Încep lucrările de extindere a Școlii gimnaziale nr. 30

Încep lucrările de extindere a Școlii gimnaziale nr. 30

0 279

Vineri, 6 august, primarul Allen Coliban a semnat contractul pentru lucrările de extindere a Școlii Gimnaziale nr. 30. Proiectul propune construirea unui corp nou, individual, poziționat ca extindere între corpul școlii (corp 1) și corpul sălii de sport (corp 2), dotat la standardele actuale din învățământul european și care va oferi condiții adecvate de confort pentru activitățile educaționale. Compania care va executa lucrările de construire este Stadi Design SRL, valoarea lucrărilor de extindere a acestei unități de învățământ fiind de aproape 5 milioane de lei

,,Le-am făcut o promisiune copiilor, părinților și cadrelor didactice de la această școală, că elevii vor învăța în condiții mai bune, într-un singur schimb. Astăzi am semnat contractul pentru lucrările de construire a unui corp nou de clădire, care va fi dotat cu tot ceea ce există în orice școală europeană. Pe lângă clasele care vor fi amenajate în noul corp, laboratoare și cabinet medical, în cadrul aceluiași contract am prevăzut și un lift exterior, astfel încât toți copiii, inclusiv cei cu dizabilități locomotorii, să aibă acces la servicii educaționale de calitate. Cartierul Tractorul este zona care s-a dezvoltat cel mai mult din punct de vedere imobiliar. Din păcate, ani de zile aici s-au construit doar blocuri și case, fără să se gândească o strategie pentru celelalte dotări necesare într-un cartier rezidențial – unități de învățământ, unități sanitare, parcuri, locuri de joacă. Plecând de la situația existentă, este responsabilitatea noastră, ca reprezentanți ai cetățenilor, să îndreptăm aceste neajunsuri. Dacă în cazul unor unități de învățământ numărul mare de elevi este o consecință a faptului că unii dintre părinți le consideră «școli bune», în Tractorul și Bartolomeu unitățile de învățământ nu acoperă nici pe departe nevoia existentă acolo. În Tractorul, pe lângă acest proiect de extindere, avem deja în derulare construirea de noi grădinițe și creșe”, a precizat primarul Allen Coliban.

Extinderea constă în crearea unui corp de clădire cu regim înălțime P+2E, cu suprafața construită propusă de 461 mp, respectiv suprafață desfășurată de 1.383 mp, cu 10 săli de clasă, laborator informatică, un al doilea laborator, bibliotecă, un cabinet medical, grupuri sanitare pentru fete, băieți și persoane cu dizabilități.

Noul corp de clădire va fi lipit, parțial, de corpul existent, astfel încât accesul dintr-un corp în celălalt se va putea face pe fiecare nivel. Totodată, în cadrul acestui proiect, va fi construit și un lift exterior, pentru a asigura accesul persoanelor cu dizabilități.

Școala Gimnazială nr.30, str. 1 Decembrie 1918 nr. 4, este una dintre cele două școli  care deservește elevii din cartierul Tractorul, având regim de înălțime S+P+2E, cu o suprafață construită de 1064 mp, respectiv suprafața desfășurată de 3192 mp și o sală de sport cu o suprafață construită de 385 mp.

D.D.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.