In ce regiune ne mutam? Regionalizare? Federalizare? Mai multă Europă? Deloc Românie?...

In ce regiune ne mutam?
Regionalizare? Federalizare? Mai multă Europă? Deloc Românie?

0 321
Anul acesta se anunţă a fi anul “mult aÅŸteptatei” regionalizări a României, pentru că, nu e aÅŸa, numai noi nu suntem în rând cu lumea bună europeană (ce surpriză!) ÅŸi nu e bine. De aceea, insuficientul aparat bicrocratic românesc trebuie să mai aibă un strat de profesioniÅŸti – eiusdem farinae negreÅŸit – birocraÅ£ia regională. Probabil că decizia s-a luat după ce s-a constatat că România a depăşit în mod exagerat standardul de confort european al cetăţeanului aflat în contact cu funcÅ£ionarii statului ÅŸi, pentru ca alte state europene să nu îÅŸi dorească în van o birocraÅ£ie operativă, amabilă, profesionistă ÅŸi eficientă ca a noastră, s-a decis să ni se mai reducă nouă un pic din traiul pe vătrai, că aÅŸa e când eÅŸti în Uniunea Europeană, Å£i se rupe inima când îl vezi pe altul mai năcăjit decât tine.
Numai în astfel de registru ironico-cinic poate trata cineva zdravăn la cap o operaÅ£iune care nu va aduce nimic bun poporului român ÅŸi va transforma un stat deja opac într-un zid faţă de bietul cetăţean, care de acum va trebui să bată la o nouă serie de uÅŸi, să mai dea o serie de ÅŸpăgi ÅŸi să mai asculte un ÅŸir de minciuni electorale cu conÅ£inut strict regional.  
După ce am dat în diabet de atâta lapte ÅŸi miere cât au curs ca urmare a aderării României la UE în 2007, după ce i-am distrus psihologic pe ruÅŸi cu aderarea la NATO, după ce am atras catralioane de euro din banii pe care tot noii îi dăm burocraÅ£ilor europeni spre administrare, este firesc să facem următorul pas spre realizarea fericirii europene – împărÅ£irea teritoriului naÅ£ional în unităţi administrative inutile.   Întrebarea rămâne: de ce se cheltuiesc o groază de bani pentru a crea un sistem parazitar inutil, suprapus peste judeÅ£e, care ÅŸi aÅŸa sunt ÅŸi ele ultrainutile din punct de vedere administrativ? Discursul politic ne spune deja cum e calea cea strâmtă ÅŸi cu chinuri spre fericirea promisă. Cum eu încă nu sunt complet cretin, prefer să raÅ£ionez situaÅ£ia ÅŸi să îmi trag singur concluzia. Iar concluzia mea este că modificarea teritorială are o semnificaÅ£ie de perspectivă, vizând desfiinÅ£area statului român ÅŸi transferarea teritoriului actualului stat direct Uniunii Europene.
Programul priveÅŸte toate cele 27 de state membre ale UE, nu doar România, care au făcut această împărÅ£ire teritorială. Faptul că Uniunea Europeană nu reuÅŸeÅŸte să colaboreze cu statele naÅ£ionale ÅŸi simte nevoia să le impună organizarea unui sistem de administrare care să fie compatibil cu ea ne dă de înÅ£eles că UE nu are nici o intenÅ£ie să accepte la nesfârÅŸit existenÅ£a actualelor state naÅ£ionale, unele dintre ele fiind deja butoaie de pulbere etnică ce abia aÅŸteaptă o detonare (am în vedere mai întâi Spania, unde Catalonia tocmai se pregăteÅŸte de independenţă, apoi Britania, unde scoÅ£ienii vor Å£ine un referendum de independenţă faţă de Londra, Italia, unde există puternice miÅŸcări secesioniste, Belgia, unde valonii ÅŸi flamanzii aproape că se sfâÅŸie unii pe alÅ£ii, România, la a cărei temelie se lucrează intens prin mijloacele pe care le ÅŸtim ÅŸi exemplele nu se opresc aici).  
Faptul că UE are proiecte care se adresează exclusiv unor grupări de euroregiuni din mai multe ţări ne arată clar că UE doreÅŸte să creeze o nouă realitate etnică ÅŸi naÅ£ională pe cuprinsul statelor membre, una în care regiuni din ţări diferite să colaboreze între ele, acesta fiind de fapt patternul colaborării viitoare, din Statele Unite ale Europei, când actualele state naÅ£ionale nu vor mai fi. Iată ce declara un manager de proiect român în 2012: „Programul South East Europe, susÅ£inut de către Uniunea Europeană, vizează implementarea unor proiecte comune de către grupuri de parteneri, minim trei grupuri din trei state diferite. Domeniile de aplicare pentru proiectele derulate vizează patru direcÅ£ii, toate având ca numitor comun consolidarea cooperării ÅŸi reducerea disparităţilor dintre regiuni”; sublinierea noastră).  
 
