Incă un exemplu că pentru președintele PSD interesele Economiei Naționale sunt...

Incă un exemplu că pentru președintele PSD interesele Economiei Naționale sunt prioritate maximă !

7 372
http://natiadinurma.wordpress.com/2014/04/18/marea-neagra-a-rusiei/
„Dincolo de discuţiile care au apărut în spaţiul public, dincolo de excesele la care, dacă te uiţi cu atenţie , îţi cam dai seama din partea căror servicii apar şi a căror interese majore le servesc , discutăm  in aceste zile despre posiblitatea ca România să devină o ţară total independentă energetic, ceea ce conferă un statut la care puţini dintre noi visau.
Pe de altă parte,extractiile de gaze din Marea Neagra  trebuie si pot să fie o sursă serioasă de putere pentru România pentru că tzara noastra  poate deveni un hub regional şi un distribuitor de energie în zona noastră, la vecinii noştri, ceea ce îi va creşte puterea de influenţă.
În al treilea rând,este o sursă importantă de venituri la bugetul de stat. (…) În aceste zile trebuie să luăm nişte decizii foarte importante, pentru că am văzut şi nişte acuzaţii de afara, despre cam ce vom face noi aici…
Cred că trebuie pusă întrebarea de ce a ajuns la noi în această formă – în Camera Deputaţilor -, de la iniţiator şi până la tot procesul legislativ. Şi trebuie să avem curajul, tăria, înţelepciunea să găsim un echilibru corect între interesele noastre legitime şi de a obţine aceste avantaje de care am vorbit, şi interesul legitim, firesc al companiilor care vor să investească sume uriaşe şi vor să facă şi profit.
Ce ne interesează, printre altele, este ca nu toată cantitatea de gaze care se extrage din Marea Neagră să iasă din România.
Aşa ceva este inacceptabil. 
Cu toate problemele care au apărut şi care pot apărea, la acest obiectiv nu se poate ceda.
De asta este important să punem în Lege o cotă serioasă, importantă din producţia de gaze din Marea Neagră, care să fie vândută transparent pe piaţa din România. (…)
Este o şansă pe care nu o putem pierde, pentru că nimeni nu poate ierta pe nimeni, dacă gazele din subsolul românesc traversează România şi participă doar la dezvoltarea economică a ţărilor din jur.
Astăzi, mâine, în zilele următoare, până se termină sesiunea extraordinară, va trebui să fie un vot şi trebuie să găsim un echilibru corect pentru ca totuşi investiţia să se facă”,

COMENTARII

  1. Daca o pensie de peste 5000 de lei nu este nesimtita, raportata la pensiile celor care creaza bunuri in tara asta, atunci ma rog…
    Comparati pensia cu cea a unui inginer care a trudit 40 de ani ( 1500-1800 lei)
    Si nu-mi veni cu privatiunile, sacrificiile si greutatile din armata, intamplator sunt capitan (r) si am avut ocazia sa vad cam ce se face in armata, inclusiv la infanterie.

    Torquemada

  2. Bai Nicolae Darstaru, beneficiar al unei pensii nesimtite, e normal sa-l pupi in cur pe Dragnea care te-a umplut de bani.
    Mai stim si noi istorie nu numai ofiterii cu cursuri de doi lei…

    Torquemada

    • Bai Anonimule! Eu am trecut in rezerva, legal,la doi ani dupa atingerea varstei stabilite de Lege
      Sunt rezervist la”Infanterie”,nu la ce te-o duce pe tine caputzul,si nu am un franc
      in plus decat alti rezervisti cu acelasi grad! De unde dracu scoti tu „pensii nesimtite”
      la ofiterii de trupa?

  3. Este firesc sa te indoiesti atunci cand auzi si lucruri pozitive de la un politician, fie el chiar si Liviu Dragnea. De aceasta data nu ne trebuie pra mult timp sa vedem daca minte. Politicienii pe aceasta mizeaza, trece timpul si noi uitam. Acum, adica saptamana viitoare, vom vedea cum se regaseste ce spune in lege.

    • Dle Amariei,
      Ce spuneti e logic,dupa ce te-ai fript de atatatea ori.Dar care ar fi interesul
      majoritatii Parlamentului ca sa dea pe nimic gazele tarii din Marea Neagra?

  4. Lasati-o jos ca macane!
    Chiar puneti botu’ la ce zice mincinosul asta patentat!

    Torquemada

    • Sa te crucesti cine semneaza cu un nume -Torquemada – despre care habar n-are cine a fost:
      Este vorba despre: „Preotul care a ridicat tortura la rang de politica nationala si care nu a precupetit nimic din a rafina metodele prin care un om poate fi schingiut. El este cel care a aruncat Europa in ceea ce multi numesc Evul Intunecat al Inchizitiei… Tomas de Torquemada – Cainele Domnului.”
      Pe cine vrei sa „ingrozesti” mai „Cainele Domnului”? Mars inapoi, in Istorie!
      Habar n-am cum „macane” actualul Presed.al PSD…Dar ma gandesc ca daca asa declara publc presedintele Camerei, macar de rusine deputatii pesedisti or sa fie la vot cu Tzara , nu impotriva ei !!

Dă-i un răspuns lui N.D. Anuleaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.