IMM Invest Plus UN NOU START la jumatatea lunii septembrie

IMM Invest Plus UN NOU START la jumatatea lunii septembrie

0 101

Săptămâna viitoare începe un nou program intitulat IMM Invest Plus, unde dobânzile vor fi subvenţionate, iar creditele sunt consistente, atât pentru investiţii, cât şi pentru capital de lucru, a afirmat Florin Jianu, preşedintele Consiliului Naţional pentru Întreprinderile Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR), la evenimentul „Fonduri europene pentru IMM-uri 2021-2027”.
Potrivit unui comunicat al CNIPMMR, remis AGERPRES, în cadrul dezbaterii s-au promovat şi prezentat cele mai importante programe de finanţare dedicate IMM-urilor la nivel regional şi naţional, precum IMM Invest Plus, IMM Prod, Garant Construct, Start-up Nation, Programul de Microindustrializare, IMM Recover dar şi alte proiecte pentru IMM-uri în domeniul digitalizării, transformării digitale, specializare inteligentă sau internaţionalizare.
În acest an, FNGCIMM a acordat peste 50.000 de garanţii, marea majoritate venind din IMM Invest, program care s-a încheiat la sfârşitul lunii iunie, urmând ca săptămâna viitoare să înceapă un nou program intitulat IMM Invest Plus, unde dobânzile vor fi subvenţionate, iar creditele sunt consistente, atât pentru investiţii, cât şi pentru capital de lucru.
În ceea ce priveşte programele naţionale, am văzut la Start-up Nation că există în continuare cerere, motiv pentru care trebuie continuat şi susţinut printr-o comunicare publică adecvată, deoarece acest program reprezintă poarta de intrare în economie a tinerilor antreprenori.
În încheiere, menţionez că acordul de parteneriat al României este deja acceptat de Comisia Europeană, lucrurile sunt pe un făgaş bun, profesionist, iar dorinţa noastră ar fi să înceapă deja call-urile din această iarnă, astfel încât să nu existe o perioadă în care să nu fie prezente în economie fondurile europene, atât de necesare şi de utile, motiv pentru care aşteptăm o simplificare şi o abordare mai pro-implementatori, urmând în perioada următoare să venim cu propuneri concrete în acest sens”, a afirmat Florin Jianu, preşedinte CNIPMMR.

Consiliul Naţional al IMM-urilor din România, în parteneriat cu Patronatul IMM-urilor din Prahova şi cu sprijinul BCR, a organizat joi, la Ploieşti, evenimentul „Fonduri europene pentru IMM-uri 2021-2027”.
Evenimentul, ajuns la ediţia a 7-a, face parte din seria „Invest in”, program de promovare a oportunităţilor de finanţare şi dezvoltare la nivel regional ce vizează îmbunătăţirea mediului de afaceri din regiunile României.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.