Incepe Postul Sfintei Marii

Incepe Postul Sfintei Marii

0 225

Postul Sfintei Marii sau al Santamariei, numit si postul lui August, se tine in cinstea Nascatoarei de Dumnezeu, care inainte de Adormire a petrecut in neincetata rugaciune si ajunare. Postul are o durata de doua saptamani: incepe la 1 august si se termina in data de 15 august. In acest post untdelemn si vin se mananca numai sambata si duminica, iar dezlegare la peste este in ziua de 6 august – Schimbarea la Fata.


?


Sfanta Marie Mare


In perioada postului inchinat Sfintei Marii, credinciosii vor participa la marea sarbatoare imparateasca, Schimbarea la Fata (6 august), praznic ce-L proslaveste pe Fiul lui Dumnezeu si Sfintii parinti au acordat dezlegare la peste. La finalul postului, urmeaza Sarbatoarea Adormirii Maicii Domnului, cunoscuta in randul credinciosilor sub numele de Sfanta Maria Mare. De fapt, postul Sfintei Marii este penultimul din acest an bisericesc. Pe 29 august, la sarbatoarea Taierii Capului Sf. Ioan Botezatorul va fi ultima zi de post din acest an bisericesc, care se sfarseste la 31 august.


?


Traditii din batrani


Legat de postul Adormirii Maicii Domnului exista cateva traditii populare care se pastreaza din mosi-stramosi. Se spune ca, pentru sanatate si noroc, se posteste in cele doua zile obisnuite ale saptamanii, miercurea si vinerea. Pentru dusmani insa se posteste numai sambata si duminica, dar este mare pacat. In vechime, cei care aveau dusmani de moarte posteau martea laolalta cu toate animalele din curte. Conform traditiei, nu aveau voie sa manance „nici mata, nici vita, nici om”.


Dintre toate posturile de peste an, cel care tine cu credinta postul Maicii Domnului si se roaga are mari sanse sa i se implineasca orice dorinta. Se incepe in ziua de luni, in care nu se mananca nimic pana a doua zi dimineata, cand se gusta o bucatica de paine si se bea apa. Omul nu trebuie sa se sature. In tot acest timp, candela sau o lumanare trebuie sa fie aprinsa. In a doua saptamana se porneste de marti, in a treia de miercuri si tot asa timp de sase saptamani, pana cand se ajunge la duminica si, atunci, omul e mantuit.


?

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.