă, care a trimis două submarine nucleare americane în largul coastelor Rusiei, forțându-l pe Vladimir Putin să activeze sistemul de alarmare și de contraatac nuclear strategic și opțiunea declanșării automate a riposte nucleare în cazul incapacitării conducerii militare rusești, în special a lui însuși.
În acest moment și submarinele nucleare ale rușilor deplasate de la Murmansk și de la Vladivostok au ocupat poziții strategice în largul coastelor americane de est, respectiv de vest.
Acum, de ce a răspuns abrupt președintele Trump la retorica nucleară iresponsabilă de rutină a lui Medvedev, un om care nu decide nimic în domeniul războiului din Ucraina. El are doar însărcinări de emitere de avertismente nucleare flambate către puterile occidentale, în cazul în care vor ataca Rusia.
Este neclar și are legătură cu exaltarea care pune stăpânire din ce în ce mai mult pe președintele american când este contracarat verbal și care, în acest caz, s-a tradus printr-o măsură iresponsabilă care a atras retorsiunea rusescă și a azvîrlit lumea la o aruncătură de băț de apocalipsa nucleară, prin arderea nivelurilor de alarmare bilaterale intermediare ale forțelor strategice ale celor două țări, de la nivelul patru la nivelul doi, nivelul unu fiind rezervat războiului nuclear propriuzis.
Doar că, Donald Trump nu poate menține indefinit Defcon 2 pentru alertarea forțelor sale nucleare strategice, pentru că are de răspuns în fața Congresului și a poporului american, în timp ce Vladimir Putin nu are această problemă, țara lui fiind deja în război, iar o inflamare a relațiiilor strategice nucleare îi convine în acest moment, descurajarea nucleară fiind o componentă esențială în diplomația rusească.

Nivelurile intermediare de alarmare strategică conferă timp detensionării pe cale diplomatică
Tocmai de aceea există aceste niveluri progresive de alarmare a forțelor armate strategice, pentru a oferi timp unor negocieri bilaterale și detensionării conflictului, înainte de a deplasa forțe ale triadei nucleare a fiecărei superputeri militare și nucleare în poziții strategice de atac decisiv și devastator asupra inamicului.
Cele cinci niveluri de alarmare ale Defcon-ului american și cele patru ale doctrinei nucleare rusești servesc atât ca trepte de pregătire progresivă în timp a războiului, cât și ca redundanțe temporale ale eforturilor diplomatice de detensionare a emergenței unui conflict nuclear.
Cu cât crește nivelul de alarmare strategică, cu atât scade numărul persoanelor implicate în decizia de alarmare, până la ultimul nivel, care este rezervat președintelui SUA, sau președintelui Rusiei, după caz, indiferent de competența profesională și de starea psihică a acestora.  
Iată de ce nu este indicat a se sări peste nivelurile progresive de alarmare strategică ale SUA și ale Rusiei, pentru că nu mai rămâne mult timp pentru detensionarea diplomatică a iminentului conflict militar.
Cu cât persistă un timp mai îndelungat nivelul de alarmare strategic premergător războiului nuclear, cu atât mai posibile devin eventuale erori în mecanismele de transmitere a ordinelor servietelor cu butoanele lor nucleare, deci cu atât mai mult pericolul unui conflict nuclear din cauza unor erori tehnice sau umane crește asimptotic.
De ce altfel ar fi solicitat intempestiv Trump întâlnirea bilaterală cu Putin, renunțând unilateral deocamdată la aplicarea sancțiunilor mult promise Rusiei, în urma cărora liderul de la Casa Albă spera să obțină un nou avantaj în cadrul unor viitoare negocieri de pace?
De ce a acceptat apriori toate pretențiile teritoriale ale Rusiei în Ucraina pe aliniamentul actual al frontului și de ce l-ar fi exclus irevocabil pe Zelensky de la discuțiile din Alaska, când devenise brusc aliatul Ucrainei și-și însușise războiul acesteia și rezervele sale minerale?
Pentru Vladimir Putin este o gură de oxigen și o recunoaștere ineluctabilă a poziției sale de lider al celei mai mari puteri militare nucleare a momentului, iar pentru Donald Trump este ocazia precipitată de a repara eroarea strategică neprovocată, de trimitere a celor două submarine nucleare americane în vecinătatea Rusiei.

