In curand, Parlamentul tricameral

In curand, Parlamentul tricameral

0 241

Degeaba urla la spartul targului Emil Boc ca vrea Parlament unicameral, poate doar ii place sa-si auda ecoul cand zbiara la Cluj si se aude in Bucuresti ori invers. Asa cum au inteles partidele Legea Votului Uninominal, cu scoaterea la inaintare a ziselor vedete alergice la haine, nu numai ca unicameralul nu este posibil, dar vom avea un Parlament chiar tricameral, compus din Senat, Camera Deputatilor si Bordel. Nu-i vorba, cladirea e mare si incape toata lumea, cu felinarele rosii e mai nasol, ca sunt scumpe. Niste simple lampi de birou, urate cu draci au costat 1000 de euro bucata.E clar ca niste felinare frumoase, realizate artistic, menite sa atraga musterii vor costa si mai mult! Dar merita, daca e pentru binele tarii! In plus, presupun ca cetatenii vor putea profita, in sfarsit, de transparenta impusa de lege institutiilor publice. Vor avea bietii oameni ce sa vada la transmisiunile in direct. E o tactica, recunosc! Ce transparenta sa promovezi cu niste incotosmanate care se sfiesc sa-si arate buricul? Trebuie fete mai destinse, mai nonconformiste.
Dar transparenta, ca transparenta. Mai amuzante cred ca vor fi dezbaterile. Cu atatia cantareti de populara, usoara, manele, fatuci golase, umoristi, actori, sportivi, orice poate avea priza la mase, imi imaginez cum ar putea arata o sedinta despre cota de TVA la alimente:

Parlamentar 1 “Foaie verde si-o sipica/Cota asta e prea mica“

Parlamentar 2 “Cicalaca cikicea, cicalacikicea, eu zic ca e buna cota”

Parlamentar 3 “S-o scadem, sa n-o scadem, aceasta-i intrebarea!”

Parlamentar 4 “Eu zic sa faca zilnic miscare, asta e secretul ca sa fie in forma”

In privinta resurselor, nu ar fi probleme:

Parlamentar 5 “Merg pe drum si vine banii/ vine banii, vine banii/ am ofticat toti dusmanii”

Daca dau astia live toate dezbaterile, nu mai ne trebuie divertisment, o sa avem poante cu carul! Triasca uninominalul!

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.