Devine evident că Uniunea Europeană îÅŸi creează un stat pe teritoriul statelor membre. Există o listă a euroregiunilor, din care se înÅ£elege mai bine cum teritoriile statelor naÅ£ionale sunt deja tranÅŸate. UE a organizat euroregiuni formate din regiuni din mai multe ţări, iar regiunile noastre, pe care tocmai le face guvernul acum, ar putea fi integrate în felul următor:
– Moldova va intra în Euroregiunea Siret-Prut-Nistru;
– Dunărea de Jos va intra în Euroregiunea Prut ÅŸi Dunărea de Jos, împreună cu sudul Basarabiei ÅŸi cu teritoriile româneÅŸti din Ucraina, grupate în aÅŸa-zisa regiune Odessa;
– Banatul va intra în Euroregiunea Dunăre-CriÅŸ-MureÅŸ, cu Banatul sârbesc ÅŸi cu zona limitrofă ungurească;
– Å£inutul secuiesc intră în Euroregiunea Carpatică;
– CriÅŸana va intra în Euroregiunea Biharea, cu Biharul unguresc;
– Dobrogea va intra în Euroregiunea Mării Negre, cu Cadrilaterul nostru, aflat acum în Bulgaria;
– Oltenia este parte a Euroregiunii Dunărea 21.  
 
Se ÅŸtiu puÅ£ine detalii despre proiectul pe care îl are guvernul în vedere cu privire la regionalizare. După bunul obicei românesc, proiectul aflat acum în dezbatere publică poate să nu conÅ£ină la sfârÅŸit nimic din ceea ce ÅŸi-a propus iniÅ£ial, să fie în final complet diferit. Deocamdată se cunoaÅŸte că se vor face opt regiuni, care vor corespunde oarecumva fostelor state feudale care au intrat în componenÅ£a statului modern ÅŸi provinciile istorice ale acelora. Cu acest prilej cred că, dacă ConstituÅ£ia se va vota, Moldova Măriei Sale Åžtefan (Moldova din inimi, ca simbol cultural, pentru că statul Moldova s-a contopit în statul român modern în 1859) va cunoaÅŸte încă o micÅŸorare teritorială, după cea din 1775, când austiecii au furat Nordul Moldovei ÅŸi l-au botezat “Bukowina”, păcălindu-i, pentru a-i supune ÅŸi stăpâni, pe moldovenii de acolo că ei nu sunt ca ceilalÅ£i de prin Moldova rămasă întreagă, că sunt buricul pământului etc. ÅŸi după jaful rusesc din 1812, când turcii le-au dat ruÅŸilor cioara din par, iar ruÅŸii au luat ÅŸi cioara, ÅŸi parul, ÅŸi pământul în care era parul înfipt, ÅŸi pământul de sub pământul în care era parul ÅŸi tot ce au putut pune în desagi. Bucăţica de Moldovă care ne mai rămăsese ÅŸi-a păstrat până azi conturul geografic cu care a ÅŸi intrat în componenÅ£a Principatelor Române Unite. Nici măcar lui Cuza ÅŸi unioniÅŸtilor lui reformatori nu le-a trecut prin cap să “soarbă Milcovul dintr-o sorbire”, regurgitându-l pur ÅŸi simplu în… Marea cea Mare din Dobrogea. Proiectul Guvernului României face din estul ţării o regiune moldovenească, care se încheie la Bacău, ÅŸi una dobrogeană, care începe la GalaÅ£i ÅŸi se termină la ConstanÅ£a, cuprinzând, cum am spus, ÅŸi Milcovul ÅŸi judeÅ£ul prin care acesta curge.  
 