Ucraina va fi o preocupare secundară a celor doi lideri planetari
Iar pentru Zelensky nu este nicio ocazie, pentru că el nu contează în paradigma strategică mondială și a pierdut deja războiul, urmându-se a se stabili de către cele două superputeri în ce măsură l-a pierdut și care vor fi costurile sale teritoriale.
Numai că Ucraina va fi nota de subsol a întâlnirii istorice bilaterale dintre Trump și Putin, problema principală fiind evitarea unui război nuclear, situație care este, cel puțin la nivel de alarmare reciprocă, similar celei din 1962, a Crizei Rachetelor din Cuba.
A doua problemă ca importanță ce va fi dezbătută în aprofunzime va fi fără îndoială sistemul global de tarifare al lui Trump, din perspectiva războiului comercial al acestuia cu China și a alianței nezdruncinate a lui Vladimir Putin cu colosul asiatic.
Și-apoi mai este și prețul mondial al petrolului, care va fi fără îndoială pe agenda de discuții.
Cum președintele kievean a spumegat la adresa pretențiilor teritoriale ale Rusiei și cum liderii europeni, depășiți în irelevanța lor, de aceste negocieri din Alaska, îl instigă pe acesta să nu cedeze sub nicio formă niciunei rezoluții comune Trump-Putin privind Ucraina, având în vedere interesele companiilor lor de producătoare de armament interesate ca războiul să continue, este previzibil că nu se va înfăptui nimic din perspectiva păcii și a înghețării războiului ucrainean fără Zelensky participant la întâlnire, după cum titrează și New York Times.

Criza nucleară dintre SUA și Rusia, evitabilă precum cea din Cuba, din secolul trecut
Iată că acum lumea a ajuns pe negândite din nou în pragul unei coflagrații nucleare precum în timpul Crizei Rachetelor din Cuba.
Un scurt excurs în istoria secolului trecut ne reamintește că  în 1962, mai precis în 24 octombrie a acelui an, omenirea a trecut razant pe lângă autoanihilarea sa, în urma unei crize strategice declanșată de URSS prin voința secretarului general și președinte al URSS, Nikita Hrușciov, cel puțin așa cum a relatat presa și istoriografia occidentală, întotdeauna deformatoare a situației reale de fapt și a vinovățiilor implicate, când a fost vorba de relația cu sovieticii.. În cursul înarmării nucleare acerbe care domina Războiul Rece, J.F. Kennedy, președinte al SUA în acel moment, tocmai suferise o rușinoasă înfrângere în încercarea sa de a invada Cuba, prin Golul Porcilor.
Așa că, pentru a-și salva reputația, a decis amplasarea a 15 rachete nucleare Jupiter, cu rază medie de acțiune, la Izmir în Turcia, aducând astfel amenințarea nucleară directă asupra Moscovei la o distanță de 2080 de kilometri, imposibil de contracarat de către sovietici.
În același timp,  balanța nucleară din perspectiva rachetelor nucleare intercontinentale se dezechilibrase catastrofal, odată cu introducerea în uzul forțelor americane nucleare a rachetei Minuteman, cu combustibil solid, care putea fi stocată indefinit gata alimentată cu combustibil și pregătită să fie lansată într-un timp de ordinul minutelor și puteau lovi Moscova lansate fiind din silozurile subterane amplasate pe coasta de es a Statelor Unite, în timp ce cele mai avansate rachete balistice sovietice, R16, care abia fuseseră testate și puteau transporta focoase nucleare de 5 megatone pe o distanță de 12 mii de kilometri,, necesitau 20 de ore de alimentare cu combustibil solid până la lansare, timp în care puteau fi lesne distruse de bombardierele americane.
Cu o balanță a puterii nucleare sever dezechilibrată, Hrușciov n-a mai avut de ales și a încercat s-o reechilibreze prin introducerea unor rachete cu rază intermediară de acțiune R12, de care dispunea din belșug, taman în Cuba, pe coasta vestică a insulei, de unde aceseta puteau atinge orașele de pe jumătate din coasta estică a SUA.
Prin aceasta, președintele URSS, Nikita Hrușciov, dar și ministrul Apărării, mareșalul Rodion Malinovski, o mai veche cunoștință a românilor din Al Doilea Război Mondial, august 1944, preconizau un dublu efect, reechilibrarea balanței puterilor nucleare ale celor două superputeri, dar și apărarea Cubei și a regimului Castro în fața posibilității unei a doua invazii americane, pe care se presupunea c-o va încerca Kennedy.
A fost astfel declanșată în octombrie 1962 cea mai gravă criză din istorie a amenințării cu anihilarea reciprocă a celor două superputeri și a aliaților acestora, denumită Criza Rachetelor din Cuba. Una de care se apropie înspăimântător de mult cea declanșată de președintele Donald Trump prin repoziționarea a două submarine nucleare, fiecare cu 154 de rachete balistice nucleare Tomahawk, în largul coastelor Rusiei, cele baltice și cele de la Pacific.
În criza cubaneză însă, forțele de descurajare desfășurate de ambele superputeri erau incomparabile cu cele de intimidare de acum, atât flotilele de bombardiere strategice, cât și submarinele nucleare ale SUA și ale URSS fiind desfășurate în totalitate pentru a lovi decisiv inamicul, totuși, starea de alertă nucleară a celor două superputeri a fost identică celei de acum, precum atunci.(Continuarea despre criza cubaneză, într-un articol viitor).

