În sfârșit, Ordonanța privind amânarea ratelor la credite, e în Monitorul Oficial

În sfârșit, Ordonanța privind amânarea ratelor la credite, e în Monitorul Oficial

0 71

Criticile nu au avut efect, Ordonanța de urgență așteptată de multă lume privind amânarea plății ratelor la credite, pulicată în Monitorul Oficial, este departe de așteptările oamenilor.

Aceasta prevede că ratele creditelor pot fi suspendate, la cererea clientului, cu până la 9 luni, dar nu mai mult de 31 decembrie 2020. Perioada maximă de creditare prevăzută în reglementările creditorilor poate fi depășită cu o perioadă egală cu durata suspendării obligației de plată.

ATENȚIE!
Facilitatea poate fi acordată doar pentru creditele care nu înregistrează restanțe la data instituirii stării de urgență. Se acordă exclusiv debitorilor ale căror venituri au fost afectate direct sau indirect de situația generată de pandemie.

Procedura de aplicare a Ordonanței
Pentru a beneficia de suspendarea rambursării ratelor, dobânzilor și comisioanelor, clienții trimit băncilor o solicitare, în format fizic sau prin email, la datele de contact precizate în contractul de credit sau printr-un alt canal de comunicare la distanță oferit de bancă, cel mai târziu la 45 de zile de la intrarea în vigoare a acestei ordonanțe.
De asemenea, cererea se poate face și pe cale orală, prin telefon, la un număr de telefon dedicat anunțat pe pagina de internet a băncii, care are obligația de a înregistra conversația.

ATENȚIE!
Dobânda se capitalizează la soldul creditului existent la finele perioadei de suspendare.

Capitalul astfel majorat se plătește eșalonat pe durata rămasă până la noua maturitate a creditelor, ulterior perioadei de suspendare.

Pentru creditele ipotecare contractate de persoanele fizice dobânda aferentă perioadei de suspendare se calculează potrivit prevederilor contractului de credit și reprezintă o creanță distinctă și independentă în raport cu celelalte obligații din contract. La această creanță dobânda este 0% și plata de către client se va face eșalonat, în 60 de rate lunare egale, începând cu luna imediat următoare încheierii perioadei de amânare.

Statul garantează plata dobânzii aferentă creditelor ipotecare ale persoanelor fizice.

ATENȚIE!
Firmele care pot beneficia trebuie să îndeplinească următoarele condiții cumulat:

1. Întrerup activitatea total sau parțial ca efect al deciziilor emise de autoritățile publice competente pe perioada stării de urgență decretate și dețin certificatul de situații de urgență emis de Ministerul Economiei, emis în baza declarației pe propria răspundere a debitorilor, diminuarea veniturilor sau încasărilor cu minimum 25% în luna martie 2020 prin raportare la media lunilor ianuarie – februarie 2020 sau întreruperea parțială sau totală a activității ca efect al deciziilor emise de autoritățile publice competente pe perioada stării de urgență decretate.

2. Nu se află în insolvență la data solicitării suspendării creditului

Urmează ca în următoarele zile să se realizeze normele de aplicare. Florin Cîțu, ministrul Finanțelor, spunea săptămâna trecută că ar trebui să fie gata până joi.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.