Initiativa laudabila si necesara

Initiativa laudabila si necesara

0 212

Fermierii bistriteni isi fac propriile centre de colectare a laptelui, asta ca sa nu mai fie obiectul bataii de joc a tot felul de samsari, care le plateau pentru rezultatul muncii lor sume de rasul curcilor, de fapt la fel ca in toata tara.
Aceste centre vor functiona cel mai probabil in unitati de prelucrare care fie au dat faliment, fie se vor inchide, dupa cum spune presedintele Asociatiei judetene a crescatorilor de taurine, Cristian Galea.
Acesta a declarat, joi, in adunarea generala a asociatiei, ca procesatorii nu ii asculta pe fermieri, iar singura solutie este ca asociatiile sa isi infiinteze centre de colectare a laptelui.

„Noi incercam identificarea unor unitati de procesare care fie s-au inchis, fie vor sa se inchida. O sa identificam aceste unitati si sa vedem ce putem face, dar, pana una-alta, trebuie sa facem acele centre de colectare a laptelui, fiindca altfel vom putea discuta cu procesatorii in conditiile in care noi suntem proprietarii centrelor de colectare”, a spus Galea.
Mai multi fermieri prezenti joi la adunarea generala a Asociatiei judetene a crescatorilor de taurine s-au declarat nemultumiti de valoarea subventiilor pe litru si de pretul scazut al laptelui, cei mai putini bani revenindu-le crescatorilor. Ei au aratat ca, in UE, pretul laptelui scade, dar creste subventia din partea statului.
In Bistrita-Nasaud functioneaza peste 170 de asociatii locale ale crescatorilor de taurine, care insumeazã peste 14.000 de membri, care au in grija peste 44.000 de vite.
Si in judetul Brasov crescatorii de vite se confrunta cam cu aceleasi probleme si greutati, exemplul bistritenilor fiind demn de urmat. Unele inceputuri au fost deja facute, prin pietele brasovene aparand acele dozatoare de la care doritorii isi pot procura laptele de buna calitate, adica nesmantanit, la un pret convenabil. Din cate am aflat de la acesti producatori, fie ca sunt din Halchiu, Prejmer, Sanpetru sau alte localitati ale judetului, este faptul ca si ei sunt pe punctul de a se constitui in asemenea asociatii, nuclee existand deja. Iar acest lucru nu poate fi decat in folosul cumparatorilor, care vor beneficia de lapte de buna calitate si la preturi rezonabile. Din curiozitate am luat si eu asemenea lapte si am fost multumit, caci, dupa fierbere, caimacul a fost aproape de un deget.

Dan Bota

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.