Inspectorii sanitar – veterinari atentioneaza

Inspectorii sanitar – veterinari atentioneaza

0 216

Aztazi intra in linie dreapta „campania” de aprovizionare a celor trebuincioase pentru o sarbatorire cat mai reusita a Pastilor. In asemenea imprejurari si conform traditiei, romanii cheltuiesc mai mult, chiar daca in raport de marimea pungii. Iar punga subtiindu-se in ultima vreme datorita asa-zisei crize – raman la parerea ca aceasta a fost provocata – se pare ca prudenta cumparatorilor a crescut, mai ales in privinta relatiei pret – calitate. Omul, fiind subtire in bani, doreste sa cumpere cat mai ieftin, dar de calitate cel putin acceptabila.
In acest sens, inspectorii sanitar-veterinari recomanda cumparatorilor sa fie atenti la ce pun in cos si ofera cateva sfaturi pentru a avea un Paste fara probleme care tin de siguranta alimentara. Ei recomanda ca, in primul rand, cumparaturile, mai ales ale produselor traditionale acestui eveniment, sa fie facute din locuri autorizate. De pilda, in cazul carnii de miel, cumparatorul este sfatuit sa verifice vanzatorul daca are certificat de sanatate veterinara pentru marfa sa si daca pe miei este prezenta stampila care sa ateste ca animalul a fost controlat veterinar.
Inspectorii mai atrag atentia sa nu se cumpere carne expusa in locuri cu temperaturi ridicate. Deasemenea mai sfatuiesc cumparatorii sa nu ia carne de la animale sacrificate prin gospodarii, carne care ar fi destinata consumului propriu. Marturisesc, acest lucru ma cam mira. Care gospodar si-ar imbolnavi familia si apropiatii cu carne bolnava? Dar o explicatie a acestui fapt ar fi ca nu s-ar mai plati acele taxe catre stat, care, pe piata, dubleaza pretul carnii.
In ce priveste celelalte cumparaturi alimentare ale momentului, pe scurt sfaturile s-ar rezuma astfel :cand luati oua, verificati daca au data pe ele. iar la produsele din lapte trebuie sã tineti cont de anumite lucruri. Ele trebuie sa fie etichetate si sa contina informatii despre identitatea producatorului si data producerii. Cozonacii, produsele de panificatie, legumele de sezon, trebuie cumparate, de asemenea, din locuri amenajate si autorizate.
Inspectorii sanitar-veterinari va sfãtuiesc deasemenea sa evitati magazinele mici care au expuse, in acelasi loc, atat marfuri alimentare, cat si nealimentare. Nici chestia asta nu o inteleg. Legea spune ca marfurile alimentare nu au voie sa stea langa cele nealimentare, iar menirea inspectorilor este aceea de a nu permite asa ceva. Inseamna ca acestia nu-si fac treaba, ba se poate chiar spune ca lucreaza in favoarea marilor magazine si a supermarketuri, spre distrugerea micilor intreprinzatori, care fac de multe ori concurenta prin preturi mai mici.
In mare este totusi de preferat sa urmati sfaturile inspectorilor sanitar – veterinari, care au exprimat si o rugaminte: in cazul in care intalniti marfa care vi se pare dubioasa, sunteti rugati sa va adresati Inspectoratului Sanitar – Veterinar sau Oficiului Judetean pentru Protectia Consumatorului Brasov.

Dan Bota

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.