Imn sa ai, ca fotbal ce-ti mai trebuie?
Tevatura cu imnul national intonat de tricolori inainte de partida cu Franta a facut deja inconjurul stadioanelor si al redactiilor de ziare si televiziuni. Gazetari cam exaltati au scris si vorbit despre cat de patimas a cantat capitanul Cristi Chivu, care si-a consumat la momentul liric din debut mare parte din suflul de care ar fi avut nevoie in timpul meciului. De altfel, intreaga echipa a fost epuizata rau in urma momentului de canto. Dupa cum a decurs intalnirea cu cocoseii galici, cotcodacitul patriotic din preambul a fost mai important decat meciul in sine pentru gainusele nationalei.
Daca nu ne-ncurca atat de tare Euro 2008-ul asta, castigam detasat Eurovisionul imnurilor nationale.
Cantatul a fost, oricum, partea cea mai acatarii din toata partida, bogata in plictis gros si antijoc de curtea scolii. Dar nici pe cantat nu ne mai putem baza la celelalte partide. Dupa ce au pozat in patrioti sadea, tricolorilor le sta acum imnul in gat. Cica vor sa-l schimbe. Ba ca-i prea lent, ba ca-i prea lung, ba ca-i din cale-afara de perimat. Cativa muzicologi s-au bagat in seama si au disecat propunerea pe portativul ziarelor si al blogg-urilor. Fotbalistii lu’ peste sunt in stare sa ceara repede un imn nou de-acasa, altfel nu mai joaca nimic. Poate vor sa aiba unul de rezerva, cum au doua modele de echipamente. Un imn pentru victorie si unul pentru infrangere. Ar merge si unul de remiza. Imnul de cantat pe autocar si imnul de inganat in vestiare. Imnul jambiera si imnul suspensor. Imnul de miuta si imnul de la dusuri.
Asa ca sa nu va mirati daca o sa-i auziti in seara asta racnind cine stie ce bucata muzicala. Am auzit ca le place imnul Italiei. Mai ramane sa le spuna cineva ca autorul, poetul genovez Goffredo Mameli, n-a compus niciodata manele, orice s-ar putea crede pe stadioane.
Vifor Rotar
