Ilie Bolojan face față moțiunii de cenzură, avându-l pe Grindeanu în buzunar!
Astăzi, Sorin Grindeanu este pe cale să compromită Partidul Social Democrat pentru cel puțin un deceniu, dând dispoziție parlamentarilor social-democrați să nu voteze moțiunea de cenzură suveranistă.
Ar fi fost ocazia perfectă de a scoate USR și progresismul nelegiuit de la guvernare, dacă parlamentarii PSD ar fi votat moțiunea, conform conștiinței lor.
Prin acest act, PSD se află de partea opusă poporului român, validând jefuirea țării și sărăcirea accelerată a populației de către cumplitele reforme ale lui Bolojan, ordonate de la Bruxelles.
Camarila afaceristă masată în jurul lui Grindeanu pune astfel interesele sale de afaceri deasupra celor ale cetățenilor și ale partidului însuși, care poate scădea sub 15% în sondaje după moțiune.
Moţiunea de cenzură intitulată „România nu este de vânzare – fără progresişti la guvernare” va fi dezbătută şi votată, astăzi(luni) după-amiază, de plenul celor două Camere ale Parlamentului.
Acestă moțiune de cenzură vine într-un context în care este un război deschis între PSD și USR, două dintre partidele componente ale coaliției de guvernare.
Premierul Ilie Bolojan afirma, săptămâna trecută, că nu are emoţii în privinţa acestei moţiuni.
„Indiferent cine este premier şi ce majoritate parlamentar am avea noi, problemele cu care se confruntă România nu dispar”, atrăgea el atenţia, informează News.ro, conform Știri pe Surse.
Textul moțiunii de cenzură
”Dezastrul de la Paltinu nu e un accident, ci o fotografie fidelă a guvernării Bolojan, un ministru progresist a decis să golească un baraj întreg chiar în plin cod meteorologic cu risc hidrologic.
Ca să fie drama completă, golirea s-a făcut fără nicio sursă alternativă de apă şi cu rezervoarele deja goale. Captarea din straturile cele mai joase ale lacului a transformat apa într-un soi de nămol industrial, iar staţia de epurare Voila, care nu e dotată pentru turbiditate extremă, a cedat.
Şi toate acestea fără un plan de lucrări etapizat, concret şi logic.
Acest Guvern s-a specializat, cu o consecvenţă demnă de cauze mai bune, în a lucra împotriva propriului popor. Măsură după măsură, românii plătesc mai mult şi primesc mai puţin.
Nu vorbim despre un simplu eşec de guvernare, ci despre o administraţie care, prin acţiunile sale repetitive, şi-a ales cu claritate partea greşită, împotriva intereselor fundamentale ale cetăţenilor pe care pretinde că îi reprezintă.
Românii nu trăiesc mai bine, lucru recunoscut chiar de preşedintele ţării de Ziua Naţională, iar majoritatea covârşitoare a cetăţenilor se luptă cu sărăcia, în timp ce guvernanţii privesc cu un calm aproape artistic.
A sosit momentul să spunem stop prin votul suveran al Parlamentului.
Datoria publică a ajuns în august 2025 la aproape 1085 de miliarde de lei, adică 59,7% din PIB, cu 90 de miliarde mai mult decât la începutul anului.
Şi, pentru că nu se putea altfel, deficitul bugetar a atins fabulosul prag de 109 miliarde de lei doar în primele 10 luni ale anului.
Dobânzile pentru această datorie nesustenabilă au consumat 46 de miliarde de lei între ianuarie şi octombrie, cu peste 12 miliarde mai mult decât anul trecut.
Guvernul a aprobat o nouă rectificare bugetară cu ţinta de deficit de 8,4% din PIB, aproape identică cu cea a guvernulu iprecedent.
Toate aceste cifre ascund datorii neplătite de peste 0,5% din PIB, precum cele de peste 7 miliarde de lei către furnizori prin ANRE. Statul mai datorează sume uriaşe companiilor care au lucrat pentru stat.
Rezultatul: şantiere îngheţate, constructori aproape de faliment şi o creştere de 32% a firmelor dizolvate doar în primele 10 luni, comparativ cu anul trecut.
Guvernul progresist Bolojan scoate bani din «piatră seacă».
Taxează tot ce mişcă. Inflaţia a explodat la 9,8% în octombrie 2025 faţă de octombrie 2024, dublu faţă de orice alt stat din UE.
La acestea se adaugă o majorare de 72% a preţurilor la electricitate după încetarea schemei de plafonare şi compensare la 1 iulie. Economia s-a contractat cu 0,2% în trimestrul III, o adevărată performanţă progresistă.
Guvernul a preferat să strivească munca şi producţia românească, în timp ce companiile de stat risipesc fonduri fără oprire.
Avem cel mai ostil climat fiscal din UE pentru întreprinderile mici.
Conform Eurostat, în 2025 am înregistrat cea mai mare pierdere de putere de cumpărare din UE.
Salariul real a scăzut cu peste 6%, iar în peste 70% din judeţe oamenii sunt mai săraci decât în 2022. Nu e părere, e statistica care ne bate obrazul.
România, din ţară producătoare de energie, a ajuns să importe curent electric la preţuri umilitoare pentru populaţie. Acest guvern a transformat finanţele ţării într-un circ, iar românii sunt publicul plătitor, nu spectator, românii sunt victime”.
În moţiunea de cenzură, parlamentarii au vorbit şi despre eşecul în gestionarea sistemului de sănătate, potrivit cotidianului citat.
„Guvernul progresist Bolojan a tratat sănătatea românilor nu ca pe o prioritate, ci ca pe un experiment contabil.
A tăiat personal, a tăiat bugete, a tăiat spitale dar n-a tăiat suferinţă.
În spitalele din România nu se mai aud paşii medicilor, ci ecoul lipsei lor.
Nu se mai vede grija, ci epuizarea.
Nu se mai oferă tratament, ci timp de aşteptare.
Când peste 90% din bugetul unui spital merge pe salarii şi nu pentru că salariile ar fi uriaşe, ci pentru că nu mai rămâne nimic pentru pacientul care se roagă să găsească medicamente şi echipamente, eventual aduse de vreun vânt prielnic, guvernul confundă pacienţii cu cifre şi medicii cu rânduri într-un tabel Excel.
Sănătatea nu se tratează cu formule financiare, ci cu competenţă, oameni şi empatie.
Reducerea personalului „ca să eficientizeze” a transformat spitalele în clădiri goale, iar reorganizarea „pentru optimizare” a lăsat doar cu aparatura stinsă”, au susţinut iniţiatorii moţiunii de cenzură, conform Știri pe Surse.
Libiu Dan Mateescu