Nivel de alarmare nuclear fără precedent în acest secol
Pentagonul a ridicat, duminica trecută la ordinul lui Donald Trump în conivență cu Statul Major American Interarme, nivelul de alertă la DEFCON 2, după ce Vladimir Putin a ordonat ministrului rus al Apărării, Serghei Şoigu, ridicarea gradului de alertă pentru forţele de descurajare, care includ şi arsenalul nuclear strategic al Rusiei, arată defconlevel.com.

Vladimir Putin şi-a motivat decizia, acuzând declaraţiile agresive din partea ţărilor NATO, ai căror lideri au dezapobrat atacul Rusiei asupra Ucrainei şi au anunţat sancţiuni severe împotriva regimului de la Kremlin.
DEFCON 2 sau Fast Pace este un nivel de alertare a forţelor militare americane, simbolizat prin culoare roşie. DEFCON 2 înseamnă că există iminenţa unui război sau o ameninţare nucleară.
În timpul acestui nivel de alertă, Forţele Armate ale Statelor Unite trebuie să fie pregătite pentru dislocare în mai puţin de şase ore. Pentagonul are cinci sisteme de alertă, iar Defcon 2, sau Fast Pace, este al doilea cel mai înalt nivel din sistemul de avertizare, după nivelul de alertă 1.
Starea de alertă poate fi schimbată la acest nivel după ce serviciile de informaţii indică un risc pentru un atac iminent. Acest sistem de avertizare a mai fost activat în timpul crizei rachetelor cubaneze, în 1962, anunţă defconlevel.com.
Secretarul general NATO, Jens Stoltenberg, a denunţat, duminică, atitudinea „periculoasă” şi „iresponsabilă” a preşedintelui Rusiei, Vladimir Putin, care a plasat în alertă capabilităţile de disuasiune nucleară în contextul războiului din Ucraina şi conflictului cu Occcidentul.
„Este o retorică periculoasă, un comportament iresponsabil”, a afirmat Jens Stoltenberg, citat de postul de televiziune CNN şi de cotidianul Le Monde.
Decizia preşedintelui rus, Vladimir Putin, de a plasa în alertă capabilităţile de disuasiune nucleară se înscrie într-o schemă de generare a unor ameninţări care nu există, a reacţionat, la rândul său, Preşedinţia SUA.
„Acesta este un model pe care l-am observat la Vladimir Putin în cursul acestui conflict, prin care sunt fabricate ameninţări care nu există în scopul justificării unei noi agresiuni. Comunitatea mondială şi poporul american trebuie să privească această situaţie prin această prismă. Am observat acest lucru la Putin în mod repetat. Iar Rusia nu a fost niciodată în vreun pericol din partea NATO sau din partea Ucrainei. Acesta este un model comportamental al preşedintelui Putin„, a declarat Jen Psaki, purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, citată de ABC News.

