IMM-urile eficiente, taxate mai puternic

IMM-urile eficiente, taxate mai puternic

0 135

Din nou s-a modificat modalitatea de impozitare a microintreprinderilor. Astfel, potrivit , directorului executiv al Directiei Generale a Finantelor Publice (DGFP) Brasov, Dumitru Ion-Dumitrescu in situatia in care, in cursul anului fiscal, microintreprinderile realizeaza venituri mai mari de 100.000 de euro, acestea vor plati impozit pe profit luand in calcul veniturile si cheltuielile realizate de la inceputul anului fiscal, fara posibilitatea ca in perioada urmatoare sa mai poata opta pentru acest sistem de impunere. Calculul si plata impozitului pe profit se efectueaza incepand cu trimestrul in care s-a depasit limita de 100.000 euro. Cursul de schimb pentru determinarea echivalentului in euro a sumei de 100.000 este cel de la inchiderea exercitiului financiar precedent. Dumitrescu spune ca „in acest caz, contribuabilii vor instiinta organul fiscal unde sunt inregistrati ca platitori de impozite si taxe cu privire la modificarea tipului de impozit datorat (de la impozit pe venit microintreprindere la impozit pe profit) prin depunerea formularului 010 – Declaratie de inregistrare fiscala/Declaratie de mentiuni pentru persoane juridice, asocieri si alte entitati fara personalitate juridica, in termen de 30 de zile de la data producerii evenimentului”. Impozitul pe profit datorat de contribuabili incepand cu trimestrul in care s-a depasit limita de 100.000 euro, reprezinta diferenta dintre impozitul pe profit calculat de la inceputul anului fiscal pana la sfarsitul perioadei de raportare si impozitul pe veniturile microintreprinderilor datorat in cursul anului respectiv. Termenul de declarare si de plata a impozitului pe profit este pana la 25 a lunii urmatoare trimestrului pentru care se datoreaza. Declararea se face in formularul 100 „Declaratie privind obligatiile de plata la bugetul de stat”, cod 14.13.01.99/bs, la randul 2 „Impozit pe profit datorat de persoane juridice romane”. Veniturile luate in calcul la stabilirea limitei de 100.000 euro sunt veniturile din orice sursa, din care se scad veniturile aferente costurilor serviciilor in curs de executie sau cele din productia de imobilizari corporale si necorporale, din subventii de exploatare, din provizioane si ajustari pentru depreciere sau pierdere de valoare, precum si cele rezultate din restituirea sau anularea unor dobanzi si/sau penalitati de intarziere, care au fost cheltuieli nedeductibile la calculul profitului impozabil. De asemenea, se mai scad si veniturile realizate din despagubiri, de la societatile de asigurare/reasigurare, pentru pagubele produse bunurilor de natura stocurilor sau a activelor corporale proprii.
Sandu Dumitru

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.