„Iată că a venit vremea trecerii la totalitarism, sub impactul biciului juridic...

„Iată că a venit vremea trecerii la totalitarism, sub impactul biciului juridic și al ciomagului sanitar!”

0 65

Unul dintre cele mai periculoase clișee ale plandemiei este îndemnul de a lăsa “specialiștii” să se pronunțe și să acționeze.
Să nu ne băgăm noi, nespecialiștii, în treaba medicilor.
Ca și când politica de sănătate publică ar fi apanajul exclusiv al medicilor, iar avocații, sociologii, psihologii, teologii, economiștii etc. nu ar avea nimic de oferit, ca plusvaloare, în lupta contra plandemiei.
Mă întreb, totuși, de ce medicii reali, nu cei prefăcuți, de la tv, deplâng abandonul și singurătatea în lupta pe care o duc.
Într-un fel sau altul, noi, ceilalți, am fost obligați să ne informăm singuri despre problemele plandemice și despre potențialele lor soluții, în condiții de cenzură oficială a rapoartelor științifice și a faptelor neconforme cu “știința” oficială.
Am fost obligați să învățăm singuri, ca să răzbim dincolo de protocoalele idioate (și, iată, din nefericire, criminale) și de informațiile și cifrele falsificate, greșite, total necredibile emise de “autorități”. Dincolo de deciziile luate prin vot pe oațap. Dincolo de propaganda deșănțată plătită cu bani publici grei și de obsesia pentru un ser experimental pe care captivii acestei narațiuni distopice trebuie să și-l inoculeze, practic, la nesfârșit, pentru a-și cumpăra dozele de “libertate”.

Specialiștii nu se ocupă, de fapt, de criza sanitară.
Treaba asta e dată în grija “specialiștilor” – milițieni, urgentiști, experți în somnologie, bucătari, antreprenori de pompe funebre, profesori de medicină condamnați pentru luare de mită de la studenți, doctori ex-mituitori la examene, șefi de secție care facturează spitalului unde lucrează “serviciile” de teste efectuate de laboratoarele cărora le sunt patroni, politicieni pricepuți la toate.
Adevărații specialiști sunt ținuți de protocoale medicale obligatorii și iatrogenice, care nu au nimic de-a face cu medicina curativă și cu primul principiu din jurământul lui Hipocrate – neminem laedere (să nu faci rău nimănui). Dacă ar fi lăsați să lucreze, nu ar fi nimeni dat afară din medicină pentru că încearcă (și reușește) să vindece oamenii cu orice potențial medicament sau tratament. Ar fi medicamente ieftine în farmacii, cu care oamenii să poată preveni sau trata boala în stadiile sale timpurii, pe baza consultației și rețetei medicului de familie sau ale medicului de la clinica ambulatorie, ceea ce nu ar mai sufoca spitalele din București și din alte orașe mari.

Notă importantă – cine crede că noi, conspiraționiștii, îi oprim pe specialiști să lucreze și pe oameni să urmeze sfaturile specialiștilor este victima perfectă a profesioniștilor manipulării.
Nu noi emitem protocoale obligatorii care impun medicilor să fie simple mașini de executat sarcini stereotipice, concepute de “comandantul acțiunii” & co.
Dacă specialiștii ar fi fost lăsați să lucreze, ar fi putut să treacă dincolo de obsesia criminală pentru “imunizarea” prin serul repetabil în doze multiple, pentru “consolidare”. Ar fi putut afla originea reală, artificială, a agentului patogen. Ar fi putut afla ce este acest agent patogen, ce caracteristici are, cum poate fi neutralizat.
În mod absolut sur-realist (adică, întorcând pe dos realitatea faptică, materială), întreaga armată de specialiști care trebuie lăsați să lucreze, a eșuat, timp de aproape 2 ani, în cercetarea agentului patogen, emițând tot felul de ipoteze care frizează ridicolul și absurdul, dar așa-zisa comunitate științifică știe cu exactitate de 100% că acest ser experimental este singurul lucru apt să oprească plandemia (și iată că suntem, totuși, la valul patru, urmând al cincilea, în decembrie, Rafila dixit…).
Cu smerenie, mă gândesc că ar fi bine să le dau specialiștilor încă un ghiont în cercetare și în eventuala trezire din hipnoza colectivă în care au fost aruncați.

Agentul patogen ar putea fi altceva decât un virus.
Ar putea fi un prion.
O chestie cunoscută din genetică și biotehnologie, prionul este găsit vinovat pentru multe maladii, inclusiv boala vacii nebune – vezi linkul de mai jos.
Am scris despre prioni încă din 2015, în cartea mea, Parakletos. Am reluat ideea, în 2020 și, de asemenea, în 2021, ca o posibilă explicație a “bolii mileniului”, căreia nu i-a dat nimeni de cap, căreia nu îi știe nimeni cauza și care a determinat obsesia criminală pentru vakseen, omițând celelalte piste de salvare și tratament.
Nimeni nu a ieșit din protocolul criminal arahatian, nimeni nu a cercetat prionii, și iată în ce hal a fost adusă omenirea – boală, moarte, frică, obediență și supușenie nazistofilă, alunecare în totalitarism și cereri ale publicului “educat” de a fi închiși toți recalcitranții în case ori în ghetouri safe.
Nu v-ați fi imaginat că politologii și avocații cu oareșce autoritate și voce vor fi ajuns să ceară cenzura libertății de expresie și de conștiință și înghețarea mai tuturor celorlalte drepturi și libertăți.
Iată că a venit vremea trecerii la totalitarism, sub impactul biciului juridic și al ciomagului sanitar.
Nu credeați că un dictator cu aere de salvator va fi invitat să preia total și discreționar puterea.
Iată că Arafat, principala sursă a dezastrului sanitar și umanitar pe care îl trăim, este cerut cu violență pe poziția de premier. Pe poziția de fuhrer, mai precis.
Așadar, mai bine nu citim, mai bine nu cercetăm, mai bine nu avem dubii, nu? Mai bine îi lăsăm pe specialiști să își facă treaba, nu? Care specialiști? Care treabă?
Vi se pare că, sub cizma corectă politic a lui Arafat & co suntem bine?
Vi se pare că vom ieși cu bine din acest “război”, cum cinic numește Arafat această criză cauzată chiar de el și ai lui?
Mai bine tăcem, nu?

Autor: Gheorghe Piperea
Sursa: facebook.com

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.