În luptă cu adversarele şi cu arbitrii, Corona Braşov – junioare II,...

În luptă cu adversarele şi cu arbitrii, Corona Braşov – junioare II, s-a ales cu ,,argintul”

0 491

S-a încheiat turneul final al Campionatului Naţional de handbal feminin, disputat în această săptămână, în sala sporturilor din Sf. Gheorghe. În finala competiţiei, s-au confruntat, la fel ca şi în campionatul trecut, CSS Caracal şi Corona Braşov. Meciul a fost foarte aprins, disputat, cu unele intrări la limita regulamentului, cu multă pasiune pe teren şi în tribune. Cele două echipe şi-au împărţit perioadele de dominare şi, de fiecare dată, echipa aflată în dezavantaj, a recuperat rapid terenul pierdut. Corona a fost condusă în prima repriză şi la trei goluri diferenţă, dar a revenit spectaciulos şi a înclinat balanţa în favoarea ei, în partea a doua a meciului, când a jucat mai atent şi mai bine. Finalul partidei a fost de-a dreptul palpitant, cu multe egalităţi pe tabela de marcaj. Înt-un moment crucial, cei doi arbitri, Gall Laszlo şi Silvu Savu au scos mingea din poartaechipei din Caracal, pentru un presupus fault în atac.A fost momentul în care, dacă s-ar fi lăsat faza, Corona ar fi sprintat spre titlul. Aşa, CSS Caracal s-a distanţat la două goluri, însă tot nu a fost sigură de succes, pentru că echipa braşoveană a egalat, la 20. Ultimul atac a aparţinut echipei din Caracal, care a marcat când mai erau 2 secunde de joc : 21-20, scor final. Astfel, Caracal ia titlul, iar Corona Braşov câştigă medaliile de argint, devenind vicecampioană naţională! ,,Pentru mine, campionaă este echipa pe care o pregătesc. Fetele au fost extraordinare, au muncit şi s-au dăruit exemplar, chiar dacă a lispit o piesă din puzzle”, a declarat la final Mariana Târcă, antrenoarea echipei braşovene.

De remarcat că două jucătoare de la Corona Braşov au primit premii speciale, după acest turneu final : Daciana Hosu, declarată ,,cel mai bun portar” şi Ana Lopătaru, ,,cea mai bună extremă stânga”

 

Dorin Duşa

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.