IAR VIN TURCII, DAR NU CU SACOSA…

IAR VIN TURCII, DAR NU CU SACOSA…

0 305
Cea mai bună companie aeriană din Europa de patru ani încoace, poartă negocieri cu autorităţile române pentru achiziţia a până la 49% din Tarom, firmă controlată de stat. Turcii vor să crească astfel numărul curselor Bucureşti-Istanbul şi speră să aducă mai mulţi europeni pentru un tranzit în Asia, Africa sau America. Interesul Turkish Airlines a fost confirmat de către Ali Bozkalişcan, consulul general al Turciei la Constanţa. Potrivit acestuia, cooperarea între România şi Turcia a ajuns la cel mai înalt nivel şi putem să ne dăm seama de acest lucru prin faptul că există zboruri între Bucureşti şi Istanbul în fiecare zi.

Conform TVR, negocierile se poartă direct cu premierul Victor Ponta şi cu ministrul Transporturilor, Ioan Rus. Banii care vor veni de la turci ar putea acoperi găurile din bugetul operatorului român. Tarom cu manager strain si cu toata pilaraia basista ” in actiune” a  acumulat pierderi de peste 1 miliard de lei de la începutul crizei iar suma va creşte şi mai mult pentru că în acest an şi-a bugetat un nou minus. În 2016, managerul privat al companiei se aşteaptă la obţinerea unui profit.

Statul român caută de ani buni un investitor pentru a pune pe picioare mândria aviatică autohtonă, însă problemele financiare ţin departe posibilii peţitori chiar dacă Tarom este recunoscut pentru siguranţa zborurilor. Premierul Victor Ponta a declarat că în recenta deplasare pe care a avut-o în Golf a discutat cu Turkish Airlines pentru a restructura şi salva Tarom. „

Căutăm un partener pentru Tarom. Iar partenerul, în acest moment, în lume, poate fi una din companiile din această regiune (Orientul Mijlociu – n.red.), deoarece companiile europene au propriile lor probleme şi nu sunt dornice să investească în Tarom, din păcate“, a spus Ponta.In afară de Turkish Airlines, el a mai discutat şi cu oficialii Emirates şi Etihad.

COMENTARII

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.