Inechitate

Inechitate

0 266

Se pare ca Justitia noastra sufera tot mai mult de miopie. Pe deasupra este cuprinsa si de o boala care ii intuneca mintile uneori, vazand acelasi lucru sub mai multe forme. Inca un caz tratat deosebit de altele, dovedeste asta.
Un urmas al generalului Nicolescu, ultimul comandant al Garzii Regale, care nu a plecat din tara in ’47 si a avut mult de suferit dupa aceea, din aceste motive si scurtandu-i-se viata, se chinuie din 1993 sa i se retrocedeze un imobil, construit de general, in 1940, pe strada Berthelot, la numarul 71, din Bucuresti.
Putem zice: pana aici nimic deosebit, si altii au patit-o. Slalomul printre legi necesita o tehnica speciala, neintalnita nici macar la campionii mondiali de pe partiile de schi.
In cazul de fata au trecut totusi 15 ani de cand au inceput demersurile pentru retrocedare. Si nu este vorba de mosii, palate sau castele, ci de un simplu imobil de dimensiuni relativ modeste, cum se intalnesc pe acea strada bucuresteana. Se pare insa ca acea casa este stapanita in prezent de cine stie ce balaur iubit de cineva, acolo, sus, printre sfintii pamanteni, altfel nu se explica tergiversarile.
Pe de alta parte te uiti cu mirare si, de ce nu, indignare, cum un neispravit sau altul, poate nici macar indreptatit si folosind acte false – in categoria aceasta ii pun la loc de frunte pe cei cu ciolane domnesti si posirca albastra: ex-regele Mihai si alte stafii aparute postrevolutionar, din cotloanele istoriei, la placinte – nici nu deschid bine gura si gata, Justitia le si baga in gura tot ce vor sa inghita, ba uneori chiar si cu supliment.
Daca nu as fi constient ca sunt doar un fir de nisip pe plaja natiunii, semanand cu aurul doar in razele soarelui, as cere si eu sa mi se retrocedeze domeniile regelui Decebal, al carui urmas sunt, dovada fiind forma unor urechi care nu stiu sa miste cum vor unii sau altii.
Ma gandesc insa ca ar fi necesara schimbarea legii acesteia cu retrocedarile, ca prea multi vor sa inhate lucruri care, moral si, de multe ori material, nu le apartin.

Dan Bota

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.