După ce săptămâna trecută FC Brașov s-a duelat la Chiajna cu Rapid și a pierdut, a venit rândul unui nou meci amical, astăzi, de data aceasta la Brașov, pe terenul sintetic de la ICIM. Partenera de întrecere a fost echipa Național Sebiș, din liga a treia, pe care FC Brașov a surclasat-o, cu 6-1(2-1). Pentru FC Brașov au înscris : Matei (2), Istrofor, Rusu, H. Popa, Pană. Ca de obicei, antrenorul Mihai Stere a folosit două formule de echipă, câte una în fiecare repriză, astfel :

Repriza I : Mutu – Buga, Istrofor, Săftescu (Roșu), Alupoaie – Avram,V. Munteanu, Codoban, Coman – Andor, Matei

Repriza a II-a : Căucă – Buga, Istrofor, Roșu, V.Munteanu (Negotei) – Cerlincă, Pană, Codoban (Alupoaie), Coman (H. Popa)

Din echipa brașoveană nu a făcut parte Poverlovici, accidentat

,,Sunt mulțumit de aspectul jocului. Ma preocupă însă faptul că avem unele accidentări în lot, dar fac parte din fotbal și aceste lucruri. Mai așteptăm întăriri, avem în vedere jucători și încă îi aștept. Este vorba de minim un fundaș central, un under 19 și poate și un portar”

Următorul meci amical al echipei brașovene va fi vineri, de la ora 10,30, cu Unirea Jucu (liga a treia), tot pe terenul de la ICIM.

Dorin Duşa

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.