Imperii de carton, suflete în poligon!
„Nu reptilienii, masonii sau apexienii îți fură libertatea.
Tu le-o oferi, de fiecare dată când alegi comoditatea în locul cunoașterii”!
Cu niște corăbii mici și fragile.
(Astăzi, n-am reuși să traversăm nici măcar Marea Neagră cu asemenea „bucăți de scânduri”.)
Conchistadorii, pornind din mica Spanie, cu vasele lor firave, au ajuns până în America de Sud, au cucerit acel continent uriaș și nu doar că l-au cucerit, dar au construit acolo orașe, învățând populația băștinașă din America de Sud și America Latină limba spaniolă.
(O poveste frumoasă, dar imposibilă fără o minciună la bază. De ce nu ne întrebăm cine, cum și cu ce resurse reale s-a făcut?)
Asta înseamnă anvergură. Imaginați-vă doar ce resurse ar fi fost necesare pentru a face asta.
(Militarii știu: logistica bate orice strategie. Fără mii de tone de resurse, nu cucerești nimic.)
Iar Anglia, colonizând imensa Indie, aflată la mii de kilometri distanță, construind acolo orașe și impunând civilizația.
(Ce fel de „civilizație” când abia reușea să ții flota pe linia de plutire?)
Câte mărfuri trebuiau transportate cu corăbii din lemn pentru a reuși asta?
(Doar gloanțele, uneltele, hrana pentru trupele de ocupație depășeau capacitățile de transport ale epocii.)
De neconceput pentru mintea obișnuită. Deși devine „conceput” dacă totul se face pe hârtie, în cărți și pe pânzele pictorilor.
(Povestea hârtiei suportă orice greutate, spre deosebire de o corabie din lemn pe oceanul real.)
Este ușor să trăiești în vise, în iluzii.
(Istoria e scrisă de cei care au câștigat – sau de cei care au cumpărat tipografiile.)
Dar ce putem face noi, în viața noastră reală, cu toate tehnologiile moderne, armele, resursele și celelalte?
(Suntem „mai avansați” ca niciodată, dar incapabili să replicăm ceea ce „se făcea” acum 500 de ani cu „mai nimic”. Straniu, nu?)
Noi nici măcar o corabie cu pânze din lemn nu suntem capabili să construim astăzi.
(Deși avem CNC-uri, proiectare 3D, roboți industriali. Și totuși – nu se face.)
S-a dovedit că există mii de motive care „nu permit” realizarea acestui lucru.
(În realitate, nu motive – ci absența tehnologiilor pe care doar le-au desenat în manuale, fără să le fi stăpânit vreodată.)
Iar să cucerești o altă țară, să-i supui poporul, să construiești orașe și să obligi populația să vorbească o limbă străină? E ridicol chiar să vorbești despre așa ceva.
(Un Vietnam prăfuit a îngenuncheat America secolului XX. Și noi credem că Spania medievală a călcat în picioare un continent întreg cu 200 de aventurieri.)
America, cu toată puterea sa militară, nu a reușit să înfrângă micuțul Vietnam.
(Și azi, Bangladeshul produce mai mult textil decât toată „India colonială” sub englezi.)
Câte resurse și cât timp ar fi necesar pentru a reconstrui un oraș complet distrus de război?
(Nici măcar în Ucraina de azi, cu tot sprijinul NATO, nu se reușește o reconstrucție rapidă. Și noi visăm la imperii făcute cu vele și harnașamente?)
Nu reușim să materializăm în realitate ceea ce există doar în cărți, pe pânze sau în filme.
(Hollywood-ul a devenit noua istorie oficială. Ce e pe ecran – e „adevăr”. Ce nu e – nu contează.)
Lumea reală este altfel: grea, brutală, inflexibilă.
(Adevărul nu se construiește cu dorințe, ci cu tone de fier, muncă și sudoare. Și acolo nu bate calculele oficiale.)
Interesant este că tot ce există în lume se poate împărți în două părți:
În prima – splendidele ediții din epoci trecute, monumente, sculpturi minunate și opere de artă, muzică clasică și literatură, obiecte de interior de o eleganță și rafinament uluitoare, bijuterii de o frumusețe desăvârșită.
(Simboluri ale unei măiestrii pe care azi nu o mai putem nici măcar copia.)
În a doua – construcții utilitare, lipsite de gust, urâte, create de oamenii de azi: cutii de beton fără suflet, clădiri cenușii în loc de palate, lucruri fără spirit.
(Când sufletul dispare, rămâne doar funcția goală. Clădirile de azi sunt groapa comună a esteticii.)
De ce există această prăpastie între aceste două lumi?
(Răspunsul doare: pentru că omul modern a uitat să creeze. Știe doar să producă.)
Se spune că odinioară oamenii știau să facă astfel de lucruri, dar astăzi au uitat.
(Adevărul e mai crud: nu noi am uitat, ci povestea a fost cosmetizată. Mitul trecutului glorios ascunde altceva.)
