În Cupa Davis la tenis, România întâlnește Peru

În Cupa Davis la tenis, România întâlnește Peru

0 189

În perioada 27-28 noiembrie România întâlnește Peru în Cupa Davis la tenis, în Sala Polivalentă din Cluj-Napoca, 2021. Meciul contează pentru Grupa Mondială I – Knockout, iar echipa care va câștiga va juca în 2022 în calificările Cupei Davis pentru un loc la turneul final, printre cele mai bune 16 naționale din lume.

Nicolae Frunză (foto, 24 de ani / 626 ATP) va juca meciul de deschidere contra lui Nicolas Alvarez (25 de ani / 392 ATP). Acesta din urmă e cel mai important jucător din echipa statului Peru. Partida de deschidere se joacă sâmbătă, de la ora 12:00. Marius Copil (31 de ani / 275 ATP) evoluează în a doua partidă a zilei împotriva lui Conner Huertas del Pino (25 de ani / 654 ATP). Duminică, de la ora 11:30, este programată partida de dublu unde România va fi reprezentată de perechea Marius Copil/Horia Tecău. Cei doi vor da peste Sergio Galdos și Arklon Huertas del Pinto.

Al treilea meci de simplu va fi cel dintre Marius Copil și Nicolas Alvarez, iar ultimul joc este cel dintre Nicolae Frunză și Conner Huertas del Pinto.

În actualul context epidemiologic, Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a stabilit ca toate evenimentele sportive să se desfășoare fără spectator, iar meciul de Cupa Davis nu va face excepție.

D.D.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.