Inconstienta comoditatii (I)
Se zice ca lumea este intr-un continuu progres, cel mai important paragraf fiind distrugerea mediului prin poluarea globala.
Din pacate tehnica moderna nu prezinta doar rezultate negative fizice, ci si din cele morale.
La acest capitol sunt loviti, in primul rand, copiii si dezvoltarea lor ulterioara. Si asta din vina multor parinti, este drept, stresati de lipsa de timp in goana asigurarii existentei spre urmatoarea zi si dorinta catorva clipe de repaos in balamucul cotidian. Astfel copilul este uitat in fata televizorului, si stim cu totii ce are de vazut acolo, caci doar tampitii mai pot accepta tampeniile oferite cu mici exceptii, de micul ecran in goana dupa rating prin gandire cat mai putina.
In acest sens directoarea Casei Corpului Didactic Brasov, doamna Emilia Sinov, declara:
“Televizorul este un instrument de mutilare intelectuala pentru cei mici, iar efectele sale psihice si fizice sunt dramatice. Evolutia copilului va fi una aberanta, iar parintii se vor intreba ulterior unde au gresit. Atunci cand, din comoditate sau neglijenta, parintii isi abandoneaza copilul in fata televizorului, ei intrerup relatia normala de comunicare.”
Astfel televizorul ajunge un fel de doica de la care copilul “suge intelepciune”, el nemaiavand alt termen de comparatie pentru a sti sa deosebeasca binele si raul in perspectiva comportamentului de mai tarziu, mai ales daca parintii il neglijaza.
Iar doamna Monica Schiller, psiholog la Colegiul National ‘Grigore Moisil din Brasov ne arata:
“In societatea actuala parintii sunt foarte obositi, stresati si lipsiti de rabdare.Din aceste motive au nevoie de liniste si prefera sa-si abandoneze copiii in fata micului ecran. E ieftin, e mai usor decat sa-i lase in strada, e comod. Printre consecintele acestui ‘obicei’ amintim: copiii nu mai stiu sa comunice, au un limbaj limitat, iar cand cresc, aleg sa discute cu prietenii, vecinii, profesorii, in defavoarea parintilor, pe care nu ii simt alaturi. De asemenea, ei nu mai recunosc autoritatea parintelui, pentru ca aceasta se construieste in timp.”
Mai trebuie aratat faptul ca privitul acesta exagerat la televizor duce la o lentoare in gandirea copiilor, stingand acea sclipire caracteristica varstei. Ca urmare a excesivului privit la micul ecran, lipseste si exercitiul de gandire si de formare a unui cat mai bogat vocabular.
Rezultatul? De multe ori – nu numai la scoala, dar si in viata privata – vezi copilul pus in fata unei probleme, chiar minore, prezentand privirea vitelului la poarta noua.
Si parintii se intreaba: ce-o fi cu copilul nostru, ca era asa de inteligent si vioi, manca-l-ar mama (mai rar tata) cand era mic?
Doamna Schiller mai arata: ”Astfel, un copil care priveste mult la televizor, va fi tentat sa reproduca opiniile personalitatilor publice, inclusiv argumentele lor, dar nu va fi in stare sa formuleze o parere personala, cu atat mai putin sa o sustina.”
Sa mai privim linistiti la viitorul tarii si al odraslelor noastre, cand stim ce personaje publice ne chinuie cu existenta si insistenta lor?
In aceste imprejurari datoria parintilor este aceea de a-si uni glasurile si a cere autoritatilor locale si centrale infiintarea a cator mai multe cluburi pe langa scoli si a cator mai multe terenuri de sport in locul asfaltarilor excesive. Si nu in ultimul rand parintii ar trebui sa implementeze copiilor lor dragostea pentru lectura clasica si din clasici.
Dan Bota
