INGEROAICA

INGEROAICA

0 78

            Intr-o noapte a venit un inger la mine. De fapt era o ingeroaica, plutind pe aripi de Versace. De ce vin ingerii numai pe intuneric, noaptea, n-am inteles niciodata. De obicei lumea doarme sau viseaza noaptea si nu este placut sa fii trezit din somn pentru fiecare fleac si mai ales de oricine, chiar daca e o ingeroaica, venind sa te intrebe cu cine tii, asa cum a facut ingeroaica mea. Si nici nu-ti mai aduci aminte a doua zi cu ce cunostinta pamanteana seamana: nevasta, amanta, iubita vecina de la trei, Anca Boagiu, Elena Udrea, Sulfina Barbu sau Mona Musca. De cucoana cu Justitia nu poate fi vorba ca aia este legata la ochi si, pe moment, incearca sa dea cu bata prin baltile coruptiei. Nici Mungioaica nu intra la socoteala, ea avand nevoie de trei perechi de aripi pentru a pluti datorita depozitului de grasimi de la mansarda, asemenea specimen nefiind primit nici de dracu in ograda sa.
Asa ca nu stiu ce marca de ingeroaica purta cea care m-a intrebat cu cine tin. Eu i-am raspuns ca tin cu Steaua, Real Madrid, cu nevasta si Al-Qaida, cu extraterestrii, etc Dintre pictori i-am ales pe Paul Gaugain si Modigliani pentru culorile vietilor lor.


Ingeroaica a muscat dintr-un mar – sa fi fost oare Afrodita sub firma noua? – si mi-a zis ca “Nu asa!”


Ca sa-i spun “cu ce copilasi ai neo politicii neo democrate tin”.


Si mi-a insirat o serie de tembeli care mananca munti de rahat ca sa ne conduca tara din `89 incoace spre rape tot mai adanci.


Am dat din umeri de mi-a troznit plapuma in semn de negatie. Ingeroaica s-a asezat pe scaunul de langa pat, cel pe care-l folosesc drept noptiera, fara sa-i pese sau sa se uite daca era sau nu ceva pe el. Dupa care a sarit ca arsa. Pesemne ca ii intrase pe undeva vreo tigara sau bricheta. Nu stiu cat de tare m-am speriat de tunetul falfaitului precipitat al aripilor, dar vecinii au inceput sa bata in tevile caloriferelor. Dupa ce oda linistii s-a terminat, am amenintat-o pe ingeroaica sa o ia mai moale, pentru ca aici se afla pe pamant, la inghesuiala, si nu prin spatiile astrale cu loc nelimitat pentru asemenea egoiste izbucniri spontane.


Dar ea si-a tras celalalt scaun mai inspre mine – si m-a mangaiat cu o aripa aromata ca un pesches la vanzarea unei mari uzine. Apoi, fixandu-mi ochii senini de somn si blegi de nedumerirea situatiei, m-a intrebat mieroasa, pe care dintre actualii politicieni ii simpatizez? Asta indiferent de culoarea cu care si-au vopsit toalele, ca doar leopardul din interior este acelasi, adica o bodega pe care scrie “Casa Poporului”!


A insistat! Am incercat raspunsuri: pe nea Costel, pe nea Micu, pe Pista si pe Hansi (unul dintre putinii teutoni ramasi in Romania ca sa se bata cu morile de vant) oameni cu care poti discuta oricand politica, insa doar cu conditia sa fie trecuti de al treilea… det (masura lichidului din pahar).


Ingeroaica mi-a explicat ca nu despre astia este vorba, cu toate ca sunt leiti palatistilor bucuresteni. I-am insirat alte cateva nume. De asta data de vecini pe care nevestele nu-i mai lasa in casa. Pana nu se trezesc.


Astia (vecinii) au infiintat un sindicat care lupta pentru drepturi egale cu nevestele, bonuri de masa la cel mai apropiat birt, reducerea timpilor morti intre doua pahare si amenajarea spatiilor dintre blocuri cu fotolii si dormeze, exact ca in Parlament, nu cu banci de lemn incomode traiului, tip Scripcaru, si alte cateva maruntisuri, ceva de genul “iesiri in strada pe timp prielnic”.


Nici cu astia ingeroaica nu a fost multumita. Mi-a intins o aripa sa-o scarpin si s-a dedat la ciufulitul cheliei mele. Dupa o vreme a glasuit ca, de la aparitia basmelor postdecembriste, lumea nu s-a schimbat, iar animalele au ramas aceleasi in jungla de beton: alea mari se mananca intre ele, iar alea mai mici halesc oamenii de rand,  (cu coltii institutiilor publice) ca sa o duca aproape la fel de bine ca animalele mari. Ea, ingeroaica, de aceea a venit la mine ca sa ma convinga, in starea mea de om simplu, ca musai trebuie sa-mi aleg drept protector un animal, o javra cat mai mare.


La fraza asta m-a furat somnul, caci ingeroaica vorbea atat de dulce de parca se afla in campania electorala. Nici acuma, dupa lungi chibzuinte, nu-mi pot da seama care era intentia ei?


Sa tin cu animalul Basescu, cel cu latraturile de mahala portuara? Sa tin cu animalul de Tariceanu, motociclistul de vesnic locul doi?


Sau sa ma apropii de cealalta jumatate a junglei?


De infoiatul animal Markò si de haita lui nu mi-a pomenit nimic!


Vorbea prea bine romaneste ca sa-i reprezinte, iar acest soi de javra, adusa de vanturi din fundul Asiei, isi alege intotdeauna, instinctual si egoist, o craca plina de fraieri in jungla mai intunecata si stufoasa, ca sa aiba permanent cu ce-si scarpina anusul cuprins de hemoroizi de atata stat ilegal pe unde nu trebuie.


            Nu ca nu mi-ar fi placut sa ma mangaie ingeroaica pe chelie ba cu o aripa, ba cu ailalta, de nu mai stiam cum vrea sa fiu: de stanga sau de dreapta?


Mai ales ca-si trecuse un picior peste celalalt si-mi zambea provocator cu ele, de-mi trecu prin vis o groaza de pacate, acu in saptamana mare. Sirena unei ambulante apolitice, imi atinse bucata de creier cu care mai gandesc uneori, si sarii sa aprind lumina. Ingeroaica tipa speriata, scapa ce avea mai bun despre ea, adica un part, si o lua la sanatoasa, nu inainte de a-mi promite o Revenire.


Pe spate, intre aripi, mai apucai sa vad scris, ca la fotbalisti, numele! Ca ingeroaica, era de fapt… “Clasa Politica”.


De atuncea dorm cu lumina aprinsa, chiar daca ma costa.


 


Dan Bota

COMENTARII

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.