Că existau tehnologii atunci, iar acum s-au pierdut.
(Sau poate nici n-au fost vreodată accesibile maselor. Au fost doar vitrine pentru ochii poporului.)
Leonardo da Vinci știa să aplice straturi de vopsea de doar câțiva microni grosime, iar pictorii de azi nu mai sunt în stare, deși avem un progres imens în știință și tehnologie, milioane de manuale și unelte la dispoziție.
(Da Vinci era un geniu conectat la o cunoaștere profundă. Azi avem „tehnologi” care abia știu să țină o pensulă.)
Și totuși, construim cutii de beton, nu catedrale. Creăm lucruri lipsite de suflet, în loc de opere vii.
(Pentru că omul modern nu mai are viziune. Are doar bugete și termene de execuție.)
Lumea noastră trece periodic printr-o resetare, se reîncarcă, asemenea unui computer.
(Nu doar metaforic. Istoria e ciclică. Iar ce nu servește echilibrului, se șterge.)
Se poate compara și cu o carte care, uneori, se deschide și alteori se închide în timpul reîncărcării.
(Fiecare „epocă de aur” a fost închisă când omul a uitat să fie creator și a devenit doar consumator.)
Tot ceea ce este creat de om, lipsit de valoare esențială, se destramă în praf.
(Uită-te la orașele de azi. Griul lor e dovada falimentului spiritual.)
În schimb, toată splendoarea creată de Creator reapare, animată de lumina frumuseții sale originare. Aceasta este indestructibilă, nemuritoare.
(Adevărata Creație nu are nevoie de întreținere. Ea renaște cu fiecare generație capabilă să vadă dincolo de materie.)
Deci, de ce a fost creată această lume?
(Ca să te învețe să alegi între iluzie și esență.)
Oamenii sunt convinși că pentru bucurie și fericire.
(Dar habar n-au ce înseamnă fericirea reală. Le-au fost vândute surogate.)
Dar de ce această fericire nu vine niciodată?
(Pentru că o cauți în exterior, în timp ce cheia e înăuntrul tău.)
Se spune că forțele răului ne împiedică: invadatorii Pământului, reptilienii, iluzoria matrice, cutia Pandorei, diavolul, masonii.
(Scuze comode. De fapt, adevăratul dușman e ignoranța proprie.)
Ei ar fi vinovați că nu suntem fericiți.
(Dar tu? Tu ce-ai făcut pentru a fi treaz?)
Dar haideți să ne imaginăm că aceștia nu există.
(Doar pentru un moment, să scoatem țapii ispășitori din ecuație.)
Să le dăm oamenilor tot ce-și doresc: libertate, sănătate, bani.
(Iluzia „fericirii instant”. Un experiment mental.)
Ce vor face cu ele?
Se vor tolăni pe canapele, vor mânca în neștire, vor bea alcool, se vor zbate prin stațiuni în căutarea plăcerilor senzuale, vor cumpăra tot ce se poate.
(Pentru că nu au fost învățați să-și caute sensul. Doar să consume.)
Pentru asta a fost creată lumea? Desigur că nu.
(Existența nu e un all-inclusive. E un laborator de devenire.)
Lumea aceasta este un poligon de testare.
(Un teren unde sufletele sunt testate, încercate, filtrate.)
Un loc unde suntem verificați la „păduchi”.
(Adică la micimea noastră: egoism, lăcomie, prostie.)
Un teren de antrenament pentru suflete.
(Nu pentru corpurile noastre, nu pentru conturi bancare.)
De aceea viața nu ne este dulce.
(Pentru că școala nu e o vacanță.)
Conchistadorii din mica Spanie au fost doar un pretext.
(Un capitol dintr-o carte mai mare, pe care doar puțini au curajul s-o citească cu adevărat.)
Iată concluzia finală tăioasă, care dă jos cortina de fum a istoriei și lovește direct în miezul ideii:
Concluzie finală:
Istoria nu e o realitate — e o scenografie.
Ceea ce ni se prezintă drept „măreție” a fost adesea imposibil în termeni materiali, dar perfect funcțional ca iluzie de control.
Conchistadorii, imperiile, colonizările — au fost doar povești frumos ambalate pentru a-ți explica de ce tu, omul simplu, trebuie să te pleci.
Dar lumea reală nu se cucerește cu corăbii de lemn și povești din manuale. Se cucerește cu mintea, cu sufletul, cu propria ta alegere de a te ridica din hipnoză.
Nu reptilienii, masonii sau apexienii îți fură libertatea. Tu le-o oferi, de fiecare dată când alegi comoditatea în locul cunoașterii.
Pământul nu e un loc pentru distracție oarbă. E un poligon pentru suflet.
Un test permanent: rămâi consumator de iluzii sau devii creator de realitate?
Asta e singura cucerire care contează.
Autor: Anatol Basarab
Sursa: facebook.com
