Braşovenii au răspuns ,,din suflet pentru suflet”, la Meciul Stelelor de Crăciun!

Braşovenii au răspuns ,,din suflet pentru suflet”, la Meciul Stelelor de Crăciun!

0 180

Cea de-a 5-a ediție a evenimentului caritabil ,,Meciul Stelelor de Crăciun” s-a desfășurat aseară, în sala sporturilor din Brașov. A fost organizat un triungiular fotbalistic, cea mai aplaudată echipă fiind ,,Vedetele Brașovului, în care s-au regăsit nume importante din sportul brașovean, printre care, Romeo Surdu, Ionel Ganea, Mihai Stere, Rareș Dumitrescu, Roberto Gliga, Dan Gârtofan, Nicu Dascălu, dar și din alte domenii, precum Adrian Veștea, președintele Consiliului Județean Brașov. La eveniment au mai participat echipele ACS SR Municipal Brașov, din Liga a treia, echipa suporterilor „stegari” și Colțea 1920 Brașov, din Liga a patra, Brașov, organizatoarea show-ului. Au fost prezenți și doi arbitri prim divizionari, din Brașov, Robert Dumitru şi Marian Barbu. Rezultate : SR Brașov – Vedetele Brașovului, 2-0, Colțea 1920 Brașov – ACS SR Brașov 1-0, . Colțea 1920 – Vedetele Brașovului 4-3. Intrarea spectatorilor la acest spectacol fotbalistic caritabil s-a realizat pe bază de donații, constând în alimente neperisabile, rechizite și îmbrăcăminte, care vor fi donate caselor de copii.

Între timp, primele donații ale brașovenilor participanți la ,,Meciul Stelelor de Crăciun V, au ajuns la destinația de la Zărnești!

D.D.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.