Pe lângă această anomalie legată de teritoriul moldovenesc mai există desigur ÅŸi regiunile pe criterii etnice, una în centrul ţării, Å¢inutul Secuiesc cuprins într-o regiune cu judeÅ£ele transilvane limitrofe, ÅŸi alta undeva către nord vest, care se suprapune fostei provincii Partium, ÅŸi ea integrată într-o regiune cu celelalte judeÅ£e transilvane. De ce e necesar să ai două regiuni în care cu siguranţă se va impune o limbă regională (cine ar putea împiedica acest lucru?), poate ÅŸi simboluri regionale? UDMR a anunÅ£at deja: „Noi vom avea amendamente la articolul 1 al ConstituÅ£iei, dar nu la caracterul unitar, nu la caracterul indivizibil, ci la caracterul de stat naÅ£ional”.
Dacă statul nu este naÅ£ional, atunci rezultă clar că el nu are nici un fundament pentru a clama unitatea ÅŸi indivizibilitatea. Oricând poate fi numit o “închisoare a popoarelor”, ÅŸi închisorile popoarelor nu mai sunt la modă în UE, decât dacă se referă la UE însăşi.  
Se mai ÅŸtie despre proiectul de regionalizare că fiecare regiune va avea un guvernator (despre care ÅŸtim până acum că va fi ales de către primarii ÅŸi consilierii judeÅ£eni din regiune), un Consiliu regional, ales tot dintre consilieri judeÅ£eni, ÅŸi probabil un parlament regional (dacă prin Consiliu regional se va înÅ£elege un fel de guvern local), sperăm că ales de poporul regional, nu tot de primari. Trebuie făcută precizarea că regiunile de dezvoltare economică deja există, consiliile pentru dezvoltare regională deja există; acum însă ele devin forme de organizare teritorială, ceea ce înseamnă că scopul lor nu e cooperarea economică, ci reorganizarea ţării pentru a se integra în statul UE care se pregăteÅŸte.  
Acest din urmă lucru rezultă ÅŸi din ce spune domnul viceprim-ministru Liviu Dragnea, care afirmă pentru Jurnalul NaÅ£ional din 11 ianuarie 2013: “ExerciÅ£iul financiar al Uniunii Europene 2014 – 2020 trebuie să găsească regiunea administrativă în România, în aÅŸa fel încât regiunea să devină partener direct cu Comisia Europeană ÅŸi nu Guvernul României” (sublinierea îmi aparÅ£ine). Cu alte cuvinte, partenerul Comisiei Europene, care e guvernul european, va fi regiunea, nu centrul. Mai simplu spus, Guvernul României creează o structură teritorială pe teritoriul statului român care este partener direct [ÅŸi egal] Comisiei Europene, care este Guvernul Uniunii Europene. Dacă aceste regiuni de dezvoltare europene au afaceri directe cu Bruxelles, cine le împiedică să îÅŸi lărgească puterile până în aÅŸa măsură încât statul central să nu mai aibă nici un sens? Eu cred că 2013 este anul în care statul român îÅŸi încheie existenÅ£a, chiar dacă el va putea să mai agonizeze ani buni, până când UE va reuÅŸi să-ÅŸi întărească suficient legătura directă cu regiunile actuale, care sunt de fapt viitoarele ei provincii.
Åži mai ÅŸtim ceva: din legislativul următor va exista o Cameră a Regiunilor, adică practic jumătate din viitorul Parlament al României, care va reprezenta de fapt interesele Uniunii Europene în legislativul românesc. Acela va fi încă un pas spre desfiinÅ£area statului român. Cât va mai fi până ce Camera Regiunilor se va muta de la BucureÅŸti direct la Bruxelles? Dacă regiunile devin parteneri direcÅ£i ai Comisiei Europene, la ce va folosi în viitor o cameră în parlamentul naÅ£ional, care oricum trebuie să accepte legislaÅ£ia făurită la Bruxelles, conform articolului 148 din ConstituÅ£ie?   O vreme mi s-a părut că proiectul regionalizării viza o federalizare a actualului stat, ceea ce era destul de rău ÅŸi aÅŸa, însă cred că de fapt nu se vrea federalizarea statului român, ci dispariÅ£ia tuturor statelor naÅ£ionale din interiorul Uniunii Europene, pentru a face loc unui singur stat federal, Statele Unite ale Europei, despre care l-am ÅŸi auzit anul trecut vorbind cu patos pe fostul preÅŸedinte al României, un suporter al SUE ÅŸi un promotor foarte serios al regionalizării ţării (ne amintim dezbaterea de anul trecut).  
