Inca un element al vietii puternic poluat
Poluarea a inceput tot mai vajnic sa o ia in aval pe apele noastre, pe moment 80% din raurile tarii fiind poluate, majoritatea nemaipermitand, mai ales inspre campie, viata faunei acvatice.
In plus, parte din mizeria Europei ne intra in tara pe la Bazias, odata cu “Dunarea albastra”.
Numai Bucurestiul azvarle in apele Dambovitei, anual, 370 milioane metri cubi de reziduuri, printre care nitriti, azot, cianuri etc. La randul ei, aceasta intra intr-un Arges cu tzoale patate de drumul de la izvoare pana la intalnirea de la Budesti (nume derivat de la notiunea “buda”?), dupa care el sa dea in Dunare cu ce gunoaie a mai adunat pana acolo. Iar acest lucru se petrece cu toate apele de la noi.
Sunt unii care vorbesc de poluari accidentale, insa asa ceva nu explica de ce apa din dreptul oraselor-port Calarasi si Oltenita nu mai poate fi luata din Dunare pentru a fi tratata si data la consum, caci cantitatea necesara de clor pentru tratare ar depasi suportabilitatea stomacului. Iar Braila si Galati nu sunt departe de aceasta limita. Pe moment a fost interzis scaldatul in Dunare si pe bratul Borcea, pentru ca oamenii sunt expusi imbolnavirii de leptospiroza, meningita, enterocolita, dizenterie si, in primul rand, boli de piele. Aceasta masura a fost luata pentru ca este cea mai la indemana, nelovind insa in sursa de poluare.
Ciudat este faptul ca din circa 300 de statii de epurare – de pe langa localitatile mai de bagat in seama, caci bietele asezari rurale, neposedand sistem de canalizare, nici nu stiu cum “se mananca” asemenea statii – doar 14 lucreaza la standardele cerute, celelalte “balanganind-o” ca sa se afle in treaba. Din pacate nici sistemele de canalizare existente prin localitati nu corespund, doar 18 ridicandu-se la nivelul pretins.
Ce ar fi de facut?
Inchiderea imediata a tuturor surselor industriale de poluare si trecerea la modernizarea statiilor de epurare, lasand la o parte orice relatii pecuniare si de prietenie cu marii poluatori. Altfel putem spune ca ne-o facem cu mana noastra.
Dan Bota
