“Innobilare prin frumos” la Muzeul de Arta

“Innobilare prin frumos” la Muzeul de Arta

0 176

La Muzeul de Arta din Brasov a fost vernisata zilele trecute expozitia de pictura “Innobilare prin frumos”, cu lucrari apartiand artistului iesean Mihai Cotovanu. Iubitorii de arta din Brasov vor putea vizita expozitia pictorului pana la jumatatea lunii iunie.


Lucrarile lui Mihai Cotovanu, expuse la Muzeul de Arta, reprezinta tot ce are mai bun artistul, peisaje, natura moarta sau portrete, artistul nefiind tentat de directiile deschise in arta prin experimentele avangardei sau ale postmodernismului.


Cele 53 de lucrari prezentate fac parte din arhiva personala a autorului, dar si din colectia unor brasoveni care au descoperit in ultimii ani frumusetea artei picturale a ieseanului.


Cu ocazia vernisajului, a fost lansat si volumul „Penelul si paleta“, de Valentin Ciuca, o carte despre Mihai Cotovanu, scrisa de o personalitate a Iasului, care prin lucrarile sale a portretizat figura multor artisti importanti din Moldova si nu numai.


?


Arta lui Cotovanu


Nascut la Iasi, in 21 iulie 1967, Mihai Cotovanu a absolvit Scoala Populara de Arte, clasa profesorului Ghita Leonard si Academia de Arte “George Enescu”, Facultatea de Arte Plastice si Design. Este membru al Uniunii Artistilor Plastii din Romania, filiala Iasi. A participat la expozitii de grup si colective si a avut numeroase expozitii personale: 1991, septembrie Galeria de Arta Casa Cartii, Iasi, 1993, octombrie Galeria „Trianon”, Iasi, 1993 Expozitie in Regensburg, Germania, 1998, august Galeriile de Arta „Cupola”, Iasi, 2002, mai Galeria de Arta Casa Cartii, Iasi, 2003, iulie Galeria de Arta Casa Cartii, Iasi, 2004, aprilie Galeria de Arta Casa Cartii, Iasi, 2005, 21 febr.-10martie Galeria de arta „Europe” Brasov. De asemenea, a fost prezentat in albumul “Un secol de arte frumoase la Iasi”, autor Valentin Ciuca.


“Arta lui Cotovanu tine de rigoare si sentiment, de performanta tehnica si de vibratia sensibila a unui artist care nu nu doreste sa fie modern, dar nici clasic. El vrea sa fie pur si simplu un om intre ceilalti, o cunostinta a timpuluii sau menita sa ofere bucurie totala unei lumi ce mai poate fi salvata inca prin gesturi simbolice ale creatorilor de frumos”, Valentin Ciuca, critic de arta.


Laura Moise

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.