Inca un deputat de Brasov, Ion Ochi, se indreapta catre arest preventiv!!

Inca un deputat de Brasov, Ion Ochi, se indreapta catre arest preventiv!!

0 651

Procurorul general al României, Tiberiu Nițu, a transmis marți ministrului Justiției, Robert Cazanciuc, cererea însoțită de referatul cauzei, în baza cărora să solicite Camerei Deputaților încuviințarea reținerii și arestării preventive a deputatului Ion Ochi.

„În conformitate cu prevederile art. 72 alin. 2 din Constituția României și ale art. 195 alin. 1 și 2 din Regulamentul Camerei Deputaților, procurorul general al PÎCCJ a transmis ministrului Justiției cererea însoțită de referatul cauzei, în baza cărora să solicite Camerei Deputaților încuviințarea reținerii și arestării preventive a deputatului Ion Ochi sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit și luare de mită”, se arată într-un comunicat al Parchetului General transmis marți AGERPRES.

Șeful DNA, Laura Codruța Kovesi, a cerut marți sesizarea președintelui Camerei Deputaților pentru încuviințarea reținerii și arestării preventive a deputatului Ion Ochi, vicepreședinte al Consiliului Județean Brașov la data faptelor.D N A

Potrivit DNA, în a doua jumătate a anului 2011, fără respectarea prevederilor OUG 34/2006 privind achizițiile publice, Ion Ochi, în calitate de vicepreședinte CJ Brașov, a convenit cu Nica Cristian Dorin ca firma acestuia să execute lucrări de reparații ale unui drum județean, urmărind obținerea de foloase materiale necuvenite, precum și de capital electoral pentru alegerile din toamna lui 2012 în urma cărora a și devenit deputat.

„Aceste lucrări au fost efectuate în proporție de aproximativ 60% în perioada noiembrie — decembrie 2011, fără să existe vreo cerere din partea CJ Brașov, fără a exista vreun contract, fără specificații tehnice și fără supraveghere din partea unui diriginte de șantier. (…). În schimbul atribuirii contractului respectiv, inculpatul Ochi a pretins omului de afaceri ca materialele necesare (agregate minerale) să fie achiziționate de la firma pe care o administra în fapt, lucru care s-a și întâmplat ulterior. Mai mult, plățile către această firmă, totalizând 490.000 lei, au fost făcute doar după ce societatea lui Nica a primit banii de la CJ Brașov”, susțin procurorii.

DNA a reținut că, prin acest mecanism, firma beneficiară a contractului de lucrări publice a obținut un folos necuvenit în valoare de peste 2,5 milioane lei, sumă care reprezintă totodată prejudiciu pentru CJ Brașov.

Sursa: AGERPRES

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.