Începe Oktoberfest, festivalul berii

Începe Oktoberfest, festivalul berii

2 295

Joi, 18 septembrie, începe la Brașov Oktoberfest, festivalul berii care se va desfășura și anul acesta în Parcul Tractorul. Astfel, în perioada 18 septembrie – 5 octombrie, brașovenii sunt invitați să se bucure de voie bună, bere proaspătă și specialități culinare bavareze, care se vor îmbina și cu preparate românești. Nici muzica autohtonă nu va lipsi. În cele aproape trei săptămâni, vor avea loc zeci de concerte live, susținute de artiști bavarezi autentici și de trupe consacrate, care vor transforma festivalul într-o experiență memorabilă. Pe lângă muzicienii germani ce vor cânta zilnic, pe scenă vor urca și Zdob și Zdub, Arsenium (ex-O-Zone), Cargo, Direcția 5, Iris, Compact, Proconsul, Cuibul, Spitalul de Urgență, Diana Matei & Taraful Cleante, Generic, Bere Gratis, Coco, Mircea Baniciu și mulți alții.

Programul zilnic include și concursuri interactive, parade spectaculoase, prezentări de costume tradiționale bavareze și alte surprize. Denumirea „Oktoberfest” este marcă înregistrată și protejată a orașului München, care deține toate drepturile legale și responsabilitatea de a-i păstra originalitatea și prestigiul.

D.D.

COMENTARII

  1. Unde sunt festivalurile noastre Românești? ??
    Acest festival nu ne reprezista ca popor, ca neam ,și tradiție

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.