Incredibil! Româncele în topul 10 mondial la… antreprenoriat!!

Incredibil! Româncele în topul 10 mondial la… antreprenoriat!!

1 66

România se află pe locul 9 în topul mondial în ceea ce priveşte antreprenoriatul feminin precum şi între primele 10 confederaţii de antreprenoriat feminin din Uniunea Europeană, a afirmat, miercuri, preşedintele Confederaţiei Naţionale pentru Antreprenoriat Feminin, Cristina Chiriac, la Gala „Women in Economy 2020„.

„(…) Şi vestea bună este că România, prin tot ceea ce înseamnă antreprenoriat feminin, se află în primele topuri din Uniunea Europeană. Cu alte cuvinte suntem în primele 10 confederaţii de acest gen din Uniunea Europeană. Şi mai mult decât atât, graţie demersurilor pe care noi le-am intensificat în ultimii 10 ani de zile, România la ora actuală se află pe locul 9 în topul mondial în ceea ce priveşte antreprenoriatul feminin”, a spus Cristina Chiriac.

Ea a menţionat că în ultimii 10 ani a „făcut un pariu” cu tot ceea ce înseamnă societatea românească, iar pariul este acela de a construi o unitate patronală şi de a iniţia proiecte care să ridice şi în dezbaterea naţională subiecte importante. Cristina Chiriac a menţionat că un asemenea subiect îl constituie deficitul forţei de muncă.

„Am iniţiat alături de Federaţia Patronală pentru Petrol şi Gaze în septembrie 2019 mişcarea pe care noi am intitulat-o „Pactul pentru muncă” şi de atunci în fiecare zi ni se alătură alţi antreprenori, atât din ţară cât şi din străinătate, care militează şi alături de care încercăm să găsim soluţii pentru diminuarea acestui deficit al forţei de muncă”, a declarat Cristina Chiriac.

Un alt proiect menţionat a fost cel al educaţiei antreprenoriale, respectiv încheierea unui acord cu Ministerul Educaţiei şi Cercetării pentru a introduce opţional, încă din ciclul gimnazial a orei de antreprenoriat.

Ea a încheiat cu o parafrază din Ştefan cel Mare şi a afirmat că „România antreprenorială există, nu este a mea, nu este a voastră, dar este a copiilor, copiilor noştri şi avem datoria morală să facem ceva pentru ei”.

Miercuri seara, în cadrul Galei Women in Economy 2020 este premiată excelenţa în business. Gala este la a doua ediţie şi continuă seria iniţiativelor organizate de CONAF, prin care se celebrează performanţa, fără a ocoli problemele şi temele sensibile din economia românească.

COMENTARII

  1. Să vezi antreprenoarele românce din Italia, Spania, Franța, Germania, Anglia care se auto gestionează. Acolo suntem în top 5.
    Când se întorc în țară zic că s-au întors de la studii

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.