Începuturile Bibliei românești, rememorate de brașoveanul Gabriel Andronache

Începuturile Bibliei românești, rememorate de brașoveanul Gabriel Andronache

0 58

Deputatul brașovean, Gabriel Andronache, de readuce în memorie măreața înfăptuire culturală și ecumenică a tipăririi primei Biblii românești, un pas uriaș pentru conștientizarea unității de credință a românilor din Valahia și Moldova. Pentru că, după Unirea Mică, acordul dintre cele două țări românești a fost acela că Bucureștiul va furniza domnitorul României, iar Iașul va da patriarhul, înțelegere respectată și astăzi.
Gabriel Andronache notează că:
Acum 337 de ani, la 10/20 noiembrie 1688, se încheia tipărirea uneia dintre cele mai importante lucrări din cultura română: Biblia de la București, cunoscută și sub numele de Biblia Cantacuzino.
Aceasta a reprezentat prima traducere completă a Bibliei în limba română, un moment de referință pentru dezvoltarea limbii literare și pentru consolidarea identității culturale românești.
Lucrarea a fost realizată din inițiativa domnitorului Șerban Cantacuzino, care a înțeles nevoia unui text sacru accesibil poporului român în propria limbă.

Procesul de redactare și traducere a fost încredințat unui grup de cărturari erudiți, între care s-au remarcat frații Șerban și Radu Greceanu. Ei au coordonat adaptarea și armonizarea textelor biblice, având grijă atât de acuratețea traducerii, cât și de valoarea stilistică a limbii folosite.
Tipărirea Bibliei s-a desfășurat la București și s-a finalizat în noiembrie 1688, marcând o etapă esențială în modernizarea limbii române și în deschiderea culturii românești către marile tradiții spirituale europene.
Astăzi, Biblia de la București rămâne nu doar o operă religioasă fundamentală, ci și un monument cultural, simbol al maturizării limbii române și al efortului de a oferi un text sacru accesibil tuturor românilor.”
a postat deputatul brașovean pe contul său de socializare.

Libiu Dan Mateescu

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.