Ideologul Brexit-ului recunoaște că lumea occidentală e condusă de Statul Paralel

Ideologul Brexit-ului recunoaște că lumea occidentală e condusă de Statul Paralel

0 319

„Puterea aparține Statului Paralel, iar asta e bine!”
Asta ne-a anunțat zilele trecute Dominic Cummings, fost consilier-șef al lui Boris Johnson, director al organizației ce-a realizat strategia Brexit-ului, sub deviza ”Vote Leave”. Deși are doar 51 de ani, Cummings a lucrat în ultimii 15 ani în culisele puterii britanice, trebuind să-și părăsească poziția în 2020, în urma unei ambuscade mediatice căreia i-a căzut victimă în pandemie. Omul a fost considerat ”deșteptul” cancelariei britanice, fiind inclusiv subiectul unor filme documentare sau artistice, chiar pe Netflix.
Călin Marchievici de la Cotidianul, a tradus din presa britanică declarațiile recente ale lui Cummings, care zice așa: ”Statul profund există, este real. (…) statul profund este deseori foarte bun, sensibil și inteligent.
Statul profund este format din oficiali cu experiență care încearcă să-i oprească pe idioții aleși să facă lucruri groaznice. În realitate, aproape întotdeauna, acești miniștri nu aveau nimic de-a face cu ceva important, iar deciziile erau luate aproape integral de oficiali care nu primeau nicio indicație de la miniștri. (…) consilierii privați ai miniștrilor iau 99% din decizii, iar singurele decizii importante luate de politicieni aleși aparțin premierului și ministrului de Finanțe, însa aceste decizii sunt puține la număr. (…)
Este vorba despre instituții bine înrădăcinate, care controlează practic uriaș de mult din tot ce se întâmplă, cu un control democratic nul sau cu zero înțelegere și cunoaștere. (…)
Calitatea aleșilor este atât de proastă în guvernele occidentale, încât treaba este făcută de femei minunate de 30 de ani. Însă consecințele pe termen lung ale acestei situații este că aceste instituții sunt extrem de învechite și tind să se întărească în permanență. Nimic nu se poate schimba, nici Statul Profund însuși!”
Avem de-a face deci cu o deconspirare clară a felului în care este condus azi Occidentul, operată de către unul dintre servanții de vârf ai Statului Paralel/Profund, care în SUA se numește Deep State.
Pricepeți simplu că acest Cummings, necontrazis de niciunul dintre politicienii britanici, a confirmat ceea ce oamenii informați susțin argumentat de câțiva ani, anume că lumea occidentală e condusă de fapt de niște funcționari, care coordonează aproape în totalitate deciziile papițoilor din guverne și parlamente.
Declarațiile lui sunt valoroase și de luat în seamă tocmai pentru că el a fost sau este unul dintre acești coordonatori, depozitar al multor dovezi (încă) secrete, care a declanșat o operațiune prin care ne obișnuiește cu această idee. Trăim deci într-o lume în care democrație nu mai e, deciziile sunt luate de către potentați nevăzuți ce-i coordonează pe funcționarii permanenți ce-și impun voința asupra ”politicienilor – păcălici de serviciu”, care rămân sau sunt înlocuiți la fiecare rând de alegeri. Banii din taxele cetățenilor sunt cheltuiți direcționat și preferențial, iar de-aici apare și dispariția libertății de exprimare publică, pentru că ”cel care dă banu’, comandă și melodia”.
La noi situația e similară, dar încă nu atât de tragică ca-n SUA și vestul Europei, iar asta din cauza a cel puțin două diferențe specifice. În România, încă principalele voci din presă aparțin jurnaliștilor independenți, care știu să slalomeze printre capcanele Statului Paralel, ceea ce în Occident nu prea mai e cazul. De-aici și preocuparea pentru decredibilizarea acestor jurnaliști și analiști români, cea mai recentăîncercare fiind gruparea a cca 100 dintre noi pe ”Lista putiniștilor”, laolaltă cu peste 200 de site-uri de știri.
În Occident religia și Biserica au ajuns să fie doar tolerate sau de decor, cu lăcașurile de cult creștin ajunse obiective turistice sau grădinițe, pe când la noi influența mesajului creștin a crescut, bisericile sunt pline, iar preoții sau pastorii propovăduiesc binele sau pacea în lume, opunându-se pe față dictaturii impuse de către Statul Paralel, iar situația e generalizată în partea noastră de Europă, în statele postcomuniste.
2023 va fi anul în care se va da asaltul asupra presei libere și a reprezentanților bisericilor creștine, felul în care sunt prigoniți ortodocșii din Ucraina fiind parte din Operațiune, dar și un test pentru BOR.
E util deci că Dominic Cummings ne-a dat semnalul că Statul Paralel se va oficializa în curând, poate vor fi treziți astfel și naivii ce capătă astfel perspectiva a ce au de pierdut dacă nu renunță la imobilismul lor, autoimpus de fapt chiar de lașitatea lor.

Autor: Cozmin Gușă
sursa: corectnews.com

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.