În noaptea de sâmbătă spre duminică trecem la ora de vară

În noaptea de sâmbătă spre duminică trecem la ora de vară

0 141

Chiar dacă știrile și ceea ce trăim în această perioadă, ne obligă să ne gândim la cu totul altceva, nu trebuie să neglijăm un lucru, care face parte din viața normală a fiecăruia dintre noi : în noaptea de 28 spre 29 martie 2020, sâmbătă spre duminică deci, România va trece la ora de vară. Este momentul când ceasurile se dau înainte cu o oră, ora 3:00 devenind ora 4:00. Adică noaptea va fi mai scurtă cu o oră, astfel încât 29 martie 2020 va avea doar 23 de ore.
Trecerea la ora de vară se face la circa o săptămână după echinocțiul de primăvară, în această perioadă, durata de lumină crescând treptat până la solstițiul de vară, momentul în care Soarele va lumina cel mai mult în emisfera nordică. În perioada orei de vară, diferenţa dintre ora oficială a României şi Timpul Universal (GMT) va fi de trei ore (față de două ore la ora de iarnă).

Introducerea orei de vară a avut ca scop creșterea numărului de ore în care oamenii beneficiază de lumina naturală a Soarelui și a fost extrem de avantajoasă pentru cei care lucrau, pe vremuri, în agricultură.

Un alt domeniu social, în care lumea așteaptă lămuriri, odată cu trecerea la ora de vară și invers, este cel al circulației trenurilor. CFR Călători informează că începând cu data de 29 martie 2020, în activitatea de transport feroviar se va trece la ora oficială de vară, ora 03:00 devenind ora 04:00. Trecerea la ora de vară nu modifică mersul trenurilor în vigoare, circulaţia se va efectua conform orarului prevăzut în mersul trenurilor.

Dacă la ora de vară, ceasul se dă înainte cu o oră (ora 3:00 devine ora 4:00), la ora de iarnă operațiunea este inversă, ceasurile se dau înapoi cu o oră și ora 4:00 devine ora 3:00.Trecerea la ora de iarnă 2020 se va face în ultimul weekend din octombrie, adică în noaptea de 24 spre 25 octombrie, când ora 4:00 va deveni ora 3:00.

D.D.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.