Informare meteo de vreme rea până luni dimineață!

Informare meteo de vreme rea până luni dimineață!

0 136

Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod galben instabilitate atmosferică și cantități de apă însemnate valabil joi de la ora zece dimineața până la ora zece seara în aproximativ jumătate din țară.
În intervalul menționat în Banat, Crișana, Transilvania, Maramureș, în nordul Olteniei, local în Moldova și Transilvania, precum și în zonele de munte, vor fi averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și grindină.

Cantitățile de apă vor depăși local 20…25 l/mp și pe arii restrânse 35…50 l/mp.

De asemenea, o informare meteo valabilă până luni dimineață, avertizează că instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată în cea mai mare parte a țării. Vor fi perioade în care se vor semnala averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și căderi de grindină.
În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 15…25 l/mp, iar pe arii restrânse 35…40 l/mp. Fenomenele vor fi mai frecvente în timpul după-amiezelor.

Codul galben va fi restrâns, începând de joi seară până vineri, ora 06.00 dimineața, la trei județe din vestul țării.
În intervalul menționat în județele Timiș, Arad și Bihor vor fi averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, vijelii și condiții de grindină. Cantitățile de apă vor mai depăși local 20…25 l/mp și izolat 40 l/mp.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.