Hogaș și Nedelea au dominat Cupa Corona ; juniorii au obținut rezultate...

Hogaș și Nedelea au dominat Cupa Corona ; juniorii au obținut rezultate de excepție la Campionatul Național de Patinaj Viteză

0 226

Înfruntarea pentru medaliile de la Cupa Corona și Campionatul Național de Patinaj Viteză pentru Juniori B, C, D, E, F s-a dat pe pista de role din Parcul Sportiv Brașov.

Competiție de tradiție, Cupa Corona, organizată de clubul municipalității brașovene, a aliniat la start seniori și juniori din întreaga țară. Nivelul concursului a fost dictat de valoarea sportivilor, fiind una dintre cele mai puternice competiții ale acestui sezon.

Sportivii Coronei au concurat acasă și, sprijiniți de încurajările spectatorilor, s-au impus în competiția Cupa Corona. Mihaela Hogaș și Cosmin „Mexx” Nedelea au ocupat primele poziții la categoria seniori, Antonia Frâncu Citre a ocupat poziția a 3-a în clasamentul junioarelor A, iar juniorii mici au înregistrat, la rândul lor, rezultate spectaculoase.

În clasamentul cluburilor, Corona Brașov a obținut punctajul maxim, câștigând Cupa… Corona. Corona a fost urmată de Italent Brașov (locul 2), CS Petrolul Ploiești (locul 3), CSS Sibiu (locul 4).

Entuziasmat și mulțumit de evoluțiile sportivilor săi, antrenorul Bogdan Stănescu a declarat: „Am reușit! Am câștigat și Cupa Corona! Pot spune că mi-am atins obiectivul în acesta vară și asta mă mulțumește mult sufletește. Suntem, din nou, cea mai bună echipă, câștigând atât Cupa Corona, cât și Campionatul Național pe Echipe.Munca noastră a dat roade, chiar dacă nu a fost deloc ușor. Mii de ore de antrenament cu toate grupele de vârstă, zilnic, dimineața și seara. Dar rezultatul este pe măsură: suntem acolo unde îi stă bine echipei Corona, pe locul 1! Dacă anul trecut m-am dedicat mai mult echipei mari, atingând obiectivul suprem de a ne califica la Jocurile Olimpice de la Beijing, anul acesta simțeam că am o datorie față de cei mici. Și iată că am revenit în forță și am câștigat tot! Nu în ultimul rând, sunt extrem de mulțumit  de familia Corona, care s-a creat la noi în secție, grup din care fac parte părinți, sportivi și antrenori visând spre marea performanță !Mulțumesc clubului Corona pentru susținerea sportului de performanță, dar nu în ultimul rând sportivilor care au ascultat de toate indicațiile noastre și s-au dăruit 100%. Mulțumiri deosebite și colegilor mei antrenori, Kristo Katalin, chiar dacă în prezent nu mai antrenează și lui Cristi Popa pentru implicare!”.
Organizarea excelentă a competiției de la Brașov a fost apreciată atât de sportivi, cât și de antrenorii prezenți la concurs. Unul dintre aceștia, domnul Ion Opincariu, fost sportiv de performanță cu rezultate internaționale de excepție în anii `80, precum și fost antrenor al lotului olimpic de patinaj viteză a fost impresionat de ceea ce a văzut la Brașov: „Organizarea Cupei Corona a fost deosebită. Felicit organizatorii! O bucurie deosebită a fost faptul că din foștii sportivi au fost cooptați în corpul de arbitri. Felicitări și pentru frumoasele cupe oferite.”

D.D.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.