Iată câteva motive pentru care eu cred că regionalizarea nu ar trebui făcută:  
1. Regionalizarea va spulbera ÅŸi bruma de autoritatea a statului român, lăsând populaÅ£ia regiunilor respective la cheremul unor mafii locale, pe care nimeni nu le va mai putea dezrădăcina vreodată. Åži aÅŸa statul e “federalizat” de mafiile locale, care l-au “baronizat” ÅŸi “voievodizat”.  
2. Pretinsele afaceri cu Comisia Europeană ale regiunii nu vor aduce nici o bunăstare, deoarece filozofia Comisiei Europene este dezvoltarea economică controlată ÅŸi programată, adică artificială, iar astfel de mentalitate nu poate genera creÅŸtere de nici un fel, pentru că inhibă forÅ£ele economice ale regiunilor. Criza în care se află Europa se datorează aceleiaÅŸi filozofii neghioabe, care pune în lanÅ£uri dezvoltarea firească a zonelor europene, în loc să compenseze doar zonele defavorizate, în aÅŸa fel încât decalajul economic să nu fie prea mare.  
3. Oricine a văzut un contract european a observat absoluta lui lipsă de transparenţă ÅŸi prevederi care într-un tribunal nu ar putea avea niciodată vreo ÅŸansă de câÅŸtig. În condiÅ£iile dispariÅ£iei statului român, astfel de contracte ar lua locul la orice nivel contractelor existente în uz la ora actuală, dacă Comisia Europeană ar deveni partener în locul acestuia. După opinia mea, acest lucru ar instaura o sclavie similară celei din epoca romană în Europa, chiar dacă cuÅŸca ar fi aurită ÅŸi lanÅ£urile ar avea cristale Swarowski pe ele.  
4. Regionalizarea slăbeÅŸte unitatea de gândire ÅŸi acÅ£iune a populaÅ£iei care se simte atacată în drepturile sale de decizii aberante ale Uniunii Europene. Åži ÅŸtim că expresia decizii aberante ale UE este deja un truism. Åži ÅŸtim de asemenea că românii ÅŸi aÅŸa sunt aproape de zero la capitolul coeziune.  
5. Regionalizarea, având ca scop final desfiinÅ£area statului român, nu corespunde dorinÅ£elor poporului român, care nu s-a exprimat niciodată pentru cedarea teritoriului României altui stat.  
6. Uniunea Europeană este o organizaÅ£ie nedemocratică, dictatorială, fără nici un respect pentru drepturile ÅŸi libertăţile cetăţenilor, chiar dacă în mod public se preface că le respectă acolo unde le găseÅŸte.  
Circulă pe holurile Parlamentului European expresia “mai multă Europă”, o expresie eufemistică prin care se înÅ£elege o lărgire a suveranităţii Uniunii Europene în detrimentul statelor naÅ£ionale membre. De ce nu ÅŸtim noi, marele public, despre aceste dezbateri? Pentru un motiv simplu: Uniunea Europeană este o organizaÅ£ie politică ce nu are nici o fărâmă de democraÅ£ie, nici o înÅ£elegere democratică a vieÅ£ii sociale, nici o urmă de transparenţă. Cei ce conduc această organizaÅ£ie cu veleităţi de stat federal se consideră o clasă superioară, un fel de “club al înÅ£elepÅ£ilor”, care nu trebuie să dea socoteală poporului (i.e. vulgului) pentru deciziile pe care le ia. Din acest motiv, nici europarlamentarii români nu consideră necesar să ne spună ÅŸi nouă care sunt tendinÅ£ele în Uniunea Europeană. Poporul român nu a fost consultat când Å£ara a fost vârâtă în UE, nu a fost consultat nici când s-a ratificat Tratatul de la Lisabona, pe care Parlamentul României l-a ratificat la grămadă, deÅŸi ÅŸtia că în Europa fuseseră tulburări mari legate de tratat. Politicienii români au vrut să demonstreze că nimeni nu îi întrece în “cuminÅ£enie” ÅŸi “europenism”.  
 