Vladimir Putin depășește radical cacealmaua președintelui Trump
Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a anunţat duminică plasarea în stare de alertă a capabilităţilor de disuasiune nucleară, invocând „declaraţii agresive” ale ţărilor NATO.
„Ţările occidentale nu doar că adoptă acţiuni inamicale împotriva ţării noastre pe plan economic, mă refer la acele sancţiuni pe care le ştie toată lumea, dar, în plus, oficialii de rang înalt din principalele state NATO fac şi declaraţii agresive împotriva ţării noastre.
În acest context, îi ordon ministrului Apărării şi şefului Statului Major General să transpună forţele de disuasiune nucleară în modul special de luptă„, a afirmat Vladimir Putin, citat de agenţiile RIA Novosti şi Sputnik, conform Monitorului Apărării și Securității.
Cât de serios este, însă, Vladimir Putin, și ce înseamnă de fapt ordinul său, adresat imediat după începutul războiului, ministrului Apărării Serghei Șoigu și comandantului armatei ruse, generalul Valeri Gherasimov, de a pune forțele strategice de descurajare ale Rusiei într-un grad ridicat de alertă?
Formularea ambiguă a lui Putin i-a lăsat pe oficialii și analiștii din Occident, dar și din Rusia, scărpinându-se nedumeriți în cap. Probabil, acesta a fost și unul din scopurile lui Putin: să semene teamă și nesiguranță. Ce a ordonat de fapt Putin, atunci când a dispus ca forțele rusești de descurajare, adică cele care sunt înarmate cu focoase nucleare, să fie puse în „regim special de mobilizare de luptă”?
Răspunsul lămuritor a venit de la Serghei Șoigu, ministrul rus al Apărării. El a spus că a pus în aplicare ordinul „comandantului” Putin și că „echipele de alertă ale posturilor de comandă ale Forțelor de Rachete Strategice, ale flotelor de Nord și Pacific și comanda militară a aviației de rază lungă au fost comutate la alertă ridicată (enhanced) de luptă”, potrivit Știri pe Surse.

Riposta nucleară rusescă se va produce și în situația incapacitării lui Putin
Forțele nucleare ale Rusiei au patru niveluri de alertă, a explicat analistul britanic Mark Galeotti, expert în politici de securitate ale Rusiei: constant (cel mai jos nivel), ridicat (enhanced), pericol (danger) și complet (full).
Astfel, practic Putin a ridicat nivelul de alertă al acestor forțe de la cel mai scăzut nivel posibil, la penultimul.
Măsura lui Putin înseamnă că sistemul de comandă și control din Rusia poate acum transmite ordine de lansare către armamentele nucleare din dotare. 
Până acum, nu exista posibilitatea fizică pentru lansarea nici măcar a unui ordin legat de arme nucleare. Acum, teoretic, ea există. „După câte înțeleg eu că funcționează sistemul, în timp de pace nu se poate fizic transmite un ordin de lansare, ca și cum circuitele ar fi deconectate”, a explicat analistul Pavel Podvig, expert în dezarmare nucleară la ONU și a cărui cercetare se concentrează chiar pe forțele nucleare ale Rusiei.
Ordinul lui Putin presupune practic realizarea acestor conexiuni prin care ordinele pot fi transmise, conform Știri pe Surse.

Arsenalele nucleare strategice ale ambelor superputeri, gata de lansare
„Asta nu înseamnă foarte mult. Ce înseamnă este că, în condiții de pace, la nivelul ‘constant’, autoritatea națională de comandă nu poate transmite un ordin de lansare. (…)
Pentru a nu permite o lansare accidentală. Când se ajunge la nivelul ‘ridicat’, acea conexiune este permisă. Teoretic, comanda de lansare poate fi dată. Totuși, e o mare diferență față de nivelul în care ajungi să distribui date pentru țintire și așa mai departe.
Deci, nu e ceva lipsit de importanță, dar cred că sensul este mai ales de a atrage atenția”, a explicat Mark Galeotti, preluat de Știri pe Surse. Continuarea despre criza cubaneză a rachetelor și despre Forțele Strategice de Descurajare ale Rusiei, în articolul următor.

Libiu Mateescu

Share on Facebook

Tweet

Follow us