Inflatia s-a mai domolit

Inflatia s-a mai domolit

0 210

Rata anuala a inflatiei in zona euro s-a situat, in luna martie 2009, la nivelul record de 0,6 procente, la jumatate fata de nivelul de 1,2 procente inregistrat in luna februarie 2009, conform unei estimari preliminare publicata marti de Oficiul european de Statistica (Eurostat).
O rata anuala a inflatiei de 0,6 procente reprezinta cea mai scazuta valoare a inflatiei inregistrata de la lansarea monedei euro in anul 1999. Analistii se asteptau ca zona euro sa inregistreze in luna martie 2009 o scadere a inflatiei pana la 0,8 procente, de la 1,2 procente in februarie.
Cifra comunicata marti de Eurostat este una rapida si nu ofera detalii cu privire la preturile care au inregistrat cea mai rapida crestere. Eurostat va da publicitatii o a doua estimare revizuita la data de 16 aprilie 2009, ocazie cu care analistii vor urmari cu atentie evolutia preturilor de baza, care exclud energia si alimentele.
Luni, Spania a devenit prima tara din zona euro care a anuntat o inflatie in teritoriul negativ. Potrivit cifrelor preliminare publicate de Institutul national de Statistica (INE), rata anuala a inflatiei in Spania a fost in luna martie de minus 0,1 procente
Dupa ce a atins nivelul record de 4,0 procente in lunile iunie si iulie 2008, rata anuala a inflatiei in zona euro a scazut ulterior brusc pe masura ce preturile la petrolsi a alte materii prime au scazut ca urmare a incetinirii economiei mondiale. In luna decembrie 2008 a fost pentru prima data dupa luna august 2007 cand rata anuala a inflatiei in zona euro a scazut sub pragul tinta de doi la suta avut in vedere de Banca Centrala Europeana.
Scaderea inflatiei a deschis calea unei serii de reduceri de dobanda din partea Bancii Centrale Europene, care la inceputul acestei luni a redus dobanda de referinta la 1,50 la suta, cel mai scazut nivel din istoria institutiei. In plus, presedintele BCE, Jean-Claude Trichet, a lasat sa se inteleaga ca ar putea adopta si alte masuri pentru a contracara cea mai grava recesiune de dupa cel de al doilea razboi mondial.(sursa: AGERPRES)

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.