Oricâtă Europă vor fi dorind europarlamentarii români să facă, e datoria noastră să le amintim articolul 3, aliniat 1 din ConstituÅ£ia României: Teritoriul României este inalienabil. Mai mult, România despre care se vorbeÅŸte în articol este definită ca “stat naÅ£ional, suveran ÅŸi independent, unitar ÅŸi indivizibil” (articol 1 ConstituÅ£ie). Faptul că e stat naÅ£ional arată că este forma de organizare a poporului, a naÅ£iunii care locuieÅŸte acest teritoriu, singura care are dreptul să exercite suveranitatea (articolul articol 2, alin. 1) prin organele sale reprezentative, grupate generic sub denumirea de stat, sau direct prin referendum (ibidem).   Din cele spuse până aici rezultă că teritoriul României aparÅ£ine poporului român, fiind doar administrat de ceea ce numim statul român. DistincÅ£ia este importantă, pentru că indiferent ce sceleraÅ£i ar reuÅŸi să ajungă la conducerea statului român la un moment dat sau altul, înstrăinarea teritoriului românesc nu se poate face sub nici o formă, deoarece teritoriul este al poporului care îl locuieÅŸte, singurul care poate decide în mod direct dacă vrea să dea o palmă de pământ cuiva sau vrea doar să dea o palmă politicilor trădătoare de Å£ară care se fac în numele său de decenii bune.  
Dacă la aceasta mai adăugăm ÅŸi articolul 152, aliniat 1 din ConstituÅ£ie, care spune că dispoziÅ£iile prezentei ConstituÅ£ii privind caracterul naÅ£ional, independent, unitar ÅŸi indivizibil al statului… integritatea teritorială… nu pot forma obiectul revizuirii ConstituÅ£iei, ne rezultă că cei ce visează mai multă Europă pe pământ românesc se pot trezi acuzaÅ£i de înaltă trădare la un moment dat. Partea bună a articolului 152 este că permite abrogarea articolului 148 din ConstituÅ£ie, introdus în mod fraudulos de guvernarea din 2003 prin celebrul referendum în care au votat ÅŸi câinii maidanezi ÅŸi raÅ£ele sălbatice, care tocmai se pregăteau să plece din Å£ară. Acest articol anulează practic suveranitatea poporului român, exprimată prin activitatea legislativă a parlamentului care îl reprezintă, impunând legislaÅ£ia unui stat străin ca normativă ÅŸi prioritară legislaÅ£iei contrare interne.  
Atrag atenÅ£ia că chiar dacă UE vine înveÅŸmântată în Ileana Cosânzeana ÅŸi este băgată astfel pe gâtul românilor, cedarea teritoriului naÅ£ional acestui stat este o trădare similară oricărei cedări teritoriale, numai că e mai ruÅŸinoasă, pentru că s-a realizat prin trădare pură, nu prin neputinţă militară, cum s-a întâmplat în anii 1940.
 
 AtenÅ£ionare:
Dacă cineva citeÅŸte acest articol, ar putea fi tentat să creadă că sunt nebun sau că sunt un naÅ£ionalist retrograd. Îmi place să cred că nu sunt nici una, nici alta. Cei ce se află în spatele UE croiesc proiecte pe decenii sau chiar secole. Efectele pe care eu le intuiesc în legătură cu regionalizarea nu reprezintă decât o etapă dintr-un plan mai larg. Nu înseamnă că vom pierde teritoriul naÅ£ional mâine. Dar cine poate garanta pentru poimâine?  
Posted by Mihai-Silviu Chirila  
 

COMENTARII

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.