„Începând de luni, rând pe rând, pretutindeni se aplică restricții din ce...

„Începând de luni, rând pe rând, pretutindeni se aplică restricții din ce în ce mai severe.”

0 56

Rând pe rând, începând chiar cu Capitala, orașele se închid. Vor exista intervale lungi de timp în care pe străzi nu vor mai fi liberi decât vaccinații. Și, de asemenea, în multe dintre magazine, restaurante, centre de recreere, ș.a.m.d. Așa va fi? Sau se deschide sezonul marilor păcăleli?
Un certificat Covid sau certificat verde, cum vreți să-i spunem, apare cel mai adesea sub forma unei aplicații pe telefon. Sau, în ultimă instanță, a unui print. Ce mijloace are personalul unui restaurant sau al unui mall sau chiar polițistul care patrulează pe stradă de a verifica dacă certificatul pe care-l prezint îmi aparține mie sau de fapt aparține altcuiva? Eu pot să transmit imaginea certificatului meu către sute de persoane. Aceste persoane îl pot prezenta oriunde, ca și când este al lor. Am observat acest lucru inclusiv în aeroporturi.
Nimeni nu stă să se uite la numele persoanei trecut în dreptul documentului prezentat pe telefon. Și chiar dacă s-ar uita, cu excepția grănicerilor și polițiștilor, niciun funcționar public și cu atât mai puțin un salariat al unui restaurant sau mall nu are nici dreptul, nici posibilitatea de a-i legitima pe cetățeni, pentru ca în final să constate dacă respectivul certificat le aparține sau nu. Prin urmare, totul se poate transforma într-o comedie.

Guvernul României nu face altceva decât să încerce să imite orbește ceea ce alte guverne încearcă să facă în mod serios, fără a reuși nici ele. Asistăm la un fel de pantomimă la nivel național. De aceea, cred că și demonstrațiile vor fi pe măsura acestui joc a oamenilor mari de-a hoții și vardiștii.
Un joc extrem de costisitor. Pentru că economia se închide. Dacă după o anumită oră și în anumite zile nevaccinații, care reprezintă 70% din populația României, nu vor mai putea circula decât cu declarații pe proprie răspundere, în care sunt scrise fel de fel de prostii, și în baza unor certificate până la urmă false, dincolo de furatul căciulii la care m-am referit mai sus, e clar că un nou val de societăți comerciale va intra în faliment. Golind și mai mult buzunarele unor români, care, în această iarnă, vor fi confruntați cu cele mai mari prețuri din istorie destinate consumului de energie.

Începând de luni, rând pe rând, pretutindeni se aplică restricții din ce în ce mai severe. Dar până luni va fi sâmbătă și duminică. Și vom asista împreună la cel mai mare spectacol de cinism. Reprezentanții partidului care guvernează, reprezentanții PNL, adică fix cei care stabilesc restricțiile pentru milioane de cetățeni, le vor încălca în direct, imaginile fărădelegii urmând să fie preluate de toate televiziunile. O uriașă fraudă făcută chiar sub ochii noștri. Nu mai puțin de cinci mii de delegați vor fi prezenți la Romexpo. Cine vor fi aceștia? Premierul României. Președintele Camerei Deputaților. Toți senatorii și deputații PNL. Toți miniștrii acestui partid. Toți secretarii de stat. O parte dintre prefecți. Primari de mari și mici municipii. Primari de localități din mediul rural. Șefi de organizații județene. Cu alte cuvinte, întreaga putere politică și administrativă. Oamenii de decizie. Chiar cei care le impun românilor restricții, pe care aceștia nu le înțeleg și pe care în mod inevitabil le vor încălca. Iar moț peste cinstita adunare va fi nimeni altul decât președintele Klaus Iohannis.

Președintele Klaus Iohannis este mulțumit de ceea ce se întâmplă. Nu este îngrijorat. Deloc. El afirmă răspicat că România este pe un drum bun. Cu un prim-ministru bun. Și că, în curând, va avea și un șef de calitate al PNL. Iar în cazul în care campania de imunizare în masă a românilor a eșuat, vinovați sunt aceștia. Acum, dacă nu s-au dus să se înțepe, vor trebui să plătească. În fel și chip. Începând cu costisitoarele teste. Continuând cu restricțiile. Și culminând cu șomajul. Dar nu-i nimic. Vin în țară cele 200 de miliarde, pe care domnul Klaus Iohannis i-a negociat la Bruxelles. Scuzați: 80 de miliarde. Scuzați-ne din nou: 30 de miliarde. Și mai scuzați-ne o dată: banii nu vin acum, ci mai la vale. Și cei mai mulți, atenție, sunt împrumutați. Au același regim, până la urmă, cu acele 120 de milioane de doze de vaccin pe care premierul său preferat, Florin Cîțu, a avut nesăbuința sau reaua credință de a le angaja prin intermediul Uniunii Europene. Le veți plăti cu toții. Cu vârf și îndesat. Veți plăti și vaccinurile care deja se aruncă în ghenă. La fel cum și copiii și nepoții dvs. sunt condamnați să plătească, cu exorbitantele dobânzi cu tot, cele mai mari datorii pe care un guvern le-a făcut vreodată în istorie, fără să-și întrebe cetățenii și ascunzându-le cu strășnicie modul în care sunt consumați acești bani.

Comedia se transformă în tragicomedie. Și tare m-e teamă că tragicomedia va degenera într-o explozie politică de necontrolat. Ceea ce se întâmpă în România, în Europa și în lume miroase a praf de pușcă. Începe să semene alarmant de mult cu tot ceea ce a trăit planeta, până când a căzut în mod tragic cortina celui de-al Doilea Răzobi Mondial. Și atunci totul a început cu o pandemie, a continuat cu o criză economică globală și a degenerat printr-o criză politică, explodată printr-un război.

P.S.:
Iar de la un fost președinte al Curții Constituționale, precum și de la alți experți în Legea Fundamentală, ce aflăm? Că toate obligațiile impuse acum românilor sunt contrare normelor de drept. Întrucât nu au fost instituite printr-o lege votată în Parlament. Deci cine pe cine va sancționa?

Autor: Sorin Roșca Stănescu
Sursa: corectnews.com

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.